Miracolele din „mica Elveţie”

default

Dimensiune font:

| 09-06-2015 14:41

Sovata atrage ca un magnet mii de turişti din ţară şi de peste hotare, datorită apelor sale tămăduitoare * după numeroasele investiţii, staţiunea este considerată de mulţi „mica Elveţie” din inima României * vedeta de necontestat este Lacul Ursu, singurul lac helioterm din Europa * staţiunea mureşeană este indicată celor care vor sa trateze boli ginecologice, afecţiuni inflamatorii şi reumatismale, stări posttraumatismale, boli ale sistemului nervos periferic, tulburări endocrine şi boli cardiovasculare * Sovata mai este renumită pentru miracolele pe care apele sale le face în cazul cuplurilor infertile 

Staţiunea Sovata (judeţul Mureş) ocupă un loc fruntaş pe harta turismului medical din România. Situată chiar la poalele Munţilor Gurghiului, în inima Transilvaniei, Sovata este o staţiune balneoclimaterică ale cărei ape tămăduitoare atrag anual mii de turişti din ţară şi străinătate. După numeroasele investiţii făcute în ultimii ani, staţiunea poate fi considerată mica Elveţie din inima României. Sovata are nu mai puţin de 7 lacuri, toate cu apă sărată, în care temperatura depăşeşte 30 de grade vara şi se menţine la 20 de grade pe timpul iernii. Renumele staţiunii Sovata se datorează lacurilor Ursu, Aluniş, Verde, Negru, Roşu, Mierlei şi Şerpilor, cu ape clorurate şi sodice, toate prezentând fenomenul de heliotermie. Staţiunea mai este celebră şi pentru bazele de tratament care au la bază în special proprietăţile curative ale Lacului Ursu, declarat arie protejată, singurul lac helioterm din Europa şi cel mai mare de acest gen din lume. Datorită proprietăţilor curative ale apelor sărate şi ale nămolurilor extrase din lacurile din zona Sovata, staţiunea a devenit destinaţia recomandată în tratarea afecţiunilor ginecologice şi reumatismale.

Povestea singurului lac helioterm din Europa
Vedeta staţiunii este, fără îndoială, Lacul Ursu, care ascunde în spate o poveste interesantă. Numit după forma sa, acesta s-a format în 1875, fiind un lac cu apă sărată, înconjurat de o vegetaţie extrem de bogată, o rezervaţie naturală ce se întinde pe 79 de hectare, din care numai lacul ocupă 4 hectare. Acesta s-a format prin prăbuşirea unei întinse zone de exploatare a sării, golul astfel format fiind umplut cu apa izvoarelor din apropiere. Întreaga rezervaţie este minunată, nu numai lacul în sine, aici găsindu-se numeroase specii de flori care, pe timp de vară, explodează de frumuseţe. Din luna iunie staţiunea devine neîncăpătoare, iar în zona lacului Ursu nu ai loc să arunci un ac. „La adâncime lacul este sărat, iar la suprafaţă dulce. Astfel se explică fenomenul de heliotermie a lacului, care îi conferă şi caracterul unic în Europa. Tocmai de aceea, apa are proprietăţi curative deosebite pentru cei care suferă de reumatism, boli neurologice, ginecologice sau endocrine, având şi un conţinut de săruri extrem de mare. Cu cât coborâm la adâncime, lacul este mai fierbinte, la suprafaţa nedepăşind 20 de grade Celsius”, a precizat dr. Liviu Sandu, medic balneolog în cadrul staţiunii. Fenomenul de heliotermie face ca Lacul Ursu să fie cel mai important nu doar din Sovata, ci la nivelul Europei, fiind unic prin proprietăţile sale, după cum susţin specialiştii. Din acest motiv, reprezentanţii staţiunii susţin că fenomenul a fost studiat intens de cercetători. „Fenomenul de heliotermie de la Lacul Ursu a fost studiat intens de institutele de specialitate din ţară. Toate cercetările au fost adunate de Institutul Naţional de Balneologie din Bucureşti, care a dat avizul pentru a se putea folosi zăcământ mineral”, a declarat Fulop Nagy Janos, directorul SC Balneoclimaterica SA Sovata.

Staţiunea a renăscut după 10 ani de paragină
Localnicii spun că în urmă cu 10 ani staţiunea era în paragină, însă, mai mulţi investitori străini au făcut ca Sovata să reînvie din propria cenuşă. Bazele de tratament au fost renovate, iar clădirile impunătoare şi infrastructura au beneficiat de reabilitare masivă, încât ai senzaţia că te afli într-un colţ din Elveţia. Asemănarea o dau foarte mult casele construite sau renovate după arhitectura specifică Ţării Cantoanelor.
Apele care tratează sterilitatea
La Sovata, oamenii vin şi pentru nămolul care face minuni, mai ales pentru tratarea sterilităţii la femei. În toată staţiunea găseşti pliante şi afişe legate de proprietăţile apei şi ale nămolului. Zona este indicată în principal celor care vor sa trateze boli ginecologice, afecţiuni inflamatorii şi reumatismale, stări posttraumatismale, boli ale sistemului nervos periferic, tulburări endocrine şi boli cardiovasculare. Cura balneară profilactică primară este indicată şi femeilor care prezintă riscuri de apariţie a unor procese inflamatorii la nivelul aparatului genital. Staţiunea este renumită că vindecă problemele ginecologice, sute de cupluri infertile ajungând aici. Medicii susţin că, de zeci de ani, nu mai este un mit faptul că nămolul de Sovata face minuni. „Este atestat faptul că acesta, prin proprietăţile sale, amână până la vârsta de 55-60 de ani instalarea menopauzei. De-a lungul timpului, mii de paciente au venit la Sovata pentru a urma tratamente menite să le ajute să poată avea copii. Nămolul se aplică şi sub formă de tampon, întrucât în nămol există hormoni asemănători celor feminini de tip estrogen şi progesterol, tratamentul cu nămol realizează o activare a funcţiei ovariene, un element deosebit de important la persoanele cu insuficienţă ovariană. În felul acesta, se uşurează obţinerea unei sarcini”, a precizat dr. Suzana Pretorian, medic primar reumatolog. Din acest punct de vedere, specialiştii spun că procentul de reuşită în cazul multor cupluri infertile este de 90 la sută. „În 30 de ani de carieră am consultat mii de paciente, care au venit la Sovata pentru a urma tratamente menite să le împlinească un vis: acela de a deveni mame. Sunt 300 de cazuri de sterilitate anual, pe care le văd doar eu. Sunt cazuri foarte severe care, după câţiva ani de tratamente intensive şi cure la Sovata ajung să fie părinţi. Procentul de reuşită este de 90 la sută. Sunt şi cazuri care vin aici să pregătească terenul pentru fertilizarea in vitro, pentru o mai bună reuşită a procedurii medicale”, a precizat dr. Corneliu Hărşan, specialist balneofizioterapie. În afară de curele cu nămol, băile galvanice şi cele cu apă sărată sunt remediul perfect pentru afecţiunile reumatice, dar şi cele de circulaţie. Lacul Ursu este deschis zilnic între 10 şi 18, dar timp de două ore, între 13:00 – 15:00, scăldatul în lac este interzis. Apa se aşeză, la fel şi nămolul şi, deşi poate părea greu de crezut, toţi cei aflaţi în staţiune respectă interdicţia chiar dacă plătesc 25 de lei intrarea. „Pentru conservarea căldurii lacului, scăldatul este permis doar în anumite perioade ale zilei, dar niciodată înainte de ora 10.00 şi după ora 18.00, şi doar într-o zonă a lacului. De asemenea, între orele 13.00 şi 15.00, zilnic, există o pauză de îmbăiere, deoarece, în acel interval, expunerea la razele soarelui asupra luciului de apă este maxim, iar în aceste două ore are loc împrospătarea apei: din acea zonă nefolosită a lacului vin curenţii care aduc în permanenţă apă proaspătă, neutilizată”, a ţinut să precizeze Fulop Nagy Janos, directorul SC Balneoclimaterica SA Sovata.


Preţuri pentru toate buzunarele
Cura de sănătate de la Sovata este pentru toate buzunarele. Cei cu dare de mână pot apela la bazele de tratament din cadrul hotelurilor luxoase situate chiar la poalele lacului, unde o zi de cazare depăşeşte 100 de euro. Cei cu venituri medii pot ajunge la Baza de Tratament Lacul Ursu prin programele sociale iniţiate de Ministerul Muncii sau pe cont propriu, la pensiunile cu pachete turistice din zonă, unde o noapte de cazare ajunge de la 50 la 200 de lei. Printre turiştii care ajung an de an la Sovata, pe lângă români, predomină ungurii, nemţii, moldovenii şi ruşii. „Peisajul este de poveste, dar mai ales apele tămăduitoare mă determină să ajung aici în fiecare an. Venim ca o mulţumire că, datorită apelor de aici, avem doi copii frumoşi şi sănătoşi”, spune Iulian Satcu, turist. Moldovenii de peste Prut consideră zona foarte accesibilă din punct de vedere financiar. „Venim de trei ani, este frumos aici, avem şi munte, şi mare în acelaşi loc şi este ieftin faţă de staţiunile asemănătoare din străinătate asemănătoare”, ne spune basarabeanul Vitalie Potrochi. Cristina MIHĂILĂ

Praid, comoara din subteran
După o cură la Sovata, la mai puţin de 5 kilometri se afla Salina Praid. Obiectivul este vizitată, anual, de peste 450.000 de turişti din toată lumea. Efectele curative ale aerului sărat din mină ajută vizibil la vindecarea astmului, bronşitelor şi alergiilor. La 120 de metri în subteran ni se dezvăluie un adevărat orăşel de sare, unde în fiecare zi a săptămânii, mii de oameni petrec trei sau patru ore pentru o cură de sănătate. Tratamentul speleoterapeutic cuprinde, de fapt, inhalarea aerului din mină, iar pentru rezultate palpabile, acesta ar trebui să fie de minimum 18 zile.

* * *
„Fenomenul de heliotermie de la Lacul Ursu a fost cercetat intens de institutele de specialitate din ţară” - Fulop Nagy Janos, directorul SC Balneoclimaterica SA Sovata

* * *
„Sunt cazuri foarte severe care, după câţiva ani de tratamente intensive şi cure la Sovata, ajung să fie părinţi. Procentul de reuşită este de 90 la sută” - Corneliu Hărşan, specialist balneofizioterapie

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Marketing la graniţa cu înşelătoria
26/12/2022 17:00

De bună seamă, nu există vreun muşteriu al hiper-supermarketurilor care să nu fi fost măcar o dată intrigat că socoteala de la raft nu-i deloc aceeaşi cu aia de la casă. Cei mai mulţi inghit găluşc ...

Urari si obiceiuri de Craciun de pe diferite meridiane
26/12/2022 13:21

In trecut, n-a existat la noi o urare specifica sarbatorilor Craciunului, iar oamenii isi urau pur si simplu "La multi ani!", contopind poate sensurile Craciunului cu cele ale Anului Nou, sau foloseau ...

Delicii culinare după reţete vechi
16/12/2022 17:20

Transformate după gust şi preferinţă, bucatele gătite in stil romanesc sunt o parte a culturii şi tradiţiilor noastre. Am preluat de la maeştri străini foarte multe preparate, la fel cum şi alţii le- ...

Narghileaua și istoria fumatului social
16/12/2022 14:14

  Fumatul ca ritual  Indiferent de motivele pentru care alegem să fumăm, putem cădea de acord că fumatul este un interludiu, un moment al nostru in mijlocul agitatiei cotidiene. Este un ritual p ...

Pledoaria unui avocat pentru artă FOTO
16/12/2022 12:40

 Aţi intalnit, pe culoarele instanţelor, avocaţi in varstă mergand greoi ori in baston, cărand o servietă veche, tocită, din piele, aţi văzut ce lucire au in priviri? Li s-a strans acolo, in ochi, ...

Izvorul cu apă vie din Nicolina FOTO
18/05/2019 14:55

Aflată intr-unul dintre cartierele Iaşului, Staţiunea Balneară „Nicolina”, parte a Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, satisface cele mai exigente norme p ...

Un puzzle care continuă să fascineze umanitatea: Civilizaţia Cucuteni
09/09/2017 05:30

Moldova şi-a caştigat de-a lungul timpului renumele de loc incărcat de istorie, artă şi frumos, insă puţine sunt momentele in care specialiştii au avut ocazia să-şi indrepte privirile spre bogăţiile ...

Preţul studenţiei
20/08/2017 12:00

 Cu o ofertă universitară bogată şi diversificată, dar şi cu multe alte oportunităţi, Iaşul găzduieşte anual zeci de mii de studenţi veniţi de prin toate părţile ţării, dar mai ales din ju ...

Secretele „Şcolii Moldoveneşti de Cafea”
29/07/2017 10:32

Aglomeraţie urbană, oameni care sunt intr-un du-te - vino continuu, dar un singur gand: visul la pauză. Cei mai mulţi dintre ei se opresc din tot ceea ce fac şi au un moment de respiro. Se numeşte „ ...

Eroii tăcuţi din „labirintul suferinţei” FOTO
13/05/2017 05:35

Mii de oameni din Romania suferă de cancer. Mulţi dintre ei, mai in varstă, nici nu ştiu ce au sau nici nu li se spune. Trăiesc mai mult prin spitale, acolo luptă să trăiască, sau unde, alteori, se pie ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei