Ponta a scăpat
Dimensiune font:
Camera Deputaţilor a respins cererea procurorilor DNA de începere a urmăririi penale a lui Victor Ponta, acesta fiind acuzat de conflict de interese. Deşi au anunţat că se vor mobiliza pentru a-l trimite pe primul-ministru în ghearele justiţiei, liberalii nu au putut face mare lucru, deoarece majoritatea parlamentară, formată din PSD-PC-UNPR, l-a susţinut pe şeful Guvernului. De la şedinţa Plenului au absentat 36 de parlamentari
Majoritatea parlamentară PSD-PC-UNPR a reuşit să facă scut în jurul primului ministru Victor Ponta, respingând ieri, 9 iunie, cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de începere a urmăririi penale a social-democratului, acesta fiind acuzat de conflict de interese. Cu un discurs motivaţional, de la tribuna Parlamentului, şeful Guvernului şi-a îndemnat colegii să nu voteze politic, ci să ţină cont de liberul arbitru. „Astăzi trebuie să decideţi dacă o altă putere a statului sau un reprezentant al acesteia, un procuror de caz, poate să cenzureze, să tragă la răspundere penală pe cei care iau o decizie politică comună. Cred că este un lucru extrem de important pe care dumneavoastră îl decideţi astăzi şi trebuie să rămână ca precedent foarte clar pentru echilibrul puterilor în stat”, a declarat Ponta, explicând că numirea unui ministru, în cazul de faţă a lui Dan Şova, se face în baza unei propuneri a partidului pe care-l reprezintă, lăsând să se înţeleagă astfel că acuzaţiile care i se aduc, de conflict de interese, sunt nefondate.
Citeşte şi Huzur în Parlamentul României
Majoritatea şi-a spus cuvântul
Deşi liberalii anunţau că se vor mobiliza pentru a realiza o prezenţă cât mai mare în Parlament, astfel încât să poată fi date cât mai multe voturi pentru începerea urmăririi penale a liderului PSD, majoritatea a fost cea care l-a salvat pe şeful Guvernului.
Dintr-un total de 387 de deputaţi, la şedinţa de marţi au fost prezenţi 351, fiind înregistrate tot atâta voturi valabile exprimate. Astfel, prin vot secret, 231 de deputaţi au votat împotriva cererii înaintate de procurorii DNA, restul de 120 de parlamentari votând pentru.
Coaliţia PSD-UNPR-PLR-PC a asigurat în Plen 193 de voturi, din cele 231 care l-au salvat pe Victor Ponta de ridicarea imunităţii, restul celor 38 de voturi venind din partea celorlalte formaţiuni din Parlament sau din partea independenţilor.
Citeşte şi Noi pericole pe drumurile publice
Chiulangii Camerei
În total, de la şedinţa de ieri a Camerei Deputaţilor au absentat 36 de aleşi. Din rândul majorităţii, cele mai multe absenţe au fost făcute de uneperişti, 6 deputaţi dintr-un total de 39 chiulind de la şedinţa de ieri. Astfel, nu au semnat condica foştii pepededişti Constantin Alin Bucur şi Iacob Puşcaş, Ion Pârgaru (fost membru PNL), Ţigăeru Roşca (fost membru PNL), Sergiu Vizitiu (fost membru PDL) şi deputata ieşeană Camelia Bogdănici (fostă membră a PDL şi PMP).
De la liberali au absentat 9 deputaţi. Aceştia sunt Marin Almăjanu, Lucian Manuel Ciubotaru, Ioan Cupşă, Eleonora Hărău, Ioan Oltean, Valentin Rusu, Cornel Sămărtinean, Raluca Surdu şi Ioan Tămâian.
Din rândul conservatorilor şi al liberal- reformatorilor au lipsit Octavian Bot, Cezar Cioată şi Georgică Dumitru.
Patru deputaţi au lipsit şi de la UDMR, aceştia fiind Laszlo Borbely, Attila Cseke, Attila Kelemen, Zsolt Molnar.
Din rândul independenţilor au absentat Valentin Blănariu, Remus Cernea, Bogdan Diaconu, Radu Popa şi ieşeanul Viorel Blăjuţ.
Din rândul deputaţilor care reprezintă minorităţile, nu au fost prezenţi la şedinţa Plenului Nicolae Păun, Ionel Stancu şi Aurel Vainer, care se afla într-o deplasare.
Nici social-democraţii nu au fost cu toţii prezenţi ieri, 9 iunie, la datorie. Au absentat Dan Bordeianu, Radu Vasilică, Aurel Vlădoiu, dar şi Petru Vlase şi Petru Andrea, care s-au aflat deplasări externe.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau