Tradiţii de Sfântul Ilie în Moldova – Pârliile

Ajunşi în mijlocul verii, se cuvine a-l cinsti pe Sfântul Ilie (sau Sântilie), patronul arşiţei şi al frământărilor norilor * războinic vrednic împotriva răului, Sfântul Ilie poate fi şi duşmanul oamenilor, dacă îi necinstesc ziua de prăznuire (20 iulie), prin focul şi grindina ce le poate slobozi asupra recoltelor * în calendarul apicol, sfântul este şi patronul albinelor, iar în cinstea lui, stuparii dau mereu mese speciale * Ilie este şi patronul spiritual al multor localităţi din Moldova, iar de ziua se deschid iarmaroace

Potrivit tradiţiei populare, oamenilor nu le este frică de nici o sărbătoare ca de cea a Sfântului Ilie, surugiul lui Dumnezeu. Se spune că în ziua sa de hram se deschide cerul, iar el apare într-un car de foc. De fapt, sărbătoarea lui aduce alte trei la fel de înfricoşătoare în lumea satului de altădată. Este vorba de Sântilie, Ilie Pălie şi Foca, prăznuite (pe 20, 21 şi 22 iulie) cu mare sfinţenie pentru a stăvăli furia celor trei, primul aducător de ploi cu grindină şi foc, ceilalţi aducători de incendii sau pârjol în recolte.

Povestea Sfântului
Ilie a fost un băiat sărac, dar milostiv şi tare aprig la mânie. Când a trecut la cele sfinte, Dumnezeu l-a luat lângă el, cu căruţă şi cai, şi i-a dat în putere şapte tunuri, din care se pot slobozi ploaia, seceta, foametea, holera, bolile, moartea şi bătăliile. Dumnezeu i-a dat tunuri sfântului ca să trăsnească după diavol. De aceea, de ziua lui, cerul e brăzdat de fulgere şi slobozeşte tunete. Se spune că de Sfântul Ilie, morţii vin pe la casele lor. Atunci, femeile dau de pomană mere, faguri de albine şi colive făcute din grâul abia bătut din snopi. În ziua sfântului se retează stupii, adică se adună mierea de albine. Încă mai există obiceiul ca în ziua retezatului, stuparii să-şi adune neamurile şi prietenii şi să le ofere rachiu şi cu miere.

Ilie Tesviteanul a trăit cu opt secole înainte de Hristos, în regatul Israel. Se spune că la naşterea lui tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al credinţei în Dumnezeu căreia şi-a dedicat întreagă viaţă. El este singurul sfânt care a ajuns la cer fără să moară, la fel ca Iisus Hristos şi este prezent ca profet atât în creştinism, cât şi în iudaism şi islamism.
Personaj de legendă
În imaginarul popular există numeroase legende referitoare la viaţa acestui lui, fiind considerat singurul sfânt care ar putea aduce sfârşitul lumii. „Se spune că Ilie era un agricultor şi în timp ce era la câmp, diavolul l-a ispitit spunându-i că dacă va merge acasă îşi va găsi soţia cu altcineva. Ilie a mers acasă şi într-adevăr în patul său erau un bărbat şi o femeie. Crezând spusele diavolului, i-a omorât pe amândoi. Când s-a uitat mai bine a văzut că în pat erau părinţii săi, care veniseră în vizită. A regretat amarnic şi s-a dus la Dumnezeu să îi spună ce s-a întâmplat, iar acesta l-a pedepsit punându-l la diferite munci. Într-un târziu, el a reuşit să aducă la viaţă un buştean putrezit. Ca răsplată că a dus la îndeplinire şi alte munci grele, Dumnezeu l-a iertat şi l-a făcut stăpân peste toţi dracii”, a povestit Florentina Buzenschi, muzeograf la Muzeul de Etnografie din Piatra Neamţ.
Ilie, sfântul care aduce ploaia
Se spune că Ilie atât de tare se răzbuna pe draci încât atunci când îi lovea cu biciul se cutremurau cerul şi pământul. Ca să nu distrugă pământul în furia sa, Dumnezeu l-a ciunţit de o mână şi un picior, dar i-a dat în schimb un car de foc cu care străbate cerul. Se crede că roţile carului de foc distrug cerul, iar prin găurile formate curge ploaia pe pământ. E stăpân peste ploaie, grindină, tunete şi fulgere, cu care se răzbuna pe ogoarele celor care nu îi respectau sărbătoarea.
Un alt element cu care Sfântul Ilie este asociat în imaginarul popular este mărul verde, considerat fructul Sfântului Ilie. În vechime, merele văratice nu se culegea decât după sărbătoarea de foc şi doar dacă erau duse mai întâi la biserică. Se dădeau de pomană în special copiilor, de către cei care aveau feciori morţi. O altă credinţă era că merele duse la biserică în ziua Sfântului Ilie se vor transforma în mere de aur pe lumea cealaltă. Tot acum se strângea şi prima miere, Sfântul fiind și patronul apicultorilor, iar cei care se ocupau cu vrăji şi descântece încercau să fure din prima miere care era bună pentru astfel de practici.

Superstiţii de dragoste
Ca la toate sărbătorile importante dintre tradiţii nu lipsesc practicile premaritale. După miezul nopţii când se spune că bătea toaca în cer (care era auzită numai de ciobanii din Basarabia) fetele se tăvăleau prin cânepă şi dacă până la ivirea zorilor visau cânepă verde însemna că se vor mărita cu un flăcău, iar dacă visau cânepa uscată era semn că ursitul era om bătrân. De Sfântul Ilie, imediat după ivirea zorilor, se culegeau și plantele de leac, mai cu seamă busuiocul și sovârvul, folosit la vopsit pentru obţinerea culorii roşii. „Am cules şi eu busuioc când eram fată tânără. Pe atunci locuiam în satul natal şi nu aveai cum să nu respecţi tradiţii că te vorbeau toate babele. Dar era frumos şi ne distram. Şi-apoi, cum să nu culegi busuioc când ştii că e plantă de dragoste”, a zâmbit mătuşa Mărioara Pricopie, din Vaslui. De Sântilie, feciorii ciobani coborau de la stâne şi îşi duceau drăguţele la joc. Fetele care intrau în Hora de Sântilie putea fi peţite. Cu o zi înainte de horă, ciobanii le dăruiau fetelor câte o furcă de tors ori o „cocuţă” de caş modelată în tipar, ambele fiind simboluri ale afecţiunii.

Trei zile sub semnul focului
Fiind o sărbătoare importantă, sărbătoarea Sfântului Ilie se ţinea altădată trei sau chiar şapte zile. A doua zi era Ilie Pălie, iar a treia Foca. Despre Ilie Pălie și Foca se mai spune că îl însoţeau pe Sfântul Ilie în călătoriile sale pe cer, fiind vizitii la carul său de foc. „Aceste două sărbători sunt respectate tot de spaima focului, deşi dacă ne gândim la Sfântul Foca, acesta nu are nicio legătură cu focul, ci dimpotrivă cu apa, fiind patron al navigatorilor. Despre cei care lucrează în aceste zile se spune că i se va aprinde casa şi acareturile şi va rămâne fără nimic”, a mai spus Florentina Buzenschi
Cele şapte zile dedicate lui Sântilie se încheiau cu sărbătoarea lui Pintilie Călătorul, de pe 27 iulie. Semnificaţia acestei zile este apropiată de cea a Sfântului Ilie, oamenii „păzind” sărbătoarea de teama furtunilor, grindinei şi a trăsnetelor. O ameninţare şi mai înfricoşătoare asociată zilei era că cel care muncea acum se călătorea spre celălalt tărâm, adică murea. Aceasta zi mai era considerată drept hotar dintre vară şi toamnă.
În popor se spune că moartea Sfântului Ilie va aduce urgia Apocalipsei. Dacă Dracul va reuşi să-i taie capul, sângele sfântului va curge pe Pământ şi-l va arde. După purificarea prin foc va apărea o nouă generaţie de oameni, asemănători Blajinilor (oamenii primordiali, care trăiesc pe Tărâmul Celălalt, dincolo de Apa Sâmbetei). Dintr-o imensă movilă funerară vor ieşi apoi sufletele tuturor morţilor, întruchipate în oi şi capre. Oile în vor urma pe Dumnezeu în Rai, iar caprele se vor duce în Iad, urmându-l pe Diavol.
Sfântul Ilie este patronul spiritual al multor localităţi din Moldova, iar de ziua lui au loc iarmaroace, petreceri, festivaluri. La Fălticeni s-a deschis deja bâlciul, iar târgoveţii vor petrece de zor în week-end. La Slănic Moldova au loc Zilele Oraşului-staţiune, iar mâine încep petrecerile şi la Târgu Neamţ, unde se va sfinți biserica ce poartă hramul Sfântului. La eveniment este aşteptat şi Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei..

„Pe vremuri, puţine zile de peste an erau aşteptate cu o aşa mare teamă precum cele trei sau şapte zile cunoscute cu numele de Pârlii sau Pârlele, despre care se spunea că ar fi nişte surori ale lui Sântilie. Cei care nu le ţineau zilele asistau neputincioşi cum aceste creaturi diabolice le pârleau recoltele sau trupurile. Se credea cu tărie că Pălie ar naşte focul, iar Foca ar sufla în el spre a-l face mai mare. Au fost de ajuns câteva incendii teribile în aceste zile pentru ca sute de ani oamenii să nu mai facă nimic pe 21 şi 22 iulie” – Marcel Lutic în lucrarea „Timpul sacru, sărbătorile de altădată”

Alina FERENŢ, Maura ANGHEL