Încremeniţi în timp

160 de suflete pierdute într-o altă dimensiune, îşi duc zilele la Secţia de Ergoterapie de la Şipote, la 60 de kilometri de Iaşi * înconjurată de un domeniu de 208 hectare de teren, secţia de terapie prin muncă adăposteşte 6 pacienţi cu identitate necunoscută de nimeni, dar şi bolnavi cu afecţiuni psihice, intenaţi în jurul anului 1970 * sunt acei oameni „posedaţi de forţele maleficie şi de duhurile întunericului”, oameni aflaţi într-o continuă stare de voie bună, de care nimeni nu mai are nevoie

Drumul de la Iaşi spre Şipote, la graniţa cu judeţul Botoşani, îl parcurgem într-un continuu slalom printre gropile contestatului drum spre judeţul vecin, pe drumurile desfundate ce zugrăvesc nu numai o stare de fapt, ci o imagine a României. Pe măsură ce ne apropiem de Secţia de Ergoterapie de la Şipote, prin sate pe ale căror uliţe se profilează arar siluetele gârbovite ale locuitorilor, însăşi natura, prin copacii contorsionaţi sau aplecaţi asupra drumului, precum o ciutură deasupra unei fântâni secate, ne semnalează faptul că ne apropiem de secţia de psihiatrie. Ne oprim într-o intersecţie de drumuri străjuite de copaci ruginii şi viţă de vie scuturată. Ca la un semn, din partea opusă, de peste deal, îşi fac apariţia pacientele secţiei, în ochii cărora sticleşte o imensă şi de neînţeles bucurie. Membrele le zburdă necontrolat în jurul trupurilor, prinse în gestica expresivă a unor discuţii aprinse cu fiinţe invizibile. Nici un grup, nici o coordonare. Doar individualităţi păşind bezmetice peste câmpul de pe care încerca cu greu să se ridice ceaţa. Ca într-o piesă suprarealistă pusă în scenă de un regizor debordând de geniu, pacientele trec pe rând prin faţa noastră, înfăşurate în haine ciudate, scoase parcă din recuzita unui teatru. Sunt doar câteva dintre pacientele secţiei, care s-au cerut la defăcat porumbul aruncat în lanurile de peste deal. „Mi-au îngheţat mâinile, nu mai pot. Am făcut doi ştiuleţi, dar nu mai pot de frig”, se plânge una dintre femei, chiar dacă afară sunt plus 24 de grade.

Nici un pacient nu este vindecabil

În poarta spitalului ne întâmpină doctorul Dan Lupu, coordonatorul spitalului de la Şipote, în fapt o secţie externă de bolnavi cronici a Spitalului Socola. Aici, mai toţi pacienţii sunt internaţi în regim de permanenţă. Sunt 160 de pacienţi, într-un echilibru aproape perfect, de 80 de bărbaţi şi tot atâtea femei. Toţi suferă de tulburări psihiatrice cronice. Cea mai mare parte dintre ei nu au aparţinători. Cei care au pe cineva, nu sunt căutaţi. Oricum ar fi, nimeni din exterior nu se interesează de soarta lor. „Cei mai mulţi sunt abandonaţi aici. Curios e că aparţinătorii nu consideră că i-ar fi abandonat. Starea lor se poate îmbunătăţii, dar nu sunt vindecabili”, spune doctorul Lupu. În timpul conversaţiei nimerim chiar în mijlocul unui grup de pacienţi care ies de la biserică, scuturând veseli deasupra capetelor pacheţele cu pomeni, pe care le privesc cu ochii dilataţi de bucurie şi mirare, ca şi cum s-ar aştepta să se audă clinchete din colaci. Terapia prin muncă a acestor pacienţi se aplică în spaţiul generos al celor 208 hectare de teren agricol şi un sector zootehnic compus dintr-un număr de 32 de capete de bovine, 200 de porci şi 220 oi.

Abandonaţi de jumătate de secol la Şipote

Cei mai vechi pacienţi ai secţiei de la Şipote au fost internaţi în acest loc sinistru şi totodată de o frumuseţe aparte, în anul 1970. A trecut mai mult de jumătate de secol în care acei oameni nu au conştientizat că s-au schimbat regimuri, că au fost anulate graniţe, sau că s-au succedat anotimpurile celor peste 50 de ani. Aici, în universul celor 208 hectare de libertate, a fost patria şi casa fiecăruia dintre ei. Realităţile din afara acestui spaţiu nu s-au lovit de nici o umbră de conştiinţă sau dorinţă. „Aici predomină afecţiunile psihiatrice grave. Chiar dacă sunt secţii diferite, pentru femei şi bărbaţi, pacienţii socializează între ei, atât cât le permit afecţiunile”, spune Dan Lupu. În cadrul secţiei există şi un atelier de ţesut în care, sub îndrumarea a două infirmiere, pacientele lucrează la un război de ţesut, de la ştergare până la căciuliţe sau fulare. De la înfiinţarea spitalului nu s-a păstrat nici un corp de clădire, cele 4 secţii pentru pacienţi fiind construite în anii 80. Într-una dintre casele vechi din incinta secţiei îl găsim pe pacientul Ciobanu, care imediat ce ne vede intrând apucă un bocanc explodat, fără nici o şansă de a mai putea fi vreodată purtat, şi îi despică talpa pe care începe să o pilească, făcând abstracţie de prezenţa noastră. „Aici, pacienţii stau numai cu acordul lor sau al tutorelui. Dacă pacientul nu vrea să stea, nu stă, dar mai sunt şi pacienţi dezorientaţi care au mai ieşit de pe limita părţii medicale a secţiei”, spune doctorul.

Oameni fără chip şi identitate

Printre cei 160 de pacienţi există 6 care nu au identitate. Nimeni nu ştie de unde provin sau ce au făcut înainte de a ajunge la Şipote. Cu tot concursul dat de Poliţie, nu s-a reuşit nici până acum să li se contureze vreo identitate. „Fac toate eforturile ca toţi pacienţii să aibă documente de identitate şi asigurare medicală. Iniţial am avut 13 pacienţi care nu au avut identitate, dar acum am mai rămas numai cu 6 despre care nu ştim nimic. În cazul lor nu avem la cine apela, existând riscul să nu ştim cine sunt nici măcar în pragul morţii. În cazurile în care ne decdează vreun bolnav apelăm la aparţinători. Pe vremuri a existat o parcelă în care erau îngropaţi pacienţii care nu erau ridicaţi de familie, dar eu nu m-am confruntat cu astfel de cazuri”, a spus doctorul Lupu, unul dintre eroii de serviciu ai acestei veşnice întâmplări de a te fi născut „vesel”. Face naveta de la Iaşi la Şipote aproape zilnic dar, îşi aminteşte doctorul, s-a întâmplat să rămână izolat şi 2 săptămâni în spital din cauza troienelor care au blocat secţia de lume în iernile trecute.

„Noi ar trebui să avem o acţiune mai substanţială în cadrul unui spital de psihiatrie, pentru că aici sunt foarte multe cazuri de bolnavi posedaţi de forţele maleficie, de forţele răului, de duhurile întunericului şi trebuie citite rugăciuni de exorcisme, pe care sistemul sanitar psihiatric le neglijează, le ignoră şi ne sfidează pur şi simplu”, a spus părintele Iustin.

Slujbe de exorcizare la Şipote?

În curtea secţiei se profilează Biserica cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ridicată în anul 2012, unde, în fiecare săptămână, pacienţii secţiei se adună la slujbele ţinute de părintele Iustin de la Spitalul Socola. Pe părintele Iustin îl găsim în biserică, pe picior de plecare către Iaşi. Ne întâmpină cu plăcere şi ne vorbeşte cu patimă despre oile rătăcite în acest capăt de lume. „Aceşti oameni sunt părăsiţi de familie, de prieteni şi de simţurile lor. Sunt părăsiţi şi de mine, pentru că vin doar o dată pe săptămână şi încerc să îi spijin cu ce pot. Din alte puncte de vedere, aceşti oameni sunt foarte bogaţi sufleteşte, pentru că au acea stare de voie bună pe care oamenii ceilalţi şi-au pierdut-o. Pe ei îi găseşti tot timpul cu zâmbetul în privire, pe buze şi foarte deschişi dialogului, ceea ce lumea normală nu mai are”, a spus părintele Iustin. Preotul reconsideră poziţia Bisericii faţă de persoanele internate la Şipote, laudă iniţiativa statului de a prelua, acum mai bine de 100 de ani, această filantropie sau operă de caritate din sarcina Bisericii, aduce aprecieri doctorilor care sunt nişte oameni sacrificaţi, nerăsplătiţi pe măsura eforturilor lor şi apoi se întorce împotriva celor două mari entităţi ce guvernează spaţiul românesc– Statul şi Biserica. „Un lucru important de care nu ţine cont nici Biserica şi nici Statul, este acela că în spitalele de psihiatrie sunt boli ale sitemului nervos şi ale minţii, boli de suflet. Noi ar trebui să avem o acţiune mai substanţială în cadrul unui spital de psihiatrie, pentru că aici sunt foarte multe cazuri de bolnavi posedaţi de forţele maleficie, de forţele răului, de duhurile întunericului şi trebuie citite rugăciuni de exorcisme, pe care sistemul sanitar psihiatric le neglijează, le ignoră şi ne sfidează pur şi simplu. Ne bucurăm că am făcut biserici, că am pictat, că am făcut ziduri sau icoane, dar de suflete nu ne-am ocupat decât într-un mod tangenţial, făţarnic sau foarte diluat. Această superficialitate este şi la nivelul Mitropoliei, Patriarhiei, Sfântului Sinod, a Bisericii, dar şi la nivelul Ministerul Sănătăţii. Noi, preoţii, şi cadrele sanitare, nu ne facem datoria într-un mod complet, temeinic, substanţial, ci numai formal, şi pentru faptul că există această penurie de bani, dar şi o sărăcie spirituală foarte mare, şi din partea noastră, a preoţilor, şi din partea medicilor”, a spus părintele Iustin, cel care slujeşte la biserica din incinta Spitalului de Psihiatrie Socola din anul 1994, imediat după ce s-a întors de la doctorat din Elveţia.
Nelu Păunescu

Centru pentru copii vagabonzi, lagăr de prizonieri şi spital de psihiatrie

Secţia de la Şipote a fost înfiinţată în 1905, în urma unei donaţii a familiei boierului Ghica care deţinea tot şesul Prutului. Din acel an şi până acum, terenul de 208 de hectare aferent secţiei a rămas acelaşi. Titulatura iniţială a fost aceea de „Tabără pentru copii vagabonzi”. În primul război mondial, la Şipote a funcţionat o tabără de prizonieri germani. Între cele două războaie, locul şi-a reluat rolul de spital. La 1943 figura ca aşezământ pentru ocrotirea persoanelor cu diverse handicapuri iar din anii 60 funcţionează ca unitate medicală cu profil de ergoterapie. „Este o metodă terapeutică în care munca este folosită pentru ameliorarea stării generale, fizice şi psihice a pacientului şi de a scădea medicaţia. Ergoterapia dă pacientului sentimentul de implicare socială, de utilitate, pentru că nu stă închis într-o cameră, ci se implică, simţind spitalul ca fiind casa lui”, a spus doctorul Dan Lupu. Din anul 2001, unitatea este secţie externă a Spitalului de Psihiatrie Socola, având ca şi componente, partea medicală şi partea agricolă.