Pariul lui Flavius Stoican pentru sezonul viitor

default

Dimensiune font:

| 25-06-2018 20:10

Trupa lui Flavius Stoican a ajuns ieri după-amiază la Cheile Grădiştei, unde va parcurge până în ultima zi a lunii primul cantonament al verii, unul destinat cu precădere pregătirii fizice. Nouăsprezece jucători au efectuat deplasarea sâmbătă la Braşov, unde a fost efectuat un prim antrenament şi unde ei s-au pregătit şi ieri dimineaţă, iar al douăzecilea s-a prezentat, tot ieri, direct în cantonament, fiind vorba de o veritabilă surpriză. Jucătorul a fost dorit şi vara trecută la Iaşi, chiar a fost anunţat printre principalele noutăţi, Dinamo Bucureşti a fost de acord cu împrumutul, dar în ultima clipă a fost întors din drumul său spre Iaşi şi a optat pentru Sepsi Sf. Gheorghe. Stoican însă crede în continuare în acest jucător şi va încerca să descopere la Cheile Grădiştei dacă este dispus să se înhame la efortul pe care îl presupune cooptarea sa în lotul de la CSM Politehnica Iaşi. Aşa cum probabil aţi intuit deja, fotbalistul este Patrick Petre. „Patrick este un jucător capabil să facă diferenţa. Mi-l doresc în lot, va fi pariul meu pentru viitorul sezon. Sunt convins că nu mă va dezamăgi. Mulţi spun că este un jucător-problemă, dar eu ştiu cum să lucrez cu el, ştiu cum să vorbesc cu el pentru a-l determina să dea tot ce poate pentru culorile Iaşului”, a declarat Flavius Stoican. „Ni l-am dorit şi vara trecută, dar în cele din urmă a optat pentru Sepsi. Sper ca acum să ajungă să semneze cu CSM Politehnica Iaşi”, a menţionat preşedintele executiv Adrian Ambrosie, precizând că Patrick Petre este eligibil pentru regula Under 21 şi că se doreşte transferul său definitiv la Iaşi. În lotul de la Cheile Grădiştei mai sunt trei jucători ce pot spera să evolueze pe locul rezervat fotbalistului Under 21: Panţîru, Chelaru şi Danale.

 

Citeşte şi: Cantonament cu doar douăzeci de jucători!

 

Nu este deloc exclus ca în ultima parte a cantonamentului să ajungă şi jucătorul francez de care v-am informat în ediţia de sâmbătă. „Luni (n.r. - astăzi) aşteptăm la Iaşi un fundaş central francez, în vârstă de 28 de ani, care are la activ peste 200 de meciuri jucate în Ligue 1, dar mai multe amănunte nu vă pot furniza acum. Va efectua vizita medicală şi va semna un contract cu CSM Poli Iaşi, după care va pleca direct în cantonamentul de la Cheile Grădiştei”, a declarat directorul sportiv Tibor Selymes, dându-ne de înţeles că sezonul trecut jucătorul a evoluat în liga a doua din Franţa. Dragoş GAŞPAR

 

 

 

Sursa foto: CSM Politehnica Iaşi

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei