Superstiții sau matematică ocultă? 6 numere care aduc mai mult ghinion decât 13

default

Dimensiune font:

| 05-12-2016 17:50

Ah, celebrul „vineri, 13”! În cultura vestică, aceasta este o zi marcată de superstiții, care aduce ghinion și în care e bine să eviți orice activitate. Deși numărul 13 este adesea asociat cu ghinionul în cultura occidentală, el nu este singurul învestit cu semnificații malefice. În funcție de religie sau de cultură, oamenii privesc cu teamă anumite numere, pe care le consideră fatidice. Iată câteva dintre numerele care, în diverse părți ale lumii, sunt considerate a fi purtătoare de ghinion.

Cifra 4

4

tofugu.com

În limba mandarină, cifra 4 se pronunță „si”, pronunția fiind foarte asemănătoare cu cea a cuvântului „moarte” (care se pronunță tot „si”, dar cu o altă intonație). Bineînțeles, pronunția asemănătoare a încărcat cifra 4 cu sens negativ, iar în cultura chineză această superstiție este foarte puternică. Unele clădiri din China nu au etajul 4, iar în alte locuri – precum Hong Kong-ul – s-a mers atât de departe încât în unele blocuri lipsesc etajele 40-49. Mai mult, conform Wikipedia, au existat speculații că motivul pentru care China nu a candidat la organizarea Jocurilor Olimpice din 2004 a fost chiar aversiunea chinezilor pentru cifra 4.

Numărul 39

39

Foto: Nooruddin Bakhsh

Conform unui articol din The Guardian, 39 este un număr de evitat în Afganistan. Motivul pentru care afganii se feresc de el nu sunt foarte clare, însă se pare că ele sunt asociate cu prostituția și traficanții de carne vie. Cei care suferă cel mai mult din această cauză sunt șoferii care au mașini ale căror plăcuțe de înmatriculare conțin infama cifră 39. Aceștia sunt adesea ținta oprobiului public și sunt hărțuiți în trafic de alți șoferi. Lucrurile au mers atât de departe încât oamenii dau mită pentru a nu primi plăcuțe de înmatriculare care conțin cifra 39.

Numărul 666

666

Foto: sciencealert.com

Un număr cu semnificație puternică în teologia creștină, 666 le dă fiori multora. Numărul este considerat malefic și este asociat cu diavolul, datorită unui pasaj din Biblie, Apocalipsa 13-18: „Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.”

Numărul 17

17

Garaje din comuna italiană Magione. Numărul 17 a fost lăsat „pe dinafară”.

Potrivit cotidianului britanic Independent, în Italia, 17 este considerat număr cu ghinion. Oamenii îl percep ca pe un simbol al morții deoarece scrierea lui în cifre romane (XVII) rearanjată rezultă în „VIXI”, cuvânt a cărui traducere aproximativă din latină înseamnă „viața mea s-a terminat”. Din această cauză, unele hoteluri din Italia nu au camera numărul 17, iar în unele avioane ale Alitalia rândul 17 lipsește.

Numărul 26

26

Foto: theatlantic.com

În India, numărul 26 începe să câștige reputația de număr cu ghinion, și asta din cauza unor coincidențe calendaristice. Tsunami din 2004, în urma căruia au murit mii de oameni, a avut loc pe 26 decembrie, iar pe 26 ianuarie 2001 provincia Gujarat a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea 7,7 grade Richter, care a lăsat în urmă peste 13.000 de morți. Mai mult, atacurile teroriste din Mumbai din 2008 au început pe 26 noimbrie și s-au soldat cu 164 de morți. Nu este, deci, de mirare că indienii nu văd cu ochi buni numărul 26.

Numărul 11

11

Foto: neverlostknowledge.com

Potrivit Livescience.com, numărul 11 este încărcat de semnificații negative în special în cultura occidentală. Din cauza sistemului numeric pe care îl folosim, se întâmplă uneori să avem date sau ore formate dintr-o singură cifră – 11.11.2011 sau 11:11. Acest fapt nu are, evident, nicio semnificație, dar asta nu i-a oprit pe unii să dea o aură negativă acestor momente și, implicit, numărului din care sunt compuse. Mai mult, isteria propagată pe Internet cu privire la numărul 11 este întreținută și de cei care susțin că acesta ar avea o legătură cu „Apocalipsa” din 2012, prezisă de mayași.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
5 lucruri pe care să nu le cauți pe Google
24/12/2021 11:31

 Pe Internet poti găsi orice, de la lucruri fascinante, la retete de prăjituri si pană la sfaturi despre cum să construiesti o casă. Asadar, cand ai nevoie de o informatie, Google e cel mai la in ...

Cum putem creste si recolta rodii?
25/06/2021 17:20

Cum putem creste si recolta rodii? Rodiul, Punica Granatum, este un arbust, copac de talie mica fructiver cu frunze cazatoare care creste pana la 8 metri inaltime. El este nativ platoului Iranian, Himalaya ...

Cea mai mare sticlă de whisky din lume, vândută la prețul unei garsoniere
03/03/2021 10:15

 Sticla de whisky single malt cea mai mare din lume, care conţine 105,3 litri din această băutură, s-a vandut duminică in Scoţia pentru suma de 15.000 de lire (20.000 de dolari), potrivit casei de li ...

Cum să scapi de mirosul de tutun din casă. Cele mai simple trucuri
01/03/2021 11:57

Există cateva trucuri care vă pot ajuta să scăpaţi rapid de mirosul de tutun din casă. Pune intr-un vas 250 de mililitri de apă şi cinci linguri cu oţet, după care pune vasul pe foc. După ce se i ...

9 arme devastatoare care au fost interzise în război
13/12/2019 12:13

 Acestea sunt cele mai oribile instrumente cauzatoare de moarte si suferintă, arme pe care s-ar putea să nu le mai vedem folosite in conflicte deoarece sunt interzise chiar si in caz de război. Ideea d ...

VIDEO Surpriză neplăcută pentru un cuplu din Constanța care a cumpărat un bichon. Cățelul a fost vopsit
12/12/2019 17:27

 Un cuplu din Constanta care a cumpărat un bichon maro a avut o surpriză neplăcută la prima baie. Sub dus, blana bichonului a devenit albă, ceea ce inseamnă că a fost vopsită in asa fel incat caine ...

Cele mai ciudate locuri de pe Terra: 10 regiuni cu aspect „extraterestru”
12/12/2019 11:36

 Care crezi că sunt cele mai ciudate locuri de pe planeta Pămant? Ne intrebăm cum arată corpurile cosmice indepărtate, dar insăsi planeta noastră ne oferă niste locuri atat de iesite din comun, inc ...

Diamantul blestemat. O poveste fascinantă
12/12/2019 10:26

 De secole, diamantul Hope, cea mai celebră piatră pretioasă din istorie, suscită teamă si fascinatie. Povestea lui incepe la inceputul secolului 20, cand magazinul din New York al casei de bijuterii ...

Jocul amoros periculos ce i-a înnebunit pe români! O femeie din Botoșani a ajuns la spital cu dureri cumplite. A fost operată de urgență
08/12/2019 08:00

Un nou joc amoros face victime in Romania. O femeie in varstă de 28 de ani din Botosani a ajuns la spital cu o problemă neobisnuită. Speriată, tanăra a sunat la Ambulantă, din cauza unei sangerări la ni ...

VIDEO-UBER ÎN SAT #3Chestii
03/12/2019 11:04

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei