Rezultatele cautarii pentru "drum"
A fost promulgată legea prin care se reactivează radarele fixe / Prin sistemul e-SIGUR se preconizează reducerea cu 50%, până în anul 2030, a numărului persoanelor decedate pe drumuri

Legea care stabileşte măsuri de eficientizare a monitorizării traficului rutier a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, a transmis, joi, Administraţia Prezidenţială, citată de Agerpres. Noua lege vizează monitorizarea traficului r ...

Familie cu opt membri, rămasă pe drumuri chiar de Crăciun, după ce casele le-au fost cuprinse de flăcări

 O familie cu cinci copii si bunica lor, din localitatea Avrămeni, au trecut prin momente grele, azi-noapte, cand si-au văzut locuintele in flăcări. Cele opt persoane au reusit să iasă la timp din case, insă pagubele au fost insemnate. Incen ...

O firmă de construcții din județul Neamț a distrus drumurile din comuna Lungani

Considerată a fi una dintre cele mai sărace comune din intreaga Uniune Europeană, comuna Lungani pare a fi lovită, din toate părtile, de ghinioane. După ce Compania Natională de Investitii i-a trecut in uitare, pe Lista sinteză, cateva proiecte ...

Iașul va primi 24,8 milioane de lei pentru reabilitarea drumurilor județene și comunale

 Judetul Iasi va primi o alocare de 24,8 milioane lei pentru finantarea cheltuielilor privind drumurile judetene si comunale in anul 2023, conform legii bugetului de stat, document aflat in dezbatere parlamentară. La nivel national, jud. Iasi se a ...

Monstru cu chip de om: A violat o femeie căzută pe marginea drumului. Bărbatul din Cucuteni a ajuns în arest

 Gest halucinant in Iaşi! Un bărbat a fost arestat preventiv, după ce a violat o femeie care era căzută pe pe marginea drumului. Victima a fost dusă la spital, avand nevoie de o săptămană de ingrijiri medicale. Parchetul de pe langă Jude ...

Gemenii lui Mitică Anghel cresc acasă sub o exigentă îndrumare și învață să-și ia zborul la lotul național al României Under 16!

Sebastian Anghel si Alexandru Anghel sunt doi dintre sportivii care nu vor fi acasă de Crăciun. Vor fi insă acolo unde le place cel mai mult, pe terenul de baschet, la o nouă convocare la un lot national, de această dată la Under 16. Numele lor ar ...

Șoferi beți sau fără permis pe drumurile din Neamț

 La data de 10 decembrie a.c., in jurul orei 22:00, politistii rutieri din cadrul Politiei orasului Bicaz au depistat in trafic un tanăr, de 29 de ani, in timp ce conducea un autoturism, in localitatea Bicaz-Chei.   Conducătorul auto, din ...

Un drum județean care a ajuns să coste un milion de euro pe km începe deja să crape

 Drumul strategic, in care Consiliul Judetean Botosani a pompat bani cu nemiluita pentru ca investitia să fie terminată cat mai repede, a inceput să crape. De luna trecută, soferii care circulă pe tronsonul Dangeni – Brăteni – Mi ...

Brazilia a dat drumul la fotbal - Victorie entuziasmantă împotriva Coreei de Sud și calificare în top 8

Reprezentativa Braziliei a invins, luni, cu scorul de 4-1, selecţionata Coreei de Sud, şi s-a calificat in sferturi la Cupa Mondială. Pentru Brazilia au marcat Vinicius (7), Neymar (13 - penalti), Richarlison (29) şi Paqueta (36), iar pentru Core ...

Transfăgărășanul - unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume

Nu suntem singurii care recunoastem măretia acestei constructii, chiar dacă istoria ei este plină de controverse. A fost si construit in scop militar de fostul regim comunist, dar a fost o constructie care, măcar cateva luni pe an, scurtează drum ...

O mama si 3 copii au ramas pe drumuri dupa ce casa in care locuiau cu chirie a fost mistuita de flacari

 O mamă si trei copii au rămas fără acoperis deasupra capului, după ce casa unde locuiau cu chirie a fost distrusă in urma unui incendiu. S-a intamplat in această dimineată, in localitatea Stiubieni. Femeia a făcut focul in sobă si a ple ...

Mihai Chirica-Incă 18 tramvaie noi și 25 autobuze electrice vor lua drumul Iașului

Primăria a anuntat că a fost informată de către Ministerul Dezvoltării privind aprobarea finantării pentru două proiecte importante depuse in cadrul PNRR: aproape 240 milioane lei sunt alocate pentru achizitia a 18 tramvaie noi si 25 de autobuze ...

Investiții de 50 milioane de lei în infrastructura din Valea Lupului IASI Peste 60 de drumuri vor fi modernizate

Primăria comunei Valea Lupului a demarat un plan major de investitii in infrastructura rutieră a localitătii.   50 milioane lei ( 10 milioane euro) vor fi alocati pentru modernizarea a peste 60 de străzi cu o lungime totală de 16 kilometr ...

Cancelarul Austriei critică România, Bulgaria și Ungaria pentru că nu opresc migranții ilegali din drumul spre Vest / Laude pentru Croația

Cancelarul austriac Karl Nehammer (ÖVP) a declarat marti, cu o zi inainte de o vizită la Zagreb, că Viena nu are o problemă cu aderarea Croatiei la Schengen, arătand că tara isi protejează bine frontierele. In schimb, el a spus că Romania, Bul ...

Trei sectoare de drum din județul Botoșani vor fi preluate de Ministerul Transporturilor pentru redeschiderea Punctului Vamal Racovăț

Trei sectoare de drum judetean, DJ 291E (Punct vamal Racovăt – DJ 291C), DJ 291C (integral) si DJ 298 (DJ 291C – DN 19) urmează a fi preluate de Ministerul Transporturilor in vederea redeschiderii Punctului de trecere a frontierei de la Racovă ...

UE încercă să evite Rusia în drumul către Asia Centrală

Uniunea Europeană caută să extindă cooperarea cu statele din Asia Centrală, inclusiv construirea de coridoare de transport cu ocolirea Rusiei, a scris seful diplomatiei UE, Josep Borrell, pe blogul său oficial, notează RADOR. Rusia si China, a ...

Atenţie, şoferi! Ce nu trebuie să lipsească din maşină când plecaţi la drum pe vreme rea

Politistii rutieri botosăneni sunt la datorie, pentru cresterea gradului de sigurantă in deplasările pe drumurile publice si pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere, fapt pentru care transmitem următoarele recomandări: – A ...

Aproximativ 100 de utilaje de deszăpezire au intervenit azi-noapte pe drumurile naţionale din Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Suceava

Aproximativ 100 de utilaje de deszăpezire au intervenit, in noaptea de sambătă spre duminică, pe drumurile naţionale din judeţele Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Suceava, ca urmare a ninsorilor din jumătatea nordică a Moldovei, au anunţat reprezen ...

Corul Madrigal pornește „Pe drumul Crăciunului” în șapte orașe din România

Corul National de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” anuntă turneul national „Pe drumul Crăciunului” in perioada 4 – 19 decembrie si desfăsurarea a 9 spectacole extraordinare in 7 orase: Cluj-Napoca, Targu Mures, Timisoara, Craiova, ...

Rechizitoriul Tel Drum: Ce au declarat Ponta și Șova la DNA despre Dragnea / Cum s-a lipit Daddy de gruparea Mazăre să meargă în Brazilia / Cine sunt jurnaliștii plătiți de presupusul grup infracțional

 Rechizitoriul din dosarul Tel Drum, consultat de G4Media.ro, are 1473 de pagini si contine informatii detaliate despre activitatea presupus infractională a celui care in urmă cu cativa ani era jupanul Romaniei, fostul lider PSD Liviu Dragne ...

Detaliul grav din mega-dosarul Tel Drum -Fostul șef SRI Teleorman și Carmen Dan/DNA

Ancheta in mega-dosarul de coruptie al fostului lider PSD Liviu Dragnea, privind privatizarea si afacerile cu statul ale societătii Tel Drum, scoate la iveală detalii grave privind pe de-o partea reactia autoritătilor si persoanele ce s-au succedat l ...

  Drumul spre Aeroport, în atenţia aleşilor locali

Pe ordinea de zi a sedintei de Consiliu Local din data de 31 octombrie 2022 se află si un proiect de hotărare privind aprobarea Documentaţiei de Autorizare a Lucrărilor de Intervenţie, a indicatorilor tehnico - economici şi a devizului general pen ...

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul Tel Drum

Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a fost trimis in judecată de DNA in dosarul Tel Drum, in care prejudiciul depăşeşte 31 de milioane de lei. „În cauza mediatizată prin comunic ...

Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul Teldrum

Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a fost trimis in judecată de DNA in dosarul Tel Drum, fiind acuzat de săvarşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz in serviciu şi instigare la săvarşirea fără vinovă ...

O zi esenţială în drumul spre promovare

 Toate semnalele de pană acum par a indica faptul că intalnirea dintre Leo Grozavu şi Cornel Şfaiţer e doar una de complezenţă, cărţile sunt deja făcute. Tehnicianul a dat ca foarte probabilă prezenţa sa pe banca Politehnicii la meciul ...

ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

info icon Pentru articole pe aceasta tema publicate inainte de 2020 click aici.

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei