Modul de viaţă şi regimul alimentar
Dimensiune font:
În afara măsurilor de tratament, se recomandă statul cât mai puţin în picioare, masaje uşoare în sensul circulaţiei de întoarcere a sângelui, iar în timpul nopţii picioarele să aibă o poziţie uşor ridicată pe o pernă. Zilnic se vor face duşuri uşoare reci şi se va merge câteva minute pe vârful degetelor (din poziţia culcat, picioarele se ridică vertical şi se pendulează câteva minute, fiind indicat masajul reflexogen al tălpilor).
Ca regim alimentar, este bine să se renunţe complet la carnea de porc, grăsimi animale, mezeluri şi conserve, în favoarea unei diete vegetariene. Formula unui remediu excelent în tratamentul varicelor a fost oferită de Centrul „Aroma” din Iaşi. Acesta se prepară din 600 ml de suc de ceapă roşie şi 300 g de miere de salcâm sau fâneţe. Se stoarce ceapa mărunţită şi se strecoară printr-o pânză deasă sau tifon. Sucul rezultat se trece într-o sticlă curată şi se adaugă miere. Se amestecă bine şi se păstrează la frigider. Se ia câte 50 g, înainte sau după cele trei mese principale, timp de o lună. După o pauză de o lună de zile se poate repeta, până la dispariţia varicelor. Se recomandă câte o serie de o lună, de două ori pe an, primăvara şi toamna. Dacă nu se ţine la frigider, preparatul devine toxic! Este contraindicat în caz de gastrite hiperacide şi ulcere de stomac şi duoden.
Ceaiuri simple pentru tratament intern
Fitoterapia recomandă cura cu boabe de ienupăr, aceasta dacă nu există cumva vreo boală inflamatorie renală şi cura cu suc de orz verde - câte 50 de ml de trei ori/zi. Apoi, ceaiul de traista ciobanului şi infuziile din frunze de alun (25 g la un litru de apă) sau viţă de vie (80 g la un litru), câte două-trei căni, zilnic, între mese. Eficientă este şi tinctura din frunze de alun (100 g de frunze uscate macerate timp de zece zile în alcool de 70 de grade), câte 20-30 de picături pe zi.
Mai sunt recomandate infuziile din coada şoricelului, păpădie, pătlagină, răchitan, sunătoare, frunze de urzică, flori de urzică moartă, frunze de jaleş şi decoct din rădăcină de tătăneasă.
O cură cu ceaiuri care dă rezultate excepţionale este din două căni/zi ceai de coada calului şi trei căni/zi ceai de urzică. În paralel, se unge locul varicos cu alifie de gălbenele. După o lună de tratament, varicele se reduc în dimensiune şi încetează să mai doară. Se continuă până la ameliorarea totală.
Remedii din amestecuri de plante
Se pot consuma câte două-trei căni pe zi cu infuzie din următoarele amestecuri de plante: * urzică (trei linguri) coada şoricelului, flori de pansele şi rădăcină de soia (20 g din fiecare); * rădăcină de dracilă (50 g), scoarţă de castan sălbatic (40 g) şi cireşe amare uscate (10 g); * rădăcină de tătăneasă, rădăcină de dracilă, fumariţă, turiţă mare, gălbenele, salvie sau frunze de jaleş, coada calului (20 g din fiecare); * mentă, salvie sau frunze de jaleş, flori de verbină şi busuioc (20 g din fiecare).
De două ori pe zi se consumă un păhărel cu vin preparat astfel: 100 g de coajă de castan şi 20 g de frunze de iederă se macerează timp de zece zile într-un litru de vin dulce şi 200 ml de alcool.
Preparate pentru utilizare externă
Durerile la nivelul piciorelor şi umflarea lor se calmează rapid dacă se unge zona afectată cu ulei de mentă amestecat cu ulei de limba mielului. Acelaşi efect îl are învelirea picioarelor într-o pânză muiată în decoct de coajă de stejar, rece (un pumn la un litru de apă). Pentru descongestionarea şi revitalizarea ţesuturilor afectate de varice sunt indicate cataplasmele cu foi de varză proaspete şi uşor strivite. Orice tratament intern va fi însoţit de ungerea zonei afectate cu alifie de gălbenele.
De reţinut că, în cazul varicelor, băile, compresele, cataplasmele, împachetările calde şi sauna sunt interzise. La fel şi eforturile fizice mari, săriturile, tropăitul, masajele brutale şi expunerea varicelor la soare puternic, acestea putând provoca spargeri şi hemoragii. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau