Copiii sunt şansa noastră

 

De mai bine de un sfert de veac vorbim despre schimbare şi mare lucru nu se întâmplă. Sau prea puţin se întâmplă şi ni se pare că alergăm la nesfârşit pe aceeaşi bandă ori în aceeaşi cursă de şoareci. Ori poate am sperat noi la prea multe şi ne-am ales cu prea puţin. Au apărut firme, multe şi mărunte, mari şi foarte mari, patroni cinstiţi, patroni hoţi, oameni politici (mulţi, poate prea mulţi), europarlamentari, tot felul de consuli (eficienţi sau nu) am început să vorbim tot mai mult despre şomaj şi am simţit frica zilei de mâine.

 

Citeşte şi  Profesorii de nota 1

Am început să trăim în nesiguranţă şi să ne plângem mereu. Am primit ajutoare, am cerşit sprijin, ne-am învăţat cu pomeni europene, electorale ori de altă natură, doar pomeni să fie. Ne-am obişnuit să căutăm vinovaţi pentru toate eşecurile noastre, pentru tot ceea ce nu am fost în stare să facem ori ne-am închipuit că am putea face şi am dat mereu vina pe Guvern. Uneori am avut dreptate, alte ori am bătut câmpii, adică am făcut ce ştim mai bine – ne-am aflat în treabă.

Citeşte şi Visul papucilor de gumă

Am tot privit spre alţii să ne traista şi am huiduit de zor când nu s-a întâmplat aşa. În tot acest timp viaţa a trecut pe lângă mulţi dintre noi, iar unii s-au trezit că trăiesc într-o lume pe care nu o pricep deloc. Singurii ancoraţi în realitate sunt copiii şi fiecare dintre noi recunoaşte acest lucru. Auzim zi de zi părinţi sau bunici care spun că prichindelul lor ştie să umble pe net la perfecţie, că mânuieşte telefonul mobil ori tableta mai bine decât ţine lingura în mână. I-am văzut şi în sălile de clasă cum sunt aşi la prezentări în power point, cum se descurcă perfect cu tehnologiile noi din educaţie, dar şi cum fac performanţă chiar şi dacă vin din cine ştie ce cătun. Lor nu prea le pasă de ceea ce se întâmplă în jur, sunt atenţi la ei şi reuşesc să facă tot ceea ce le place, chiar şi cei sărmani şi care nu au o copilărie fericită. M-am uitat cu mare admiraţie către olimpicii noştri şi către copiii ale căror carnete de note (virtuale ori nu) sunt pline de decari. Către ei ar trebui să ne canalizăm energia, ei sunt cei care ne vor ajuta să ieşim la liman. Lor ar trebui să le oferim tot sprijinul să aibă o educaţie bună, să le oferim joburi pe măsura pregătirii, să nu le îngrădim sufletele şi să-i lăsăm să viseze. Pentru ca toate aceste lucruri să devină realitate ar trebui nu doar o restructurare a sistemului de învăţământ, ci şi o analiză atentă a celor de la catedră. Cunosc învăţători care taie aripile celor mici pe motiv că nu stau în bancă aşa cum vor ei, cunosc profesori care confundă sala de curs cu un maidan pe care au voie să urle, să intimideze, să facă orice pentru a strivi sufletul elevilor. Cu astfel de oameni nu putem merge înainte şi bine ar fi dacă ar înţelege că poate li s-ar potrivit o altă meserie.

Citeşte şi În numele celor care nu trădează

Copiii sunt şansa oricărui popor şi ar fi bine să avem mai multă grijă de ei, să-i încurajăm, să-i învăţăm că performanţa nu este neapărat lupta cu cei din jur, ci o întrecere şi cu propria persoană, să fii mai bun astăzi decât ai fost ieri, să le oferim cadrul de exprimare şi siguranţa că acasă vor fi mereu primiţi cu braţele deschise, oriunde ar studia în lume. Dacă ei vor şti că acasă este locul perfect unde ar putea evolua personal şi profesional nu vom mai vorbi nici de exodul halatelor albe, nici de laboratoare goale ori de structuri nefuncţionale din lipsa specialiştilor. Pentru ca toate aceste lucruri să fie posibile este nevoie să acceptăm noi, cei mari (unii orgolioşi, alţii înţelepţi), că este nevoie să-i susţinem pe cei mici în tot ceea ce fac fiindcă doar ei ne pot salva.

Maura ANGHEL