Se vând terenurile şi clădirile Iaşitex!
Dimensiune font:
La mijlocul lunii septembrie, acţionarii de la una dintre cele mai vechi fabrici de textile din ţară vor lua decizii radicale * pe lângă hotărârea de a cumpăra o companie de textile din Vaslui şi relocarea producţiei în judeţul învecinat, reprezentanţii societăţii vor vota şi „vânzarea prin licitaţie publică, la cel mai mare preţ“ a mai multor active din zona industrială a oraşului
Cel mai recent raport înaintat Bursei de Valori Bucureşti de către Iaşitex aduce în prim plan o măsură surprinzătoare a conducerii companiei ieşene. Astfel, în şedinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 14 septembrie se vor supune votului mai multe puncte. Un prim punct vizează demararea studiilor de piaţă în vederea „preluării controlului SC Vastex SA de către Iaşitex SA“. Concret,
acţionarii vor decide: „întreprinderea tuturor demersurilor necesare în vederea obţinerii de informaţii relevante cu privire la societatea SC Vastex SA Vaslui, în scopul fundamentării preluării controlului societăţii de către Iaşitex SA prin participarea la operaţiunea de majorare de capital a SC Vastex SA, prin aport în natură de bunuri mobile şi aport în numerar, sau la orice procedură prevăzută de lege care să asigure dobândirea de către Iaşitex SA a pachetului majoritar de acţiuni în cadrul Vastex SA şi respectiv, relocarea capacităţii de producţie a SC Iaşitex SA Iaşi la SC Vastex SA Vaslui“.
Ce se va scoate la vânzare
Recent, ordinea de zi a AGA a fost completată cu un punct prin care se anunţă intenţia de vânzare a activelor din zona bulevardului Primăverii. Astfel, se solicită „aprobarea vânzării prin licitaţie publică cu strigare, la cel mai mare preţ obţinut, a mai multor active, teren + construcţii, în suprafaţă totală de 58.162 mp situate în Iaşi, strada Primăverii nr. 2“. Lista cuprinde 14 terenuri, în intravilanul municipiului Iaşi, unele fiind ipotecate, altele nefiind grevate de sarcini. Pe lista activelor se află şi pavilionul administrativ cu 8 etaje de pe bulevardul Primăverii, acesta fiind liber de sarcini. Se mai doreşte scoaterea la vânzarea galeriilor şi parcării de lângă imobilul de opt etaje, dar şi „hala filatura pieptănată şi finisaj fire“, cu o suprafaţă construită de peste 16.500 de metri pătraţi. De valorificarea acestor active se va ocupa directorul Iaşitex Alexandru Chiribuţă. Prin vânzarea activelor se intenţionează „participarea societăţii la majorarea capitalului social al Chimcomplex, prin aport în numerar în valoare de 5 milioane de euro“.
Profit redus de opt ori
Firma de confecţii din Iaşi a raportat pe primul semestru din acest an un profit redus de opt ori. Afacerile acestei companii ieşene s-au redus puţin în prima jumătate de an. Astfel, potrivit raportului de pe primul semestru, la Iaşitex veniturile s-au diminuat de la 14,4 milioane de lei, în primul semestru al anului trecut, la 13,5 milioane de lei, în prima jumătate din 2017. Totodată „din analiza contului de profit şi pierdere rezultă că SC Iaşitex SA a înregistrat la sfârşitul semestrului I 2017, un profit de 14.898 lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-a înregistrat un profit de 126.266 lei. În perioada semestrului I nu s-au înregistrat opriri ale unor segmente de activitate sau care urmează a se efectua în următoarele 6 luni“. Practic, profitul firmei ieşene s-a redus de opt ori. La Iaşitex lucrează în jur de 200 de salariaţi, iar compania face parte din grupul SCR condus de omul de afaceri Ştefan Vuza. Acţionarii principali ai companiei Iaşitex sunt SC A2Impex SRL Ploieşti, membră a SCR, grup controlat de Vuza, cu un pachet de peste 60%, SIF Moldova Bacău- 29%, AAAS Bucureşti 3,1% şi alţi acţionari 4,7%.
Majorări de capital pentru creşterea imperiului Vuza
Pe ordinea de zi a şedinţei din 14 septembrie au mai fost introduse câteva puncte care vizează majorarea de capital al societăţii „Chimcomplex Borzeşti sau A2 Impex SRL“. Concret, acţionarii vor trebui să aprobe „participarea societăţii INAV SA la majorarea de capital al societăţii Chimcomplex sau A2 Impex SRL, prin aport în numerar în valoare de 2,5 milioane de euro şi aprobarea obţinerii de finanţări în acest sens prin vânzarea mai multor active“. Şi societăţile Nova Textile Bumbac SRL şi Caromet SA ar urma să participe la majorarea capitalului social de la firmele din grupul SCR, prin aportul în numerar de câte 8 milioane de euro, tot prin vânzarea unor active. Dacă la şedinţa din 14 septembrie nu se va întruni cvorumul necesar, AGEA se va relua pe 15 septembrie.
Oficialii Chimcomplex Borzeşti au depus ofertă de cumpărare a combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea, iar acum sunt în etapa de evaluare a ofertelor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau