* dialog cu părintele Adrian Dancă, cel care a anunţat „ştirea mileniului” la Radio Vatican

* din 2012, părintele Dancă este coordonatorul Redacţiei Române Radio Vatican * înainte de a-şi clădi un nume la Vatican, părintele a muncit ani buni la Iaşi * acesta trăieşte în centrul lumii catolice de 15 ani * părintele Dancă a avut şansa să îl cunoască atât pe Papa Ioan Paul al II-lea, cât şi pe Papa Benedict al XVI-lea * detalii impresionante despre aceste întâlniri, impresii despre atmosfera de la Vatican înainte de alegerea unui nou papă, precum şi informaţii despre reputaţia de care se bucură oraşul nostru citiţi în interviul pe care părintele Dancă a avut amabilitatea să ni-l acorde

- Cum aţi primit vestea că Papa a decis să demisioneze? Cum s-au desfăşurat evenimentele în ziua de 11 februarie (n.red. -ziua în care Benedict al XVI-lea şi-a anunţat demisia)?
- Am primit vestea cu stupoare şi regret. 11 februarie e zi liberă la Vatican şi în asemenea situaţii vin la redacţie după amiază. Am venit mai devreme, pentru că la ora 12.00 urma să intru în direct prin telefon în cadrul emisiunii „Radioul, martor viu al istoriei”. După câteva replici, le-am spus „ştirea mileniului”, care confirma numele emisiunii: demisia sau, canonic vorbind, retragerea Papei. Apoi, am închis telefonul, încercând să mă confrunt cu semnificaţia acestei ştiri epocale. Am început să traduc textul declaraţiei, dar efectiv, eram copleşit de imensitatea gestului. Unora le tremurau mâinile, alţii ieşeau pe coridoare întrebându-se ce-i de făcut. Între timp sunau telefoanele, iar unii erau atât de surprinşi încât nu mai aveau curajul să răspundă. Era într-adevăr un sentiment ciudat, un amestec de regret şi nedumerire. Când am citit declaraţia de renunţare, am văzut că este un gest făcut „în deplină libertate şi fără nici o constrângere”. Abia atunci am început să mă împac cu situaţia. Lumea continuă şi astăzi să vânture tot felul de conspiraţii, dar, dacă Benedict al XVI-lea a avut curajul să spună lucrurilor pe nume în atâtea ocazii, chiar cu riscul de a trezi împotrivirea gândirii dominante, nu am nici un motiv să nu-l cred când spune că se retrage de bunăvoie şi în deplină libertate din motive de vârstă înaintată. Singura „conspiraţie” posibilă e vârsta sa înaintată. Din acest punct de vedere, onestitatea sa merită mai mult decât respect.
- Cum l-aţi caracteriza pe Papa Benedict al XVI-lea?
- Un om liber şi, în mare parte, neînţeles: un om extraordinar de liber pentru criteriile curente ale lumii. Pentru mine, Papa Benedict al XVI-lea rămâne un prieten bun al raţiunii, păstor curajos al Bisericii Catolice în vremuri tulburi şi slujitor neînfricat al adevărului creştin în faţa minciunii organizate. Pe plan teologic, tind să dau dreptate celor care au spus că Benedict al XVI-lea este un adevărat „Mozart al teologiei”. Şi într-adevăr, când îl asculţi pe Mozart, iar banalităţile vieţii te constrâng să-l opreşti, muzica lui îţi rămâne în suflet vreme îndelungată; mai mult, ai putea chiar să duci mai departe singur linia melodică, atât de strâns a reuşit să unească muzica lui cu inima ta. Acelaşi mecanism se declanşează şi când citeşti scrierile Papei sau asculţi una din predicile sale. Când poţi să te opreşti oriunde şi să continui singur, gata, te-a cucerit. Dar un asemenea rezultat nu e o lucrare doar omenească.
-Aţi declarat că „există o mare discrepanţă între ceea ce se vorbeşte despre el şi realitate”? În ce constă această discrepanţă?
- De fiecare dată când am avut ocazia să-l întâlnesc, am simţit că emană o delicateţe umană vecină cu timiditatea. O privire senină, blândă, accentuată de imensitatea albastrului din ochi şi de strălucirea candidă a părului uşor neîngrijit. Când dădeai mâna şi se uita la tine, aveai impresia că nu mai este nimeni în jurul tău, chiar dacă erai în grup. Privirea liniştită, dar mereu adâncă, oglindeşte şi capacitatea sa intelectuală. Libertatea cu care spunea ceea ce gândea şi spontaneitatea discursului despre Hristos l-au transformat într-o ţintă uşoară a corectitudinii politice care a lipit de numele său o serie de clişee neplăcute şi neadevărate.
- Cum l-aţi cunoscut pe Papa Benedict al XVI-lea?
- Am avut mai multe ocazii, şi când era cardinal, şi după ce a devenit Papă. În 2006, când Radio Vatican a sărbătorit 75 de ani de la înfiinţare, am trăit un moment special. Noi am cerut o eventuală audienţă la Papa, dar ni s-a spus că nu e posibil pentru că Papa cere să fie primit în audienţă la Radio. În acest fel, a venit la Radio, a vorbit în direct, a răspuns liber la întrebările ascultătorilor, apoi a vizitat personal toate redacţiile. Fiecare încerca să-i ofere ceva specific ţării de origine, produse artizanale, oale de lut şi alte lucruri. Când a venit la Redacţia Română, am sugerat responsabilului de atunci, mons. Anton Lucaci, să-i oferim ceva inedit. Tocmai ce primisem de la Iaşi, prin grija directorului editurii Sapientia, pr. Ştefan Lupu, traducerea recentă a uneia din cele mai importante cărţi ale Papei, scrisă în tinereţe, „Introducere în creştinism”. Când a văzut-o, el a fost cel care a întins mâinile spre carte, a luat-o şi a răsfoit-o în tăcere, oprindu-se cu atenţie la câteva pagini. A închis-o şi, uitându-se îndelung la copertă, a spus că este una din cele mai reuşite traduceri. Când chiar autorul spune acest lucru, nu poate decât să-ţi umple inima de bucurie şi emoţie. Un strop din sudoarea ieşenilor şi din credinţa lor a ajuns astfel în mâinile acestui Papă, care scrie istorie.
- Consideraţi că urmează o perioadă dificilă după data de 28 februarie (n.red. - data când Benedict al XVI-lea se retrage)? Putem vorbi de o criză?
- N-aş vorbi de o perioadă dificilă după 28 februarie, pentru că Papa a cerut public credincioşilor, la începutul pontificatului său, să se roage pentru ca el să nu fugă din faţa „lupilor”. Dacă acum Benedict al XVI-lea se retrage, înseamnă că nu există pericole imediate pentru „turmă”. Cât priveşte posibilitatea unei crize, eu aş spune că Biserica este dintotdeauna în criză şi e problematic dacă n-ar fi astfel. Mai problematică decât criza ar fi lauda lumii: atunci înseamnă că noi am diluat esenţele tari ale Evangheliei. Hristos nu ne-a spus să fim mierea, ci sarea pământului şi lumina lumii, ceea ce presupune un permanent raport de simpatie, dar şi de alteritate cu mediul înconjurător.
- „Biserica Catolică se dezvoltă excelent în anumite zone, însă baza se prăbuşeşte”, a declarat Philip Jenkins, expert în domeniul creştinismului global. Ce părere aveţi despre această afirmaţie?
- În realitate, eu cred că nu se macină temelia Bisericii, clădită fiind pe stânca lui Hristos, ci un anumit mod de a înţelege Biserica şi credinţa creştină. Această schimbare este binevenită, ne constrânge să creştem pentru a ne raporta constructiv la generaţiile digitale. De la papirus până la Twitter există o distanţă nu numai cronologică, dar şi culturală. Fiecare generaţie de creştini este chemată să caute conexiunea dintre patrimoniul valorilor perene şi noile forme culturale. Este o provocare extrem de interesantă care presupune o muncă istovitoare, dar nu trebuie să renunţăm mai înainte de a începe.
- Cum ar trebui să ne amintim de Papa Benedict al XVI-lea?
- Prima enciclică a unui pontificat are, de obicei, o valoare programatică. În acest sens, prima sa enciclică se intitulează „Deus caritas est” - „Dumnezeu e iubire”. Acesta e tonul întregii partituri pe care avea să o compună în cei opt ani de slujire pontificală. Eu văd în el omul care, în vremuri de mari răsturnări planetare, a ştiut să armonizeze virtuţile creştine şi umane pe care mulţi le consideră contradictorii: forţa şi blândeţea, credinţa şi raţiunea, claritatea şi profunzimea, fermitatea şi iubirea.
- Credeţi că Benedict al XVI-lea va avea un cuvânt de spus din umbră, ţinând cont că va rămâne la Vatican?
- Desigur, dar nu în forma în care ne aşteptăm. Va avea un cuvânt greu de spus prin ceea ce a promis: „voi continua să slujesc Biserica prin rugăciune şi suferinţă”. Rugăciunea, rostită în tăcerea mănăstirii sau scrisă într-o carte, e ultimul său cuvânt adresat Bisericii şi omenirii.
- Când se va striga „Habemus Papam”, ce nume credeţi că va fi rostit?
- De-aş avea darul profeţiei...
- Ce ar însemna un Papă de culoare pentru Vatican?
- Cred că impactul va fi mai mare în România decât la Roma, care de peste două mii de ani a avut şi are oameni de pe toate continentele. Roma are o vocaţie universală, la nivel geografic, dar şi uman.
- Care consideraţi că ar trebui să fie priorităţile viitorului Papă?
- Să-i placă să stea de vorbă cu Dumnezeu şi cu oamenii. Papa este succesorul sfântului apostol Petru, chemat de Domnul să-i întărească pe fraţii săi în credinţă. Eu mi-aş dori ca viitorul Pontif să continue liniile majore trasate de iubirea universală a lui Ioan Paul al II-lea şi de munca internă a lui Benedict al XVI-lea. Priorităţile sunt deja sub ochii tuturor: formarea creştină a tinerelor generaţii, refacerea prieteniei dintre cultură şi Evanghelie, transparenţă şi curaj în abordarea problemelor, sprijinirea familiei naturale şi a vieţii pe cale de a se naşte şi, nu în ultimul rând, dialogul sincer şi respectuos cu cei care nu cred.
- Ieşind din sfera prezentului, aţi avut onoarea să vă întâlniţi şi cu Papa Ioan Paul al II-lea?
- Cea mai impresionantă întâlnire cu Fericitul Ioan Paul al II-lea am trăit-o la Epifania din 1993. Eram seminarist la Roma şi am fost ales să slujesc la Liturghia celebrată de Papa la altarul bazilicii Sfântul Petru. Noi trebuia să fim cu o oră înainte de Liturghie în capela celebrei „Pieta” a lui Michelangelo, unde Papa urma să vină şi să-şi pună veşmintele liturgice. El a venit cu o jumătate de oră înainte, ne-a salutat pe fiecare, întrebându-ne din ce ţară suntem. La cuvântul „România”, o tresărire de simpatie i-a descreţit fruntea, repetând după mine numele României. Apoi s-a aşezat în genunchi înaintea Crucifixului şi s-a rugat minute în şir cu o intensitate impresionantă. S-a ridicat, s-a îmbrăcat pentru slujbă şi, înainte de a intra în bazilică, mi-a pus mâna pe braţ şi m-a fixat cu privirea, spunând încă o dată: „România, România”. Ultimul cuvânt al Pontifului Roman înainte de a începe Sf. Liturghie la altarul Sfântului Petru a fost numele ţării noastre...
- Cum este văzută România la Vatican? Dar oraşul Iaşi?
- Toţi cei care au fost în ţară îmi vorbesc la întoarcere cu respect şi admiraţie despre spiritul nostru ospitalier şi frumuseţile naturale. Se întorc, însă, şi cu o întrebare: de ce milioane de români pleacă dintr-o ţară atât de frumoasă? Cât priveşte oraşul, este apreciat foarte mult din punct de vedere cultural, mai ales prin deschiderea Universităţii „Al. I. Cuza” faţă de ştiinţele teologice. Ar avea de câştigat şi mai mult în prestigiu prin intensificarea relaţiilor ecumenice între Biserici. Cu toate acestea, principala punte de legătură cu Vaticanul o reprezintă episcopul de Iaşi, mons. Petru Gherghel, şi Seminarul Catolic de pe Copou, care duc în lume numele Iaşului.
- Ce înseamnă Vatican pentru dumneavoastră? Ce ne puteţi spune inedit despre viaţa într-un astfel de loc?
- Sunt mulţi români, preoţi şi nu numai, care, din motive de studiu sau de apostolat, locuiesc în instituţii extrateritoriale Vaticanului, cum ar fi universităţile sau colegiile de formare. Spre deosebire de ceea ce puteţi citi ici şi colo, să ştiţi că lumea din Vatican se mai şi roagă, ba chiar fredonează cântece religioase la birou fără să protesteze cineva.
Ada Grăjdeanu

Născut în 1971 la Buruieneşti, Neamţ, părintele Adrian Dancă a urmat Seminarul Catolic din Iaşi, la fel şi anii I-II de filosofie. Şi-a dat licenţa în teologie la Roma, în 1997. A fost hirotonit preot la Adjudeni, Neamţ, în acelaşi an de PS Petru Gherghel al diecezei de Iaşi. Între 1997-2000, CV-ul său consemnează poziţia de vicar la catedrala catolică din Iaşi şi profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic. Din 2000 până în 2003, părintele Dancă a fost vice-rector al bazilicii Sf. Maria din L’Aquila, Italia. Din 2003, acesta este colaborator la Secţia Română Radio Vatican, fiind până în 2004 şi responsabil al Comunităţii de imigranţi români din Roma. În 2011, părintele Dancă şi-a dat doctoratul în teologie la Roma, cu tema vizând raportul dintre asceza creştină şi exegeza Sfintei Scripturi la Sf. Ioan Casian (în curs de publicare). Din 2012, părintele Dancă este coordonatorul Redacţiei Române Radio Vatican.