Măsuri de stimulare a natalităţii... în beznă
Dimensiune font:
Deputatul PSD Tamara Ciofu vrea să încurajeze creşterea natalităţii prin acordarea unor indemnizaţii, din bugetele locale, familiilor tinere care au copii cu vârste mai mici de doi ani. Deşi proiectul legislativ pare să-i mulţumească pe aleşii locali din judeţul Botoşani, primarii de la Iaşi sunt de părere că „va creşte natalitatea pe întuneric, deoarece nu vor mai fi bani nici pentru iluminatul public”, dacă banii trebuie alocaţi tot din bugetul local
Având în vedere că natalitatea este într-o continuă scădere la nivel naţional, parlamentarii îi îndeamnă pe aleşii locali din teritoriu să se implice în susţinerea tinerilor să-şi întemeieze o familie şi să aducă pe lume mai mulţi copii. În acest context, deputatul PSD Tamara Ciofu şi-a făcut temele în vacanţă şi a depus în prima zi de lucru a Parlamentului un proiect ce are ca scop „îmbogăţirea şi stimularea indicatorilor demografici ai localităţilor din ţara noastră”. „Încă din luna iunie am început să discut cu aleşii locali din cadrul Ligii Primarilor despre o măsură ce poate veni în întimpinarea tinerelor familii. S-a ajuns la concluzia că trebuie încurajată natalitatea, printr-un stimulent financiar venit din partea autorităţilor locale”, susţine parlamentarul botoşănean, motivându-şi astfel demersul iniţiat.
Citeşte şi Paranghelii şi asfaltări la urgenţă pentru ştabii PNL
În ce constă noutatea
Potrivit proiectului legislativ depus ieri, 1 septembrie, la Parlament de social-democrata Tamara Ciofu, în afara indemnizaţiei lunare pentru creştere a copilului, de care orice familie cu un nou-născut beneficiază, „autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ teritoriale care au înregistrat un spor natural negativ în cursul ultimilor trei ani calendaristici pot acorda pentru anul următor, prin intermediul serviciilor sociale şi în limita bugetelor locale, îndemnizaţii pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, pe lângă cea asigurată din bugetul de stat şi indemnizaţii pentru sprijinirea întemeierii unei familii, pentru tinerii căsătoriţi”.
Botoşăneanca este de părere că propunerea sa legislativă va fi îmbrăţişată de toţi aleşii locali, având în vedere că ideea a pornit de la ei. „Am formulat acest proiect în urma consultării cu peste 40 de primari din judeţul Botoşani pe care îi reprezint în Parlament, dar şi cu Asociaţia Comunelor din România, care a redactat un memorandum de susţinere şi promovare a iniţiativei legislative. Vicepreşedintele ACOR Botoşani, Lucian Trufin, a fost cel care a iniţiat demersurile pentru promovarea şi susţinerea acestui proiect. Sumele necesare acordării indemnizaţiilor vor fi alocate anual în bugetul local, în funcţie de realizarea veniturilor, cu condiţia ca unităţile administrativ-teritoriale să nu înregistreze arierate şi să nu se afle în stare declarată de insolvenţă”, a punctat deputatul.
În judeţului Botoşani, Consiliul Local al comunei Vlăsineşti a emis deja o hotărâre prin care a alocat din bugetul pe anul acesta suma necesară pentru indemnizaţiile de ajutorare a familiilor care au nou-născuţi. „De la începutul anului, la Primărie au fost declarate 28 de decese, 8 căsătorii şi 8 naşteri. E normal ca în această situaţie să încurajăm natalitatea, trebuie să avem însă şi cadrul legal pentru a face acest lucru”, a punctat Alexandru Trufiu, secretarul comunei.
Citeşte şi Corina Barbaros: „Campania lui Victor ponta a fost una de manual”
Ieşenii ţin du dinţii de fiecare bănuţ
Dacă în judeţul Botoşani primarii sunt încântaţi de acest proiect legislativ, ieşenii se declară de-a dreptul scandalizaţi, precizând că intră în atribuţia Guvernului să-i ajute pe tineri. „Dacă rămâne în sarcina bugetului local, această lege va fi o prostie. Să se ţină cont că pe capul nostru au căzut şi ajutoarele pentru persoanele cu dizabilităţi, unde trebuie să alocăm 10% din indemnizaţie. Sunt comune în care nici naveta profesorilor nu se plăteşte... nu ne mai trebuie şi alte obligaţii”, susţine indignat primarul comunei Ciurea, Cătălin Lupu (PSD). În asentiment cu acesta este şi liberalul Ştefan Maftei, primarul comunei Mogoşeşti, care susţine că nu şi-ar putea permite aplicarea unui astfel de legi. „Dacă tinerii erau sprijiniţi de la bugetul de stat, iniţiativa era lăudabilă, dar să nu mai vină parlamentarii să ne înveţe cum să împărţim puţinul buget local, pentru că ne pricepem şi noi, primarii. Creştem natalitatea pe întuneric, deoarece nu ar mai fi bani nici pentru iluminatul public!”, susţine primarul Ştefan Maftei, precizând că ajutorarea tinerilor trebuie să intre în atribuţia Guvernului. Anca BURNICHE, Alina CALINIUC
* * *
Proiectul legislativ nu prevede o valoare exactă a indemnizaţiei pe care consiliile locale o pot acorda familiilor cu nou-născuţi, lăsând posibilitatea ca fiecare unitate administrativ-teritorială să stabilească acest lucru în funcţie de bugetul propriu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau