Reţeta fericirii vine din Norvegia

default

Dimensiune font:

| 16-11-2014 12:40

O sală plină de oameni şi imensa lor dorinţă de a-şi înţelege sufletul m-au făcut să vreau să-l cunosc mai bine pe cel care a reuşit să le planteze în inimă sămânţa fericirii * Rune Heivang îi privea blând cu ochii săi de un albastru în care se reflectau chipurile oamenilor pe care i-a învăţat să zâmbească din nou doar vorbindu-le despre ei, despre sufletul lor şi cum şi-l pot atinge

Dacă vrei să vezi o minune şi să înţelegi forţa vieţii este suficient să te uiţi atent la o sămânţă. Nu-i pasă niciodată de ceea ce este în jur, nu se teme că orice boare de vânt o poate arunca în pământuri aride şi nici că frigul o va ţine captivă în pământ. Ea are încredere în uzina alchimică interioară, care cunoaşte exact momentul în care va reda naturii o nouă plantă. Nu are cunoaştere, ci doar echilibru şi informaţiile cu care poate oferi Universului o altă creaţie. Îşi urmează misiunea şi nu se abate niciodată. Aşa ştie ghinda să renască în stejar, cireaşa să ne ofere un alt pom plin de fructe, teiul să înflorească după ce ani la rând florile scuturate au lăsat ca din rodul lor să crească un alt copac. La fel de simplu poate fi şi cu noi, oamenii, dacă ne înţelegem rostul pe pământ şi trăim după legea fericirii.
Totul pleacă din interior, din minte şi din inimă, şi tot ceea ce trăim este rezultatul bucuriei ori al conflictelor. Chiar dacă unora le pare greu de crezut, noi hotărâm clipă de clipă cum ne pictăm tabloul vieţii. Realitatea se schimbă în fiecare secundă, în funcţie de ceea ce decidem noi în interior – dacă suntem în pace, putem realiza lucruri fabuloase, dacă nu, vom vedea peste tot doar eşecuri. Şi totuşi, fericirea se învaţă, spune Rune Heivang, un îndrumător spiritual sosit în România în urmă cu patru ani.


La început n-a fost doar cuvântul
Povestea lui a început la Oslo, în Norvegia. A fost un copil curios, vesel, care construia oraşe, ţări şi lumi din figurine. I-a plăcut mişcarea, a făcut mult sport, era pasionat de hochei şi handbal. A urmat studii de design, marketing, arhitectură. Era frumos, dar la un moment dat lumea în care trăia i s-a arătat doar prin tuşe întunecate. „Am ales spiritualitatea într-un moment în care viaţa mea era puţin dezechilibrată. Când eşti tânăr faci multe lucruri şi nu toate sunt bune. Atunci am simţit nevoia să mă schimb, voiam echilibru, mai multă armonie. Eram pe direcţia greşită, înconjurat de oamenii nu tocmai cei mai potriviţi. La un moment dat mi-am spus: «Gata. De astăzi voi fi o altă persoană». Mi-am dorit acest lucru şi aşa a fost”, a povestit Rune Heivang câteva momente din timpurile în care trăia după alte legi decât cele pe care le urmează astăzi.
Primul pas spre transformare a fost cumva legat de nişte experienţe mistice trăite de tânărul cu ochi albaştri. „Eram foarte senzitiv, intuitiv, ştiam când oamenii aveau probleme, îmi dădeam seama care era cauza, simţeam acest lucru. Puteam să ştiu, spre exemplu, când urmează să moară unii oamenii. Nu eram speriat, dar nu-mi plăcea experienţa pentru că nu puteai să faci nimic”, a continuat Rune. Senzaţiile s-au transformat în trăiri, iar ceea ce părea la un moment dat doar un gând hoinar, poate plin de spaime, a fost o realitate legată de membrii familiei sale. Aşa a apărut pasul următor. „Am început să fac meditaţii tibetane. În Norvegia am avut ca învăţători nişte vindecători, apoi am plecat în Peru. Am petrecut acolo timp îndelungat, apoi am mers prin multe locuri din lume. Am stat o perioadă şi în SUA, apoi Hawai, în Noua Zeelandă, în multe locuri de pe glob. Am învăţat de la vindecători şi coachi, şamani şi psihologi, de la maeştri ai meditaţiei. În munţii Anzi am aflat multe lucruri şi tot acolo găsisem similarităţi cu tradiţia tibetană, poate pentru că ambele tradiţii au fost în contact mulţi ani. În tradiţia inka (din munţii Anzi -- n.r.) este vorba mult despre energie, despre cum să traieşti împreună cu natura. Te conectezi cu pământul, cu cerul, cu animalele, cu florile, cu tot ceea ce te înconjoară. Eşti în pace cu tine şi cu ceea ce este în jur”, a zâmbit Rune Heivang, oferindu-ne discret un model de viaţă în acord cu tot ceea ce ne înconjoară. Natura are mereu răspunsuri la toate şi leacuri pentru orice, dacă suntem în impas. Aţi privit vreodată primăvara un muşuroi de furnici, să vedeţi cât de bine este organizat? Aţi urmărit vreodată un stup de albine, le-aţi văzut principiile după care se guvernează? Natura ne oferă mereu un ghid de bune practici, reguli de organizare a societăţii astfel încât să ne fie bine, doar că noi am uitat să citim semnele.

Învăţătorul din munţi
După călătoriile prin lume, Rune Heivang s-a reîntors acasă şi a deschis o şcoală în munţii Norvegiei. „M-am simţit foarte bine când am lucrat cu oamenii. Pe unii i-am ajutat să se vindece şi m-am simţit foarte bine văzând că şi alţii pot să facă asta. Am simţit iubirea pentru lume şi ce puteam să fac mai bine cu ea decât să o împărtăşesc?”, a explicat pe scurt principiile proiectului care i-au adus o nouă viaţă. Folosind învăţăturile adunate din tradiţiile indiană, chineză, tibetană a pus la punct un sistem pentru noua lui şcoală unde a avut bucuria să împărtăşească, dar să şi înveţe. Au venit la el oameni cu probleme, cu diferite afecţiuni, victime ale unor abuzuri, dependenţi de droguri sau de alcool, schizofrenici şi pe mulţi i-a ajutat să-şi regăsească echilibrul, unii chiar s-au vindecat. „Orice boală poate fi vindecată, chiar dacă nu oricine se poate vindeca. Dar persoana poate fi totuşi fericită. Totul vine din interior, din înţelegerea a cine suntem, din trăirea momentului prezent, din renunţarea la fuga în trecut ori la agăţarea de proiecţiile din viitor. Tot ceea ce contează este acum şi aici”, a împărtăşit Rune una dintre învăţăturile sale, care ţine loc şi de definiţie a fericirii.
În atingerea acestei stări totul ţine de înţelegerea faptului că suntem o conştiinţă inseparabilă, că suntem conectaţi prin energii, emoţii şi sentimente, că suntem mai mult decât un corp şi că realitatea vine mereu din liniştea momentului trăită plenar. Realitatea este precum apa – pare aceeaşi, dar este cu totul alta în fiecare secundă, sau asemănătoare unei lumânări – flacăra ei ne însoţeşte mereu, dar este diferită de la o clipă la alta. Singurul lucru pe care-l avem de făcut este să fim fericiţi, iar reţeta este foarte simplă -- un om fericit este cel care nu are aşteptări. Trăieşte o stare de flux din care totul poate fi o creaţie perfectă. „Eu sunt un om fericit şi îmi doresc ca prin ceea ce fac să-i ajut pe cât mai mulţi să trăiască această stare. Atenţia la tine însuţi este primul pas, să te întrebi mereu de ce faci ceea ce faci, apoi să îţi asculţi inima, să-ţi urmezi chemarea”, a spus Rune.
Dacă nu l-ai cunoaşte ai spune că este un învăţător cu barbă albă, sfătos, care poartă mereu sub braţ o carte cu pilde. În realitate, Rune Heivang este un bărbat tânăr, căruia îi place să gătească, „m-am gândit chiar că aş putea ajunge «chef»”, face sport, oferă sfaturi celor care au nevoie şi îl caută, şi-i place România. A venit aici în urmă cu patru ani, la invitaţia unui român care l-a vizitat în munţii Norvegiei. „Mi-a propus şi, deşi nu ştiam mare lucru, am acceptat să vin. Am mers prin multe oraşe, la Iaşi sunt pentru a treia oară”, a descris Rune un scurt itinerariu. Şi ca orice oaspete care ne calcă pragul, a fost sedus de gastronomie, dolofanele sarmale arătând încă o dată că pot fi curtezane perfecte.

Ia aminte la tine însuţi!
Profesorul de fericire din munţii Norvegiei nu are planuri în afara celor de a-i ajuta pe oameni să-şi cunoască Sinele, de a-i învăţa ce este viaţa trăită conştient, de a-i ajuta să-şi depăşească barierele şi de a se simţi liberi, nelimitaţi de nimeni şi de nimic. Şi chiar dacă pare ciudat, se poate trăi în acest mod chiar şi în condiţiile unei vieţi trepidante. „Totul ţine de noi şi de viteza cu care ne ambalăm. Mulţi oameni aleargă în continuu şi le recomand să se oprească o secundă, să se gândească la ei, să-şi ia timp să mediteze la motivele pentru care fac ceea ce fac, ajungând să fie stresaţi”, a adăugat Rune Heivang.
Asta nu înseamnă că este necesar să renunţi la tot şi să te retragi cine ştie unde. Este suficient să respiri şi să te opreşti din goana de zi cu zi. Să îţi iei timp pentru tine, pentru liniştea ta. Să laşi deoparte gândurile din trecut, să nu te arunci în viitor şi să vezi ce ai de făcut doar în prezent. Să priveşti în jur la câinele sau pisica de companie, la porumbeii care stau dimineaţa pe pervaz, la nucul bătrân care îşi scutură coroana în pragul iernii, la crizantemele care sclipesc, chiar dacă sunt arse de prima brumă, la râul care curge mereu prin faţa casei şi să înţelegi că, din tot ceea ce este pe pământ, doar noi, oamenii, avem conştiinţă spirituală, că doar noi putem fi cronicarii timpului şi ne putem bucura de acest lucru. Uneori poate invidiem copacii că reuşesc să atingă cerul, suntem mânioşi că nu putem ajunge oriunde, aşa cum face vântul, ori că nu putem străbate lumea, cum fac râurile, dar niciunul dintre ei nu pot simţi îmbrăţişările celor dragi şi nici sărutările pruncilor. Noi, Da, şi poate este un motiv suficient de bun pentru a fi fericiţi!
Maura ANGHEL


Rune Heivang a deschis în România o fundaţie prin care, alături de colaboratorii săi şi cu ajutorul celor interesaţi de lucrurile frumoase, va împărtăşi din cunoaşterea sa. Iubirea şi fericirea nu sunt monede de schimb -- ele există şi depinde de noi dacă le vom trăi ori vom tânji după ele.


Învăţătorul cel mai drag – alături de Lao Tsu, Nisargadata, Eckhart Tolle -- îi este Iisus. Poveţele sale conţin esenţa devenirii oricăruia dintre noi. ”Dacă eşti atent la cuvinte Sale, înţelegi care este rostul fiecăruia dintre noi. Pildele Sale conţin secretul fericirii”, este convins Rune Heivang.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Marketing la graniţa cu înşelătoria
26/12/2022 17:00

De bună seamă, nu există vreun muşteriu al hiper-supermarketurilor care să nu fi fost măcar o dată intrigat că socoteala de la raft nu-i deloc aceeaşi cu aia de la casă. Cei mai mulţi inghit găluşc ...

Urari si obiceiuri de Craciun de pe diferite meridiane
26/12/2022 13:21

In trecut, n-a existat la noi o urare specifica sarbatorilor Craciunului, iar oamenii isi urau pur si simplu "La multi ani!", contopind poate sensurile Craciunului cu cele ale Anului Nou, sau foloseau ...

Delicii culinare după reţete vechi
16/12/2022 17:20

Transformate după gust şi preferinţă, bucatele gătite in stil romanesc sunt o parte a culturii şi tradiţiilor noastre. Am preluat de la maeştri străini foarte multe preparate, la fel cum şi alţii le- ...

Narghileaua și istoria fumatului social
16/12/2022 14:14

  Fumatul ca ritual  Indiferent de motivele pentru care alegem să fumăm, putem cădea de acord că fumatul este un interludiu, un moment al nostru in mijlocul agitatiei cotidiene. Este un ritual p ...

Pledoaria unui avocat pentru artă FOTO
16/12/2022 12:40

 Aţi intalnit, pe culoarele instanţelor, avocaţi in varstă mergand greoi ori in baston, cărand o servietă veche, tocită, din piele, aţi văzut ce lucire au in priviri? Li s-a strans acolo, in ochi, ...

Izvorul cu apă vie din Nicolina FOTO
18/05/2019 14:55

Aflată intr-unul dintre cartierele Iaşului, Staţiunea Balneară „Nicolina”, parte a Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, satisface cele mai exigente norme p ...

Un puzzle care continuă să fascineze umanitatea: Civilizaţia Cucuteni
09/09/2017 05:30

Moldova şi-a caştigat de-a lungul timpului renumele de loc incărcat de istorie, artă şi frumos, insă puţine sunt momentele in care specialiştii au avut ocazia să-şi indrepte privirile spre bogăţiile ...

Preţul studenţiei
20/08/2017 12:00

 Cu o ofertă universitară bogată şi diversificată, dar şi cu multe alte oportunităţi, Iaşul găzduieşte anual zeci de mii de studenţi veniţi de prin toate părţile ţării, dar mai ales din ju ...

Secretele „Şcolii Moldoveneşti de Cafea”
29/07/2017 10:32

Aglomeraţie urbană, oameni care sunt intr-un du-te - vino continuu, dar un singur gand: visul la pauză. Cei mai mulţi dintre ei se opresc din tot ceea ce fac şi au un moment de respiro. Se numeşte „ ...

Eroii tăcuţi din „labirintul suferinţei” FOTO
13/05/2017 05:35

Mii de oameni din Romania suferă de cancer. Mulţi dintre ei, mai in varstă, nici nu ştiu ce au sau nici nu li se spune. Trăiesc mai mult prin spitale, acolo luptă să trăiască, sau unde, alteori, se pie ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei