Economia pe scurt
Dimensiune font:
Cele mai importante informaţii economice ale zilei prezentate pe scurt de cotidianul Evenimentul Regional al Moldovei.
„Prima Maşină” nu mai ţine cont de vârstă
Toate persoanele fizice cu vârsta de peste 18 ani, eligibile să aplice pentru programul Prima maşină, vor beneficia de finanţare care va acoperi maximum 95% din preţul de achiziţie prevăzut în factura proformă, potrivit unei noi forme a normelor de aplicare ale programului, postate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) pe site-ul propriu. Această nouă formă include propuneri şi observaţii rezultate din procesul de consultare publică şi inter-instituţională. Comparativ cu prima variantă a normelor de aplicare postată pe site-ul MFP în data de 31 octombrie 2014, proiectul de Hotărâre de Guvern publicat marţi pe site-ul instituţiei elimină criteriul pe categorii de vârstă pentru potenţialii beneficiari.
Conform noii variante, toate persoanele fizice cu vârsta de peste 18 ani, eligibile să aplice pentru acest program, vor beneficia de finanţare care va acoperi maximum 95% din preţul de achiziţie prevăzut în factura proformă. Din finanţarea acordată, maximum 50% va reprezenta garanţia statului. MFP precizează că finanţarea de care vor beneficia persoanele fizice nu include dobânzile şi comisioanele bancare, precum şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit. Durata maximă a finanţărilor este de 60 de luni calendaristice. Dana CHIRU
Producţie record de opium în Afganistan
Suprafeţele cultivate cu opium în Afganistan au crescut cu şapte procente în acest an, ceea ce permite ţării să rămână în continuare cel mai mare producător mondial de opium, arată un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) dat miercuri publicităţii, transmite DPA. Afganistanul produce 80% din opiumul mondial, ingredientul de bază din care se produce heroina. Potrivit raportului ONU, recolta de opium a Afganistanului a crescut cu 17% comparativ cu anul trecut, până la aproximativ 6.400 de tone, în timp ce suprafeţele cultivate cu opium au crescut cu 7%, până la 224.000 de hectare. „Comunitatea internaţională a eşuat în combaterea narcoticelor. Avem cea mai mare rată de dependenţă şi cel mai mare grad de cultivare. Întrebarea este cum să facem progrese?”, a declarat Jean-Luc Lemahieu, directorul departamentului de analiză al Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate — (UNODC). Alina STAN
Pe locul 5 la creşterea producţiei industriale
Producţia industrială în Uniunea Europeană (UE 28) şi zona euro a crescut cu 0,6% în luna septembrie 2014 comparativ cu luna august 2014, România numărându-se printre statele unde producţia industrială a înregistrat cele mai mari ritmuri de creştere de la o lună la alta, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Conform acestor date, în luna septembrie cele mai mari creşteri ale producţiei industriale au fost înregistrate în Croaţia (4,6%), Cehia (4,5%), Irlanda (4,1%), Ungaria (2,7%) şi România (2,4%). În cazul României, creşterea din luna septembrie vine după trei luni consecutive de scădere a producţiei industriale. Dana CHIRU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau