„Meseria de medic trebuie exercitată cu multă umilinţă”

* interviu cu prof. dr. Dorin Chiseliţă, şeful Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon”, chirurgul care realizează intervenţiile de transplant de cornee la Iaşi

Recunoscut ca fiind o prezenţă extrem de discretă în lumea medicală, rare sunt ocaziile când dr. Dorin Chiseliţă acceptă să vorbească despre performanţele sale şi ce se întâmplă dincolo de uşa sălii de operaţie. După o activitate de peste 30 de ani în chirurgia oftalmologică, domnia sa spune că a consultat tot atâţia pacienţi cât are populaţia Iaşului şi a operat cât populaţia oraşului Târgu Frumos. Ce înseamnă meseria de oftalmolog pentru cineva care a redat vederea a sute de pacienţi şi care sunt culisele din spatele programului de transplant de cornee, am încercat să aflăm în cadrul unui interviu pe care dr. Chiseliţă a avut amabilitatea să îl ofere cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”.
- Domnule profesor, înainte de toate, de unde pasiunea dumneavoastră pentru oftalmologie?
- Am devenit oftalmolog printr-o şansă a vieţii. La vremea respectivă, concursurile organizate în spitale erau foarte rare şi, evident, am profitat de acestea. Dorinţa mea a fost să fiu chirurg şi nu eram concentrat spre o anumită specialitate. Am participat la concursul organizat la Clinica Oftalmologie la Spitalul „Sf. Spiridon” şi îmi amintesc că a fost un concurs extrem de serios. Am avut norocul să lucrez cu profesorul şi mentorul meu Petre P. Vancea, un om de ştiinţă,o personalitate extraordinară, care mi-a insuflat pasiunea pentru oftalmologie. În cazul meu a fost valabil proverbul „pofta vine mâncând”. Mi-a plăcut oftalmologia, mi-a plăcut să muncesc şi le spun şi studenţilor ori de câte ori am ocazia că niciodată în viaţă munca nu mi-a jucat vreo festă şi, în consecinţă, un efort continuu, perseverent, uneori diabolic, îţi dă, fără discuţii, şansa să ai succese. Parafrazându-l pe Enstein, în viaţă este foarte important să ai valoare şi să nu alergi numai după succese. Pentru mine un succes a fost atunci când am reuşit să-i redau funcţia vizuală unui pacient şi atunci, în peste cei 30 de ani de activitate, pot să mă bucur de faptul că am reuşit să ofer şansa unor pacienţi să-şi recapete vederea.

„Am văzut mai mulţi pacienţi decât are populaţia municipiului Iaşi la ora actuală şi am operat cât populaţia oraşului Târgu Frumos”

- În cei peste 30 de ani de activitate aţi fost curios să cuantificaţi câţi pacienţi aţi consultat şi operat?
- În activitatea mea de oftalmolog pot să aproximez că am consultat mai mulţi pacienţi decât are populaţia municipiului Iaşi la ora actuală şi că am operat cam cât populaţia oraşului Târgu Frumos. A fost un efort continuu, pentru că sunt un tehnician, îmi iubesc meseria şi, în egală măsură, îmi respect pacienţii. În consecinţă, nu consider că este un lucru extraordinar, ci mai degrabă este rezultatul firesc al unei vieţi focusate pe meserie. Studenţilor mei le amintesc mereu că este foarte important ca în viaţă să ştii ce vrei şi le spun un vechi proverb rusesc: „Raţa zboară, înoată, merge, dar nu face bine nimic, vulturul numai zboară şi o face perfect şi nu aţi văzut un vultur ratând prada atunci când doreşte să prindă un peşte”. În concluzie, din această perspectivă, le sugerez studenţilor mei ceea ce eu încerc să fac în meserie, să fii mai degrabă vultur decât raţă.
- Nu de puţine ori, în conferinţele medicale, aţi susţinut faptul că meseria de medic trebuie făcută cu umilinţă. Reuşiţi să transmiteţi acest lucru studenţilor şi rezidenţilor dumneavoastră?
- Meseria de doctor este extrem de grea, este o meserie din anumite puncte de vedere vulnerabilă, o meserie solicitantă atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic. Modestia este un lucru absolut important în meseria de doctor şi faptul că noi, doctorii, utilizăm ca obiect de muncă fiinţa umană, probabil ca este un dar pe care l-am primit şi trebuie să ne exercităm meseria cu multă umilinţă. Spun că fac cu bucurie acest lucru, dar în acelaşi timp trebuie să o fac cu umilinţă pentru că pacientul când vine la tine se prezintă într-o situaţie critică. Or, în acel moment nu numai valoarea şi competenţa doctorului, ci şi deschiderea lui către sufletul pacientului contează. În viaţa, trebuie să cauţi să-ţi dobândeşti valoarea şi să nu cauţi succesul. Meseria noastră este plăcută şi îţi oferă satisfacţie atunci când crezi în ceea ce faci şi, de asemenea, dacă tot ceea ce faci este bine. În rest, totul este consum de energie şi de timp.
- Aţi operat mii de pacienţi din toate colţurile ţării. Există intervenţii care v-au marcat cariera?
- Am avut parte de multe intervenţii de anvergură, frumoase şi riscante, însă câştigurile noastre cele mai mari le avem la cazurile obişnuite, de zi cu zi. Sunt intervenţii de care îmi amintesc cu plăcere, în special cele realizate în cazul copiilor. Îmi aduc aminte de cazul unei fetiţe cu cataractă congenitală bilaterală, care am operat-o în prima săptămână din viaţă şi i-am pus implant de cristalin artificial, şi pe care am revăzut-o recent, după 10 ani de la acea intervenţie chirurgicală. În momentul de faţă, acest copil este independent şi vede normal. Cazuri deosebite sunt şi cele ale unor pacienţi la care le-am inversat propriile cornee. Am fost de multe ori pus în situaţia de a face două sau trei intervenţii chirurgicale în aceeaşi şedinţă operatorie. În esenţă, performanţa noastră medicală şi, în ceea ce mă priveşte, chirurgicală, este legată de ceea ce facem în fiecare zi şi, sigur, ne mai amintim şi de aceste vârfuri de iceberg.

„În viaţă, trebuie să cauţi să-ţi dobândeşti valoarea şi să nu cauţi doar succesul”

- Care sunt soluţiile pentru pacienţii aflaţi pe listele de aşteptare în vederea unui transplant de cornee?
- O soluţie ar fi corneea artificială, însă acest lucru nu este încă posibil. Din acest motiv, singura soluţie care se practică la nivel mondial este să ajungem chivernisim corneea. Cu alte cuvinte, o singură cornee să fie folosită la doi pacienţi cu patologie diferită. Din păcate, asta nu mai ţine de o anumită manualitate a chirurgului şi presupune o anumită tehnologie, anumite instrumente care să-ţi permită separarea corneei în mod egal. Acestea sunt dotări tehnice la care, în prezent, nici nu ne permitem să visăm.
- Fiindcă aţi amintit de dificultăţile tehnice în domeniul transplantului, care sunt dotările de care Clinica de Oftalmologie ar mai avea nevoie?
- O spun cu amărăciune că transplantul de cornee este singura structură din domeniul transplantului care funcţionează la Spitalul „Sf. Spiridon”. Din cauza lipsei unor anumite dispozitive de investigaţie medicală, nu ne permitem să facem transplant de cornee la pacienţi cu patologii cu risc crescut de reject. Eu nu am posibilitatea să fac anumite analize specifice pentru această categorie de pacienţi sau să asigur medicaţia pentru pacienţi cu o patologie mai specială. Nu ştiu dacă efortul financiar aparţine direct spitalului sau ţine de programul naţional de transplant. Ştiu doar că atunci când se fac achiziţii prin programul de transplant se fac numai pentru consumabile, nu şi pentru instrumentarul medical sau dispozitive medicale. Poate este greu de crezut şi puţină lume ştie că toate intervenţiile de transplant de cornee sunt realizate cu instrumentarul medical personal. La intervenţii de aşa mare fineţe nu mă pot juca cu instrumentar ieftin.
- Care este situaţia financiară a programului de transplant de cornee de la Iaşi?
- Fondurile pentru transplant sunt reduse. Banii pentru un singur trimestru ne ajung pentru realizarea a trei operaţii de transplant. Dacă ar fi să fac un transplant mâine, sunt nevoit să-i cer pacientului să cumpere anumite produse necesare realizării operaţiei. La ultimele intervenţii de transplant eu am venit cu febră de acasă la spital, ca să operez doi pacienţi, pentru că nu am suportat ideea ca din cauza mea, pacienţi de pe lista de aşteptare să piardă şansă de a vedea din nou. Ultimele intervenţii de transplant au fost o mulţumire extraordinară pentru mine şi chiar dacă eram frânt, nu mai percepeam oboseala, întrucât ştiam că alţi cinci oameni văd nou.
- Până la debutul programului de transplant la Iaşi, aţi trimis mulţi pacienţi, în special copii, să fie operaţi în clinicile din străinătate. Câte cazuri au avut această şansă?
- Am trimis mulţi pacienţi în străinătate pentru a fi operaţi, mare parte prin relaţiile personale cu profesorii din clinicile din afară. Sunt foarte multe cazuri salvate şi nu am făcut o cuantificare. Cel mai important pentru mine este când aceşti copii mă caută şi îmi mulţumesc că le-am schimbat viaţa. Îmi aduc aminte de cazul unei tinere de 30 de ani din Focşani, pe care o am în grijă de la vârsta de un an şi jumătate, când a fost operată de cataractă. La 17 ani am intervenit pentru o operaţie de glaucom împreună cu un specialist celebru din America. Mai târziu, a suferit o operaţie de implant de cristalin, iar în cele din urmă, de transplant de cornee. Această tânără, în ciuda numeroaselor operaţii, s-a realizat profesional şi în prezent este judecătoare. Suportând atâtea intervenţii de-a lungul vieţii, am contribuit ca acest copil să se poată realiza profesional. Satisfacţia pentru un medic sunt rezultatele acestor cazuri, iar pacienţii sunt cei mai mari ambasadori.
- Din motive religioase, aparţinătorii refuză prelevarea de cornee. Care este mesajul dumneavoastră pentru această categorie de populaţie?
- Recoltarea de cornee nu este condiţionată doar de starea de moarte cerebrală aşa cum se întâmplă acum. Corneea poate fi recoltată şi de la un pacient decedat. În această zonă trebuie lucrat. Ar trebui angajate mai multe persoane care ar trebui instruite în vederea obţinerii acordului aparţinătorilor pentru prelevarea de cornee. Multe persoane refuză prelevarea de cornee din motive religioase. Populaţia trebuie educată, iar mesajul cel mai simplu ar trebui să fie următorul: vedeţi cum aţi ajutat în viaţa dumneavoastră un om! Ce se întâmplă dincolo, probabil că acest serviciu pe care l-aţi făcut va fi răsplătit. Dar, prima răsplată pe care o aveţi este că observaţi binele pe care l-aţi făcut acum. Oameni ar trebui să se gândească mai întâi la ce fac aici, pe pământ şi pot fi siguri că, dacă există viaţă dincolo, cel de la care s-a recoltat corneea şi aparţinătorii lui vor avea numai de câştigat. Acesta este argumentul care ar trebui promovat, dacă aparţinătorii invocă dogmele religioase. Ar trebui ca şi Biserica să vină în întâmpinarea medicilor şi să admită că transplantul de cornee este un lucru bun.
(a consemnat Cristina Mihăilă)

- Sunteţi considerat pionierul transplantului de cornee la Iaşi. Cum a evoluat acest tip de transplant?
- Întotdeauna spun că un chirurg care face transplant de cornee a obţinut o anumită maturitate profesională. Sincer să fiu, transplantul de cornee nu este o intervenţie chirurgicală foarte dificilă. Noi avem o problemă de fond, şi anume accesul la cornee. O problemă nerezolvată, în care atât specialiştii oftalmologi, cât şi forurile administrative trebuie să găsească soluţia pentru ca şi pacienţii din România să aibă un acces convenabil la cornee. Lipsa acestui ţesut din arsenalul nostru terapeutic trebuie să recunosc că este legată de cultura, educaţia şi religia poporului român. Sunt lucruri foarte serioase, care vor trebui dezbătute şi, în final, rezolvate. Iar din propria perspectivă, înfiinţarea la nivel naţional a unei bănci de ochi şi, apoi, să se găsească formula necesară pentru a se achiziţiona cornee, reprezintă soluţia pragmatică şi practică în acelaşi timp de a rezolva parţial această problemă. Altfel, vom continua să facem una-două intervenţii chirurgicale pe an, ceea ce nu reprezintă o soluţie pentru pacienţi şi nicidecum o şansă pentru chirurg de perfecţionare continuă a acestei tehnici.

 

 

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK