Cum ne pregătim organismul pentru iarnă
Dimensiune font:
Problemele de sănătate îi determină pe bolnavi să combine tratamentele medicamentoase cu cele din natură * foarte multe persoane ne-au cerut sfaturi referitoare la pregătirea organismului pentru sezonul rece şi le-am răspuns cu ajutorul fitoterapeuţilor
Temperaturile foarte scăzute pentru acest sezon ne-au atras atenţia asupra imunizării, care ar fi bine să fie făcută din timp pentru a preveni eventualele probleme de sănătate. Ca de obicei, principalele recomandări se îndreaptă către produsele naturale, de care ar fi bine să profităm cât mai mult mai ales că pieţele sunt încă pline de fructe şi legume.
Afinele sunt cunoscut nu numai pentru conţinutul lor sporit în antioxidanţi (antocienii care dau culoarea închisă a fructelor), ci şi pentru concentraţia mare în vitamina C. Pe lângă creşterea imunităţii, au şi efect anticancerigen, previn apariţia bolilor cardiovasculare şi a afecţiunilor bucale.
Porumbelele sunt foarte apreciate pentru conţinutul lor bogat în vitamina C. Micile fructe de pădure de culoare neagră pot fi culese până toamna târziu şi sunt o recomandare foarte bună pentru cei care vor să-şi sporească rezistenţa organismului. Este foarte bine să consumăm aceste fructe în cantităţi cât mai mari. Sunt foarte bune împotriva tusei, dar şi la pentru stimularea digestiei. Fitoterapeuţii recomandă un decoct dintr-o linguriţă de fructe la un sfert de litru de apă. S fierb timp de 20 minute şi se beau zilnic două, trei căni de ceai. Efecte foarte bune are şi siropul de porumbe, care se prepara dintr-un litru de apă şi zece linguri de fructe. Se fierb un sfert de oră, după care se adaugă un sfert de kilogram de miere şi se ţine pe foc până se îngroaşă. Se iau zilnic câte trei linguri de sirop. Diabeticii pot consuma doar ceai, preparat fie din fructe, fie din frunze.
Merele sunt bogate în vitamina C, antioxidanţi şi fibre solubile, care reduc colesterolul. Conţinutul mare în potasiu le recomandă în prevenţia bolilor cardio-vasculare. Fitoterapeuţii recomandă consumul a două-trei mere pe zi, de preferinţă de culoare roşie.
Dovleacul este foarte recomandat în curele de imunizare. Este foarte bogat în vitamina C, fibre, potasiu, acizi graşi esenţiali şi zinc. Este poate bine de ştiut că un conţinut redus de zinc sporeşte vulnerabilitatea organismului la infecţii de aceea este foarte bine să consumăm fructe şi legume bogate în acest element (seminţele de susan, nucile, migdalele şi rodiile).
Cătina este poate cel mai recomandat fruct ce ar trebui consumat în curele de imunizare. Foarte bogat în vitamina C, se poate recolta până toamna târziu. Sunt foarte bune ambele varietăţi – şi cea albă, şi cea roşie. Fructele sunt foarte bogate în vitaminele C, B, K, F şi P, conţin acizi graşi esenţiali şi fitostenoli. Macerată în miere de albine, este un fortifiant foarte bun în orice perioadă.
De reţinut! Tratamentele fitoterapeutice vin în completarea celor alopate. Persoanele care ne-au adresat întrebări pot folosi reţetele doar după ce au discutat cu medicul specialist, care le-a stabilit şi un diagnostic. Femeile însărcinate trebuie să consulte medicul înainte de a apela la farmacia naturii. Este adevărat că medicina naturistă are girul timpului şi efectele ei benefice se cunosc, dar nu trebuie ignorat sfatul medicului.
Maura Anghel
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau