PNL continuă lupta

default

Dimensiune font:

| 08-08-2016 05:00

Consilierii locali liberali susţin că nu vor renunţa la bătălia pe care o duc în prezent cu municipalitatea pe tema contractării creditului de 15 milioane de euro de la BERD. Peneliştii vor ca până în iarnă să scrie singuri un proiect european care să vizeze modernizarea parcului auto de la Iaşi, pentru a dovedi municipalităţii că finanţarea nerambursabilă este mai avantajoasă

Liberalii continuă să fie împotriva împrumutului pe care reprezentanţii Primăriei vor să-l contracteze de la Banca Europeană de Reconstrucţii şi Dezvoltare (BERD), pentru achiziţionarea de autobuze noi. „Ştim cu toţii că social-democraţii s-au grăbit, într-o şedinţă fulger, să voteze proiectul de hotărâre prin care ieşenii urmează să fie îndatoraţi printr-un împrumut de 15 milioane de euro. Toţi consilierii PNL şi domnul Postolache (Andrei Postolache- candidat independent la alegerile locale din 5 iunie- n.r.) au votat împotrivă, deoarece există varianta fondurilor europene care trebuie fructificată de autorităţi”, a declarat preşedintele interimar al Organizaţiei Municipale a PNL Iaşi, deputatul Anton Doboş. Potrivit acestuia, toţi consilierii locali ai dreptei intenţionează să se pună pe lucru pentru a putea scrie un proiect european propriu, ce urmează să fie depus în luna decembrie spre a primi finanţare şi a dovedi astfel guvernării PSD că Iaşul poate atrage fonduri nerambursabile pentru înnoirea parcului auto. „Prin acest proiect putem dovedi că pasul de a accesa fonduri europene se poate face, dacă există puţină voinţă şi determinare. Noi ne dorim ca până în luna decembrie, când se deschid liniile de finanţare, să putem strânge peste 15.000 de semnături de la ieşeni, astfel încât să venim cu un proiect de hotărâre în Consiliul Local (CL) care să presupună, pe deoparte abrogarea vechii hotărâri de CL prin care municipalitatea se îndatorează cu 15 milioane de euro, şi un alt punct al acestui proiect de hotărâre să cuprindă achiziţia a 75 de autobuze prin accesare de fonduri europene”, explică Răzvan Timofciuc, consilier local PNL. Potrivit acestuia, explicaţia dată de reprezentaţii Primăriei Iaşi cu privire la perioada mult mai scurtă în care pot fi achiziţionate autobuzele prin contractarea creditului BERD, comparativ cu termenele necesare obţinerii finanţării europene, este cusută cu aţă albă, deoarece în ambele situaţii banii ar ajunge efectiv în conturile municipalităţii în luna martie. „Dacă nu ar apărea impedimente, cel mai probabil în luna octombrie a anului viitor ar putea fi achiziţionate noile autobuze cu banii de la BERD, acelaşi lucru fiind posibil şi pe varianta accesării de fonduri nerambursabile. Tocmai acesta este motivul pentru care noi mergem pe ideea banilor veniţi de la UE”, a conchis penelistul Timofciuc.

Citeşte şi Dragnea amână deciziile pentru Iaşi


Incendiul din Copou se dezbate politic
În altă ordine de idei, liberalii vor să-şi facă simţită prezenţa şi în modul în care municipalitatea gestionează problema locatarilor blocului din Copou, care a sărit în aer din cauza unei scurgeri de gaze. „Legea 114/1996 statuează faptul că autorităţile locale pot declara, în caz de extremă urgenţă, drept locuinţă de necesitate locuinţele libere aflate în fondul de locuinţe sociale. În acest sens, cred că trebuie să ştim de urgenţă de la Direcţia de Administrare Patrimonială Publică şi Privată dacă sunt astfel de spaţii libere aflate în proprietatea Primăriei, după care să fie convocată o şedinţă extraordinară a CL, astfel încât acestea să fie puse la dispoziţia familiilor afectate de explozie”, declară liderul peneliştilor din Podu Roş, Anton Doboş, precizând că s-a înaintat deja o cerere către municipalitate prin care se solicită informaţii cu privire la spaţiile care ar putea deveni un cămin provizoriu pentru persoanele care au avut de suferit în urma deflagraţiei din Copou.
Reamintim că în primă fază municipalitatea le-a oferit cazare celor afectaţi de incendiu în căminul Liceului „I. C. Ştefănescu” şi ajutor bănesc, iar reprezentanţii EON România s-au oferit să închirieze locuinţe pentru aceştia. Majoritatea familiilor au acceptat oferta EON, acestea primind deopotrivă şi suma de 3.000 de lei. Anca BURNICHE
* * *
În seara zilei de 1 august, în blocul C2 din strada Văscăuţeanu s-a produs o explozie în urma căreia doi foşti profesori universitari şi-au pierdut viaţa, iar alte 11 persoane au fost rănite. Imobilul este situat într-o zonă rezidenţială a Iaşului, printre locuitorii acestuia numărându-se şi fostul consilier local Anca Preda.

AICI ANUNTURI IMOBILIARE

AICI ANUNTURI LOCURI DE MUNCA

AICI ANUNTURI SERVICII

 

AICI TOATE ANUNTURILE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei