Guvernul anunta modificari importante pentru medicii de familie
Dimensiune font:
Se încearcă interzicerea comisioanelor plătite medicilor de familie de către laboratoare, spitale private sau alţi furnizori din sistemul medical, pentru ca aceştia să-şi trimită pacienţii să efectueze investigaţii suplimentare în laboratorul care acordă comisionul. În cazul identificării unor situaţii de acest fel, autorităţile vor rezilia contractul dintre medicul de familie/furnizor şi CNAS pe o durată de 5 ani.
Cea mai importantă modificare îi priveşte pe medicii de familie. Modul de plată a acestora se va modifica categoric: 20% din plată va fi efectuată per capita, iar 80% plată per serviciu. În prezent proporţia este 50% per capita – 50% pe serviciu. Măsura va schimba felul în care medicii de familie îşi construiesc veniturile, fiind obligaţi să pună accentul pe oferirea de servicii şi mai puţin pe atragerea unui număr mare de pacienţi pe listă.
În acelaşi timp, medicii de familie nu vor mai fi obligaţi să aibă un număr de cel puţin 800 de pacienţi înscrişi pe listă pentru a încheia un contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Comisiile care aveau monopol în stabilirea unui număr anume necesar de medici şi pacienţi pentru care se încheia contract cu CNAS vor fi desfiinţate.
Medicii vor putea încheia contracte cu CNAS şi prin transmiterea contractelor în format electronic.
Numărul maxim de consultaţii la domiciliu a fost majorat de la 21 la 42.
În privinţa serviciilor medicale incluse în pachetul de bază, numărul acestora a fost mărit, incluzând de pildă psihoterapia pentru copil/adult sau kinetoterapia în cazurile copiilor cu autism. În stomatologie se lărgeşte aria serviciilor practic toate cele care erau până astăzi oferite doar copiilor până în 18 ani urmând a fi oferite tuturor asiguraţilor.
Ca o notă inedită: cei care refuză cardul de asigurări de sănătate din motive religioase sau de conştiinţă vor trebui să prezinte o adeverinţă de asigurat valabilă 3 luni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau