Planurile noului proprietar pentru clădirea FORTUS

default

Dimensiune font:

| 20-02-2017 11:40

În urma unei tranzacţii de aproape 3 milioane de euro, fără TVA, societatea Publiconstruct din Gura Humorului, deţinută de omul de afaceri Dumitru Constantinescu, a preluat pavilionul central al fostului Combinat de Utilaj Greu din Iaşi * potrivit administratorului judiciar, banii vor fi achitaţi în maximum 45 de zile * noul proprietar urmează să expertizeze imobilul, iar apoi va decide care va fi utilitatea clădirii * cel mai probabil, va investi într-un spaţiu de birouri

Unul dintre cele mai importante şi scumpe active de la fostul Combinat de Utilaj Greu are un nou proprietar. Săptămâna trecută, societatea Publiconstruct din Gura Humorului, Suceava, deţinută de omul de afaceri Dumitru Constantinescu, a plătit garanţia de participare la licitaţia pentru clădirea cu nouă nivele din CUG, de la ieşirea din Iaşi. „M-am prezentat la licitaţie, am plătit avansul de 10% şi urmează să achit restul aşa cum scrie în caietul de sarcini. În fiecare joi, de jumătate de an era scoasă la licitaţie clădirea asta. Săptămâna trecută m-am înscris şi eu şi am cumpărat-o“, a explicat omul de afaceri Dumitru Constantinescu.

Afaceri în picaj pentru o firmă care lucrează cu branduri de top

Potrivit lichidatorului judiciar, cei 2,9 milioane de euro, fără TVA, vor fi plătiţi în totalitate, în 45 de zile. Activul cumpărat de firma din Gura Humorului este compus dintr-un imobil în suprafaţă de peste 2.000 de metri pătraţi alături de o cabină de la poartă, o magazine, o platformă betonată de 10.628 de metri pătraţi şi terenul aferent, în suprafaţă de 18.115 metri pătraţi.

Prima tranşă, de 30% din sumă, se achită în 15 zile, iar restul în 45 de zile. Nu e vânzare în rate. Creanţa a fost preluată de APS, vor fi plătiţi ei, iar cu un rest de bani vom vedea, că mai rămân nişte bani, dar acum nu ştiu exact câţi“, a transmis Todor Ignaţie, reprezentantul SMDA Mureş Insolvency, administratorul judiciar al Fortus SA.

Urmează o expertiză

Acţionarul Publiconstruct, care deţine şi spitalul privat Elytis din Iaşi, a susţinut că deocamdată va achita suma pentru imobil, pentru care a contractat un credit, va face o expertiză a clădirii şi apoi va decide cum va fi amenajată. „În niciun caz nu vom face o unitate medicală, este exclus. Cel mai probabil va fi o clădire de birouri sau o vom compartimenta şi o vom vinde pe bucăţi, încă nu ştim clar acum. Încă e prematur să mă pronunţ. Urmează să facem o expertiză a acelei clădiri, care este foarte veche, nu ştiu cum a fost conservată. Preţul clădirii este mare, probabil de asta a stat şi atâta timp necumpărată. După expertiză vom avea nevoie şi de alţi bani pentru modernizare“, a explicat omul de afaceri Dumitru Constantinescu. Potrivit datelor raportate la Fisc în 2015, firma Publiconstruct a avut o cifră de afaceri de peste 2,3 milioane de lei şi un profit de puţin peste 700.000 de lei.

Schimbări la vârful Iaşitex

Administratorul judiciar susţine că au mai existat discuţii cu reprezentanţii Lidl, discuţii care au durat o lună, dar care nu s-au concretizat în nicio ofertă viabilă.

În portofoliul administratorului din Târgu Mureş mai sunt scoase la vânzare zeci de active de la Fortus cu valori de la peste un milion de euro la câteva sute de mii de euro. Fostul Combinat de Utilaj Greu se află în insolvenţă de un deceniu, în 2015, societatea avea în medie 500 de salariaţi şi a încheiat anul cu o cifră de afaceri de 2 milioane de lei şi pierderi de 10 ori mai mari, depăşind 20 de milioane de lei. Totodată, datoriilor totale ajungeau la finele anului 2015 la peste 428 milioane de lei, în timp ce activele imobilizate erau de 448 milioane de lei. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei