Undă verde la banii europeni pentru drumurile judeţene
Dimensiune font:
Liniile de finanţare pe Programul Operaţional Regional 2014-2020 vizează modernizarea drumurilor judeţene şi reabilitarea termică a clădirilor rezidenţiale * consiliile judeţene din Regiunea de Nord-Est au la dispoziţie 139,1 milioane de euro, fonduri nerambursabile * proiectele pot fi depuse până la mijlocul lunii noiembrie 2016
Agenţie pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a anunţat că au fost lansate primele apeluri de proiecte din Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Acestea vizează modernizarea drumurilor judeţene şi reabilitarea termică a clădirilor rezidenţiale. Astfel, la mijlocul acestei luni, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a anunţat că au fost publicate variantele finale ale ghidului solicitantului, pentru priorităţile de investiţie- Axa 6. Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regional şi Axa 3- prioritatea de investiţie 3.1. Operaţiunea A. Clădiri rezidenţiale.
Motoarele cercetării-dezvoltării în Iaşi EXCLUSIV
„Prin Axa prioritară 6, consiliile judeţene din Regiunea Nord-Est au la dispoziţie 139,16 milioane de euro pentru investiţii care vizează modernizarea sau reabilitarea drumurilor judeţene care asigură conectivitatea, directă sau indirectă, cu reţeaua TEN-T sau construcţia/ modernizarea variantelor ocolitoare cu statut de drum judeţean aflate pe traseul drumului judeţean respectiv, precum şi investiţii destinate siguranţei rutiere“, au explicat oficialii ADR Nord-Est.
Comunele din Zona Metropolitană, ţinute în şah
Investiţiile în dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport regionale au fost prioritizate prin fundamentări economico-sociale în cadrul Planului de Dezvoltare Regională, Nord-Est, care are ataşată şi o listă de proiecte strategice în acest sens. „Apelul de proiecte este de tip non-competitiv cu termen limita de depunere a cererilor de finanţare. Contractele de finanţare se vor încheia pentru valori eligibile solicitate ce se încadrează în limita a 20% peste alocarea financiara regionala“, arată oficialii ADR Nord-Est. Practic, ieri, la ora 12.00, s-a lansat depunerea de proiecte, iar ca termen de încheiere se precizează data de 16 noiembrie 2016, ora 12.00.
Bani pentru reabilitare termică
Cea de a doua prioritate de investiţie pentru care s-a dat startul vizează creşterea eficienţei energetice în blocurile de locuinţe construite în perioada 1950-1990. Sunt menţionate diverse activităţi precum - îmbunătăţirea izolaţiei termice şi hidroizolare anvelopei clădirii (pereţi exteriori, ferestre, tâmplărie, planşeu superior, planşeu peste subsol), şarpantelor, inclusiv măsuri de consolidare.
Cum arată Moldova în statisticile Ministerului Economie GRAFICE
Totodată, se dau bani pentru reabilitarea şi modernizarea instalaţiei de distribuţie a agentului termic – încălzire şi apă caldă de consum, parte comună a clădirii tip bloc de locuinţe, inclusiv montarea de robinete cu cap termostatic sau modernizarea sistemului de încălzire: repararea/ înlocuirea centralei termice de bloc/ scară sau achiziţionarea şi instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile – panouri solare termice, panouri solare electrice, pompe de căldura şi/ sau centrale termice pe biomasa. Autorităţile publice din mediul urban au la dispoziţie pentru aceste investiţii o alocare financiară de 63,79 milioane de euro. Termenul final de depunere este, de asemenea, 16 noiembrie 2016, ora 10.00.
„Proiectele pe care le aşteptăm trebuie să facă parte dintr-o strategie bine realizată şi să răspundă unor nevoi reale ale societăţii noastre. Utilitatea, valoarea adăugată şi impactul final asupra comunităţii vor prima în luarea deciziei de finanţare în această perioadă de programare“ - Vasile Asandei, director general ADR Nord-Est
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau