EXCLUSIV Pe urmele unui vin de legendă FOTO

O fostă podgorie la margine de Iaşi, sfâşiată de vreme şi oameni, îşi are rădăcinile în timpul lui Ştefan cel Mare. Puţini ştiu că în coasta oraşului încă mai există o licoare ce tulbură mintea de la primul pahar. Unii îi spun „Negru de Uricani“, alţii „Fetească Neagră de Uricani“, cert este că doar câţiva deţin secretele unuia dintre cele mai tari vinuri produse la Iaşi.

În căutarea licorii ce nu-i de găsit pe rafturile din magazin, plec la drum cu rândurile lui Păstorel Teodoreanu în minte despre vinul de Uricani: „Francezii, care sunt fără discuţie cei mai avizaţi cunoscători şi care au cele mai bune vinuri din lume, i-au confirmat şi (de ce n-aş spune-o?) în dauna Cotnarului, virtuţile fără egal”...

Ajungem în Uricani şi căutăm din poartă în poartă urmele Podgoriei Uricani. „Mergeţi la nea Velişcu. El este podgorean aici în Uricani. Are via pe care o căutaţi“, ne îndrumă un localnic. Îl găsim acasă pe nea Costică, cu chef de vorbă, şi aflăm că deţine, într-adevăr, un hectar de viţă nobilă. Deşi proprietatea sa nu este mare, în comparaţie cu a altora, are doar Fetească Neagră, o vie de care-i tare mândru. E o infimă bucată din fosta moşie a boierului Simionescu, trecută, în timp, pe la CAP, ce i-a revenit familiei Velişcu după Revoluţie. „Când eram copil, aici, la Uricani, erau cam 50-60 hectare de vie. Aveau multe soiuri, printre care Feteasca asta neagră de Uricani, cunoscută de pe vremea lui Ştefan cel Mare“, povesteşte Constantin Velişcu (76 de ani), care acum deţine cea mai mare suprafaţă cultivată integral cu „Feteasca asta neagră de Uricani“ pe care o căutăm noi.

Viaţa ascunsă după dealurile Iaşului FOTO

„Înainte, aici, era podgorie mare, dar acum sunt dărâmături. O mică parte din fosta podgorie mai este cultivată. Acum a mai rămas nişte Aromată de Iaşi şi Fetească de Uricani, de care are frate-miu. Cabernet, au mai rămas puţini butuci, înainte erau terase aici pe dealurile astea“, îşi aduce aminte şi fratele lui nea Costică, Dumitru Velişcu (88 de ani).

IMAGINI DIN FOSTA PODGORIE

Acesta confirmă atât tăria vinului, cât şi renumele său. „Feteasca de Uricani, era un vin foarte renumit. Veneau din alte ţări şi luau de aici. Ieşea un vin: «Vai, Doamne!». Era un vin puternic. Din ce povesteau bătrânii, înainte, când era pământul moşierului Simionescu şi avea vie, erau butuci cu câte 60 de araci la o tufă, erau puşi în zigzac. Boierul avea mult teren, avea peste 1.000 de hectare, şi pe o mare parte era vie. Avem soiuri bune de vie“, explică Dumitru Velişcu, ce îşi aminteşte că în copilărie ducea la Iaşi butoaie de vin cu carul: „Când era boierul şi de la noi luau vin negustorii evrei. Duceam butoaie cu vin la crâşmele renumite din Iaşi. Cu carul cu boi de la tata duceam în Iaşi butoaie de 1.200 de litri cu vin“.

„Ca să faci un vin bun trebuie să culegi aproape de Sfântul Dumitru“
Fraţii, care încă mai deţin o bucată din comoara acelor timpuri, vorbesc despre proprietăţile strugurilor de Fetească Neagră. „Se culeg mai târziu, prin octombrie, ca să aibă timp strugurii să se coacă bine. Sunt şi mai rezistenţi chiar şi la mană. Anul ăsta începem la cules cam în două săptămâni, pe la începutul lui octombrie. A fost un an bun pentru vie. Cine s-a ţinut de ea, o să aibă vin. Asta dacă ţine vremea cu noi şi de acum înainte“, spune mândru podgoreanul Constantin Velicşu, ce estimează că va face între 8.000 şi 10.000 de litri de vin.

„Ca să faci un vin bun trebuie să-l laşi aproape de Sfântul Dumitru. Anul ăsta este unul bun. Strugurii au avut apă şi soare când a trebuit. O să fie un vin straşnic! Când o să bei un litru de vin: o să chiui şi o să baţi din palme“, adăugă Dumitru Velişcu.

Secretul pentru un vin de calitate
Acesta explică şi secretul unui vin de calitate. Indiferent de soiul strugurilor, gospodarul trebuie să fie harnic şi să spele bine butoaiele. „Omul trebuie să aibă, în primul rând, vasele bune, să fie curate, să le opărească cu apă clocotită şi frunze de nuc. După ce speli bine cu apă clocotită, clăteşti cu apă rece, apoi verifici cu o codiţă de pucioasă. Îi dai foc în butoi şi vezi dacă arde. Dacă butoiul este curat, pucioasa arde. Dacă nu arde înseamnă cu nu-i curat, iar dacă pui vin într-un asemenea vas iese o cloacă de nu poţi să o bei. Mai mult, când ai terminat vinul trebuie să desfunzi butoiul, să-l razi – să-l faci coală de hârtie. Nu trebuie lăsat înfundat până toamna, când trebuie să pui alt vin, pentru că se împute, intră mucegaiul în doagă şi nu mai ai ce-i face“, spune Dumitru Velişcu.

Despre faptul că vinul de la Uricani nu şi-a menţinut faima în timp ambii fraţi au aceeaşi explicaţie: „A fost împărţit pământul la CAP, fiecare avea grijă de câte o bucată şi de asta nu a avut cum să-şi facă un nume vinul ăsta!“. Constantin Velişcu spune că mai vinde din vin, dar doar cunoscuţilor şi celor care-i vin la poartă.

###
Ne despărţim de cei doi fraţi şi plecăm în căutarea fostelor beciuri de la CAP şi a bucăţii de vie din Podgoria Uricani deţinută de familia Velişcu. În drumul spre platou găsim hrube încărcate de istorie, dar lăsate în paragină. Cu greu ajungem în via cu Fetească Neagră, dar efortul este răsplătit: o privelişte asupra oraşului Iaşi, cum rar avem parte, o vie curată şi îngrijită, ce a dat rod pe măsură. Struguri unul şi unul, ce încă mai au de adunat dulceaţă pentru vinul negru de la Uricani. (Alina Stan)

„Trebuie să ştii cum bei, să nu faci abuz. Bei un pahar, două, te apuci de treabă, la amiază- stai la masă, mai bei două pahare, şi din nou la treabă, iar dacă vrei să bei o jumătate de vin o faci înainte de culcare“ - Dumitru Velişcu, proprietar de vie

Ieşeanul care de 38 de ani practică cea mai stresantă meserie din lume FOTO

Potrivit tradiţiilor, după 14 septembrie, Ziua Crucii, sau Cârstovul Viilor, se începe culesul la vie. Practic, de luni, în multe din gospodăriile din judeţ, acolo unde strugurii s-au copt suficient va începe culesul.