Cum mai merg afacerile lui Răzvan şi Dani

default

Dimensiune font:

| 04-08-2015 17:09

Pentru diverse acţiuni în care sunt implicate personal, eventual şi pentru încasarea unor drepturi băneşti de la locul de muncă, vedetele TV au şi măcar câte o firmă.

 Desigur, dacă nu le este interzis prin contractul cu televiziunea respectivă, cum e pe la Pro. Printre cei care se pot lăuda că sunt şi oameni de afaceri, nu numai de televiziune, se numără Paul Răzvan SIMION şi Daniel Zeno OŢIL, prezentatorii emisiunii “Dimineaţa cu Răzvan şi Dani” de la Antena 1.

Născut pe 24 august 1980, Daniel Zeno OŢIL este asociat în 3 firme. Cea mai veche şi la care Dani este unic asociat şi administrator se numeşte DANI OŢIL SRL (CUI 26322654). Surprinzător este faptul că are sediul social în satul Ulmeni din judeţul Buzău! Specializată în activităţi de producţie cinematografică, video şi programe de televiziune, DANI OŢIL SRL a încheiat anul trecut cu o mică pierdere, dublată de o nouă scădere a cifrei de afaceri, dar demnă de remarcat este valoarea mare a activelor imobilizate, peste 5,3 miliarde lei vechi.

Cel mai bun an a fost 2010, când a reuşit să realizeze un profit net de 247.956 lei, la o cifră de afaceri de 416.859 lei, cele mai bune rezultate din istoria firmei.A doua firmă din portofoliului lui Oţil este FUNRACER SRL Bucureşti (28286116), firmă înfiinţată în 2011 şi care are ca principal domeniu de activitate comerţul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet. Capitalul social (200 lei) este deţinut în părţi egale de Daniel Zeno OŢIL şi Cristina-Georgeta MILLIO. Despre această firmă nu prea se poate spune că desfăşoară vreo activitate demnă de menţionat din moment ce anul trecut a raportat o cifră de afaceri de 8.841 lei şi un profit net de 756 lei, iar pentru anul 2013 a raportat 0 (zero) la venituri.

În decembrie 2013, Daniel Zeno OŢIL înfiinţează firma DOI MELCI GRĂBIŢI SRL (CUI 32581530), cu sediul în Corbeanca, judeţul Ilfov, şi cu acelaşi obiect principal de activitate ca societatea din Buzău. Pentru că nu mai avea voie să fie unic asociat, l-a luat ca partener de afaceri, cu numai 5% din capitalul social, pe Cornel Aurel RADU, dar fără ca acesta să aibă şi calitatea de administrator. În 2014, fără să aibă vreun angajat, DOI MELCI GRĂBIŢI SRL reuşeşte să înregistreze un profit net de 124.824 lei, la o cifră de afaceri de 160.946 lei.În martie 2014, a fost înfiinţată OŢIL DANIEL-ZENO PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ (CUI 32863638), cu sediul în Corbeanca, dar pentru agenţii economici de acest tip bilanţul nu este public.

Coleg de platou, Paul Răzvan SIMION (născut la data de 8 august 1980) este unic asociat şi administrator la BIGFOOT MEDIA EVENTS SRL Corbeanca (CUI 26536208), societate specializată în activităţi de interpretare artistică (spectacole). Firma a fost înfiinţată în 2010 de către Mihai-Bogdan BOBONETE, Leonida-Ioan DUDULEANU şi Mircea-Constantin IORDACHE, dar a fost “transferată” în mai 2011 lui Răzvan Paul SIMION, după o majorare de capital social şi mai multe cesiuni de părţi sociale.

Pentru anul trecut, BIGFOOT MEDIA EVENTS SRL a raportat un profit net de 31.919 lei, la o cifră de afaceri de 367.647 lei. Chiar dacă profitul a fost ceva mai mic faţă de anul anterior, se remarcă o creştere a cifrei de afaceri cu peste 67%. Demnă de menţionat este şi reducerea nivelului datoriilor totale, acesta ajungând la mai puţin de jumătate faţă de sfârşitul anului 2012. Mai mult, sumele din casă şi conturi se ridicau, la 31 decembrie 2014, la 154.913 lei.

Altfel spus, firma avea banii necesari pentru acoperirea datoriilor.În iulie anul trecut, când doar neamurile şi vecinii auziseră de Lidia Buble, Răzvan Paul SIMION şi soţia Diana Maria SIMION au înfiinţat VÂNĂTORII DE ZMEIE SRL Bucureşti (CUI 33400682), firmă care se ocupă de activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune.În mai puţin de jumătate de an de funcţionare, fără angajaţi, societatea reuşeşte să adune venituri de 145.248 lei, în timp ce cheltuielile sunt neglijabile (866 lei), rezultând un profit net de 140.025 lei! O asemenea performanţă sugerează că ar fi vorba de “un tun”, şi nu de o activitate constantă (care, automat, generează şi chetuieli), dar asta rămâne de văzut.

sursa: supervizor.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei