„Dacă înmulţim Guantanamo, va pierde democraţia”

default

Dimensiune font:

| 22-11-2015 12:21

A declarat, pentru „Evenimentul Regional al Moldovei”, eurodeputatul Javier Couso Permuy, vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului Europei, membru al Grupului Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică

 - Domnule deputat, după atentatele teroriste de la Paris, de vinerea trecută, ultima barbarie dintr-o listă impresionantă a terorii şi terorismului, ne putem gândi că se poate termina pacea în această parte a lumii?

- Nu cred. În Europa avem o lungă istorie a atentatelor teroriste… Din acest punct de vedere, chiar ţara mea, Spania, a trăit o situaţie asemănătoare, cu aproape 1.000 de morţi. Poziţiile catastrofiste merg pe o linie de creare a unei agende a fricii care să permită aplicarea unor legi de excepţionalitate, iar acestea, în opinia noastră, servesc doar pentru a ne lua din libertăţi, dar nu fac favoruri în lupta împotriva terorismului.

- Valurile de imigranţi care sosesc, fără încetare, în Europa, pot juca vreun rol în această ecuaţie complicată?

- Aici trebuie să explicăm că nu sunt valuri de imigranţi, ci doar o criză a refugiaţilor, cea mai mare de după al Doilea Război Mondial. Însă, e obligatoriu să ne amintim că avem refugiaţi pentru că persoanele despre care vorbim au fost nevoite să fugă din ţările lor din cauza războaielor pe care multe ţări din Uniunea Europeană le-au susţinut. Dacă Uniunea Europeană nu va reuşi să dea o soluţie la această situaţie disperantă, va pierde o parte din esenţialul pe care-l pretinde, ca zonă de recepţie, de gazdă. În primul rând, este necesar să se acorde azil acestor persoane şi să se lucreze, împreună, la modul cel mai serios, pentru a se stabiliza zona. Va trebui lăsată în afara sferei noastre de politică externă tentaţia, ispita de a reordona un Orient Mijlociu în acord cu marile interese ale momentului.

- Ce ar trebui să facă Uniunea Europeană pentru a nu pune în pericol democraţia pe continent?

- Nu există scurtături în lupta împotriva terorismului. Dacă aplicăm soluţii militare într-o problemă asimetrică, ceea ce pierdem este democraţia noastră. Vor trebui să lucreze mai mult atât serviciile de informaţii, cât şi poliţia, dar întotdeauna sub supraveghere judiciară. Dacă ne pierdem libertatea, dacă înmulţim Guantanamo, va pierde democraţia.

- Sună ciudat, dar, în condiţiile în care diplomaţia pare să nu aibă suficientă putere de convingere, poate şi trebuie ca forţa să devină o componentă a normalităţii, a păcii?

- Diplomaţie şi Drept Internaţional, peste toate. Trebuie să oprim sprijinul, activ sau pasiv, pe care-l dau unii actori din Golf, sau să cerem Turciei să nu mai închidă ochii la contrabanda cu petrol care are loc la frontiera ei. Acesta este modul de a strangula din punct de vedere economic Daesh, Statul Islamic. Pe de altă parte, trebuie să sprijinim forţele pe teren şi să impulsionăm dialogul, recuperând spiritul de la Geneva.

Dan M. BREZULEANU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
„Participarea marilor scriitori la FILIT este meritul personal şi rodul credibilităţii internaţionale a organizatorilor”
07/10/2019 11:02

  „Participarea marilor scriitori la FILIT este meritul personal şi rodul credibilităţii internaţionale a organizatorilor” * dialog cu scriitorul Dan Doboş, directorul Bibliotecii Judeţ ...

„Avem un sistem educaţional secularizat, sincretic, pe alocuri aberant”
05/05/2018 16:15

- Doamna profesor, tocmai aţi participat la Conferinţa Internaţională de Educaţie a Adulţilor. Ce spun specialiştii in domeniu despre starea actuală a actului educaţional şi nu mă refer doar la zona ...

 Mihai Chirica: „Nu poţi doar să ceri. Trebuie să şi oferi”
26/03/2018 05:45

  - Domnule Chirica, social-democraţii participă - şi este uimitor acest lucru, la unul dintre cele mai triste paradoxuri ale timpului nostru. În timp ce trăim in poate cea mai mare criză a ...

 ”Pe vremea comuniştilor aveam personal medical, dar nu aveam aparatură. Astăzi, e invers!”
03/02/2018 04:30

-- Domnule doctor, se implinesc patru decenii de cand Spitalul de recuperare a apărut in viata iesenilor. Sunteti singurul medic rămas in activitate din acele vremuri... Cum a apărut această idee? - Totul ...

Prof. dr. Florin Mitu: „A gândi pozitiv este un element cheie pentru un medic”
12/10/2017 04:45

Despre recuperare cardiovasculară, factorii de risc in bolile cardiovasculare şi ce trebuie să facem ca să ne protejăm inima de evenimente nefericite, dar şi despre alte lucruri interesante, dr. Florin M ...

Marius Oprea: „Niciodată nu este prea tîrziu pentru adevăr şi nici pentru dreptate”
02/10/2017 05:00

- Aţi infiinţat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, institut de cercetare aflat sub egida Guvernului. Plecind de la această postură, cum se văd astăzi urmările comunismului şi cum ar treb ...

Prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel: „Un discurs care nu îl respectă pe interlocutor este un discurs pierdut”
19/08/2017 06:00

 Cald, deschis şi mai ales din cale afară de receptiv la tot ceea ce il inconjoară, lingvistul Stelian Dumistrăcel a mărturisit care este cea mai mare implinire pe care i-a oferit-o viaţa la catedră ...

„Orice ar fi, fizica nu se uită”
27/07/2017 05:36

  - De unde pasiunea pentru fizică? - Am trecut prin sistemul de invăţămant ca orice copil obişnuit. La un moment dat, am sesizat că sunt capabil să mă descurc la matematică mult mai bine decat ...

„În viaţă am avut o şansă extraordinară: să fac ceea ce îmi place”
13/07/2017 12:20

În interviul acordat cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, dr. Lăcrămioara Stratulat, care ocupă funcţia de director al Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi ...

Interviu cu Doru Baltag, medicul care alungă durerea cu ajutorul acelor
08/06/2017 05:25

-Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Cum de aţi ajuns să practicaţi Medicina? -Traseul alegerii profesiei medicale este destul de liniar. Părintii mei au fost asistenti medicali in l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei