Moldova veacurilor trecute

O călătorie prin timp ne-a adus în atenţie o parte din simbolurile, personalităţile şi realizările dintr-o vreme în care aşezările Moldovei erau foarte apreciate * puţin ştiu că Botoşaniul a fost celebru pentru berea „Cişmea”, apreciată mult în străinătate ori că I.L. Caragiale, revizor şcolar pentru Neamţ şi Suceava, era atras de o cârciumă boierească din Piatra Neamţ * Huşiul a dat cel mai mare industriaş al perioadei interbelice, iar de la Sascut a plecat prima producţie de zahăr din România * la Iaşi, parohul Bisericii „Sfântul Haralambie” vrea să reia seria întâlnirilor literare găzduite de un ateneu distrus în cel de-al Doilea Război Mondial

 

 

Aflată astăzi la coada multor clasamente, Moldova a fost, în veacul trecut, vestită prin oamenii şi aşezările sale. La fel ca astăzi, Piatra Neamţ era la începutul secolului trecut un loc ce oferea frumuseţea unei vieţi tihnite, ferite de zgomotul şi aglomeraţia din marile metropole. „Se încerca şi atunci crearea unei destinaţii turistice din Piatra Neamţ. Inclusiv Nicolae Iorga confirma că este o staţie de aer. Marele istoric a vorbit despre curăţenia şi aspectul îngrijit al oraşului”, am aflat de la prof. Luminiţa Moscalu, autorul lucrării „Cotidian şi mentalităţi la Piatra Neamţ (1864-1914)”.

Turiştii sau simpli trecători îşi exprimau gândurile şi impresiile cu privire la oraşul dintre munţi pe ilustratele ce le trimiteau celor dragi. „Am ajuns aseară la Piatra Neamţ. Aici e un aer plăcut şi am găsit gazdă afară din oraş, pe lângă Bistriţa, şi sunt înconjurată numai de munţi. E o frumuseţe”, scria pe o carte poştală, în 1904, o turistă. Eleganţa şi cochetăria erau un semn al nivelului de trai ridicat şi al preocupării protipendadei de a fi mereu la nivelul celor din Capitală. „Piatra Neamţ a fost unul dintre oraşele, spunem noi după ilustrate, dar nu numai, în care moda a intrat odată cu cea de la Paris şi la Bucureşti”, am aflat şi de la colecţionarul Viorel Nicolau.

Cochetărie şi chefuri la „Bucluc”

Oraşul oferea numeroase oportunităţi de recreere şi divertisment. Se mergea la teatru, se ieşea la plimbare şi la terase, existau băi publice, cofetării, cafenele şi localuri unde clienţii se bucurau de băuturi fine şi de mâncăruri variate ce includeau chiar preparate exotice şi fructe de mare. „Proprietarii localurilor erau interesaţi în menţinerea clientelei. Astfel că mâncărurile erau bine preparate, băuturile rafinate, iar atmosfera create era dublată de o muzică discretă, în unele cazuri se canta şi se dansa”, a mai notat prof. Luminiţa Moscalu. Celebră pentru acea perioadă era cârciuma boierească „Bucluc”, care îi avea printre clienţii fideli pe Ion Luca Caragiale şi pe George Enescu. De altfel, violonistul a susţinut mai multe concerte la Piatra Neamţ în perioada 1921-1936. „Era o viaţă molcomă, tihnită, tipic patriarhală. Se întâlneau mari intelectuali ai vremii la Piatra Neamţ. Caragiale este un cunoscut al locului, îi plăcea să vină aici, a fost şi revizor şcolar pentru judeţele Neamţ şi Suceava şi nu de puţine ori se întâlnea la «Bucluc» cu cei de prin părţile locului”, mai spune Luminiţa Moscalu.

Cârciuma este amintită şi de fostul primar Dimitrie Hogea în lucrarea „Din trecutul oraşului Piatra Neamţ”. „După cum se ştie, Caragiale nu dispreţuia vinul, ca şi noi, prietenii lui. De aceea, nu rareori ne duceam serile la vestita crâşmă boierească «Bucluc». Ne adunam acolo şi petrecerile ţineau până târziu noaptea, dar nu atât băutura ne ţinea ceasuri întregi, ci mai mult vorbăria şi discuţiile fără sfârşit”, a notat Dimitrie Hogea.

Şi dacă pietrenii chefuiau straşnic la Bucluc, botoşănenii se cinsteau cu celebra bere „Cişmea”. Istoricul Daniel Botezatu a spus că spre deosebire de astăzi, Botoşaniul din perioada dintre războaie era de o prosperitate economică de invidiat. „Pe atunci era un oraş cosmopolit, în care exista o mare populaţie evreiască. Mai erau destui armeni, germani. Botoşani era un oraş în care exista o intensă viaţă industrială şi economică, în general. Agricultura continua să aducă importante venituri unui oraş. Berea fabricată aici, celebra marcă «Cişmea», era foarte apreciată până în Austria”, am mai aflat de la Daniel Botezatu.

Industriaşii Moldovei

Dacă vorbim despre economie nu putem ocoli Huşiul, de unde a plecat cel mai important industriaş din perioada interbelică. Născut pe decembrie 1884, Nicolae Malaxa era fiul unui aromân cu origini greceşti şi al fiicei unui dregător local, spătarul Bădărău. A părăsit oraşul natal, pentru a urma şcoala primară şi liceul la Iaşi, iar studii superioare de inginerie la Universitatea Politehnică din Karlsruhe (Germania). În 1921, a înfiinţat, la marginea Bucureştiului, un atelier de reparaţii material rulant, unde erau refăcute locomotive şi vagoane. Pentru că afacerea sa era explozivă, în 1923 începe construcţia unei fabrici mari, înfiinţând Uzinele Faur. Uzinele Malaxa erau printre cele mai moderne din Europa, o realizare deosebită, având în vedere că industria grea era inexistentă într-o Românie care a păşit în perioada interbelică ca o ţară eminamente agrară.

Moldova a dat şi prima producţie de zahăr a României, care a plecat din Sascut (Bacău). Societatea „Zaharina Română”, cu sediul la Paris, a cumpărat de la Maria de Sgardelli un teren pe care a ridicat fabrica de zahăr. Din păcate, n-a fost ocolită de faliment şi a fost închisă în 1884, iar un an mai târziu vândută lui Jaques M. Elias (urmaş al celebrei familii care a construit spitalul cu acelaşi nume din Bucureşti). În 1990, el l-a împuternicit pe fratele său Abraham M. Elias să aducă în numele lui, ca aport la afacere, promisiunea de închiriere pe 90 ani a fabricii de zahăr Sascut cu 23 ha teren şi toate instalaţiile, în schimbul a 2.300 de acţiuni la purtător dintr-un total de 18 000 acţiuni, la Société Générale Sucreries et Raffinerie en Roumanie, care a construit fabrica de zahăr de la Roman, un alt obiectiv important al Moldovei veacului trecut.

Spectacolele de la „ Pârjola”

Amintirile despre Moldova veacului trecut nu ar fi complete fără Constantin Tănase, vasluianul care a făcut celebru teatrul de revistă şi care a plecat dintr-o casă modestă, din Vaslui. „De mic, Constantin, singurul copil al familiei, a fost crescut cu snoave şi poveşti spuse cu haz de mama sa, Elena. La şcoală nu a fost un elev prea strălucit. Cele mai mari note le-a avut la muzică şi gimnastică. S-a îndepărtat timpuriu de joaca obişnuită a colegilor săi din două motive: concertele fanfarei militare din grădina publică şi reprezentaţiile din gradină «Pârjola», unde aveau loc spectacole ale unor actori populari ca Zaharia Burienescu şi I.D. Ionescu”, Lucian Onciu, directorul Centrului Culturii şi Creaţiei Populare Vaslui şi organizatorul celebrului festival de umor care poartă numele vestitului cupletist. Tănase şi-a făcut, împreună cu câţiva colegi, o „trupă”, iar ca scenă a fost ales beciul casei. A jucat pentru prima dată pe când era elev la gimnaziu. Într-o vară, sosită în turneu la Vaslui, trupei lui Mordechai Segălescu i-a lipsit un actor, care a fost înlocuit de Tănase, nelipsit de la repetiţii. După acest „debut” s-a gândit să se facă actor, cu toate că tatăl său dorea să-l vadă „impiegat cu şapcă roşie” la CFR. Destinul lui a fost cu totul altul, iar în 1919 a pus bazele trupei „Cărăbuş” la Bucureşti, cu care a creat a lansat şi consolidat teatrul de cabaret şi de revistă care astăzi îi poartă numele.

Istoria adusă în prezent

Unul dintre simbolurile actuale ale Sucevei, clădirea Prefecturii din perioada interbelică, este şi astăzi un reper, doar destinaţia i s-a schimbat. Clădirea, monument istoric, construită între anii 1902-1903 în stil baroc, a fost rolul de sediu al Căpităniei Districtului Suceava, iar acum este gazda Muzeului Bucovinei şi al Muzeului de Istorie. Chiar dacă în perioada interbelică Suceava era cel mai mic judeţ din ţară, asta nu l-a împiedicat să-şi conserve şi să-şi promoveze valorile, să se păstreze ca o vatră a tradiţiilor şi românismului.

La Iaşi, preotul paroh al Bisericii „Sfântul Haralambie”, Radu Brânză, propune reluarea unor întâlniri foarte apreciate demult. Puţini ştiu că în perioada interbelică a funcţionat pe lângă biserică Ateneul „Sf. Haralambie”, unde aveau loc întâlniri cu oamenii de cultură ai timpului, filosoful Ion Petrovici (1882-1972), fiind unul din conferenţiarii cei mai audiaţi. Ateneul a fost distrus în timpul unui bombardament din vremea celui de-al Doilea Război Mondial, însă povestea lui a mers mai departe. Părintele Razu Brânză a lansat în această săptămâna seria „Dialogurilor de seară la Sfântul Haralambie - Conferinţe, dezbateri, problematizări, soluţii”. „Ne dorim ca într-o lume în care mai toţi trăim în spaţiul virtual, în care suntem blocaţi pe Facebook, pe Internet ori în alte medii online să mai stăm de vorbă, să ne mai auzim între noi, să ne întâlnim, să schimbăm idei, să găsim soluţii poate la unele probleme, să schimbăm gânduri care pot zidi”, am aflat de la preotul Radu Brânză. După cum se vede, multe dintre simbolurile şi proiectele derulate în perioada dintre cele două mari războaie revin în actualitate fie prin povestea lor, plină de semnificaţii, fie prin proiecte ce se doresc a fi readuse în atenţie.

Grupaj coordonat de Maura ANGHEL

 

„Rău era cu «der, die, das»
Da-i mai rău cu «davai ceas».
De la Nistru pân’ la Don
Davai ceas, davai palton
Davai ceas, davai moşie
Haraşo tovărăşie” – Constantin Tănase

 

„Botoşaniul era un oraş în care exista o intensă viaţă industrială şi economică, în general” - istoricul Daniel Botezatu

 

Foto – piatra-neamt.net, din-husi.blogsport.com, botosaneanul cultural,