„România a ajuns al treilea mare importator de crap din Uniunea Europeană”

 Dialog cu ing. Cătălin Platon, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Pescărie ROMFISH

Ing. Cătălin Platon, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Pescărie ROMFISH, a început să lucrez în domeniul pisciculturii în 1990, după ce a absolvit în 1989 cursurile Facultăţii de Inginerie Chimică din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”. Din 1990 până 1998 a fost contaminat de pasiunea pentru sectorul pescăresc de colectivul de cercetare al Staţiunii de Cercetare şi Producţie Piscicolă Iaşi, iar din 1990 a activat doar în sectorul pescăresc. Din 2008 conduc Asociaţia ROMFISH, înfiinţată în 2003 de către crescătorii de peşte din Moldova.

ROMFISH are 30 de membri din judeţele Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Călăraşi şi Dâmboviţa, care exploatează 6% din suprafaţa amenajată pentru piscicultură a României şi produce circa 40% din producţia naţională.

- Domnule inginer, în curând se împlinesc trei decenii de când aţi îmbrăţişat piscicultura şi de zece ani conduceţi ROMFISH. Acum, poate mai apăsător ca niciodată, pericolul falimentului acestei industrii bate tot mai serios la uşă. Cum s-a ajuns în această situaţie aparent fără ieşire?

- În 2008, ROMFISH a fost prima organizaţie de producători din piscicultură recunoscută oficial de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în baza regulamentelor europene. Începând cu 1 ianuarie 2018, firmele care activează în sectorul de piscicultură vor opera reduceri drastice de personal, în multe cazuri ajungându-se la încetarea activităţii economice, mai ales în cazul lacurilor de acumulare. Măsura vine ca o reacţie la lipsa de interes şi de coerenţă cu care acest sector este tratat în politicile guvernamentale din România deşi, la nivel global, acvacultura asigură jumătate din peştele de consum, iar la nivel european aceasta constituie o prioritate. Principalele cauze, semnalate în permanenţă Parlamentului şi Guvernului, care au condus la situaţia de faţă, sunt lipsa de coordonare între politicile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de susţinere a sectorului de piscicultură şi politicile Ministerului Apelor şi Pădurilor care, prin modul în care gestionează, în ciuda reglementărilor şi orientărilor Comisiei Europene, desfăşurarea pisciculturii în corpurile de apă pe care le administrează, vizează desfiinţarea acestei activităţi.

Cormoranii, cei mai aprigi braconieri!

- Dar nu există ajutoare din fonduri de stat pentru această activitate?

- Piscicultura este singura ramură a agriculturii care nu a primit niciodată vreo subvenţie, în condiţiile în care acesta combină lucrările agricole cu zootehnia. Nu trebuie uitat faptul că România deţine 20% din suprafaţa amenajată pentru piscicultura de apă dulce a Uniunii Europene, în care se includ heleşteie, iazuri, lacuri de acumulare, dar produce sub 10% din producţia Uniunii Europene de specii de apă dulce - circa 11.000 tone, în condiţiile în care potenţialul productiv al României este de circa 40.000 tone.

- Am înţeles că braconierii cei mai aprigi sunt cormoranii...

- Una dintre principalele probleme cu care se confruntă sectorul pescăresc şi, în special în Europa Centrală şi de Est, o constituie populaţia de cormorani. Deşi creşterea cu populaţiei de cormorani la nivel european de la câteva mii de exemplare la câteva milioane este văzută ca un succes de conservaţionişti, fermierii piscicoli, pescarii comerciali, pescarii recreativi au denunţat efectul devastator pe care aceste specii îl au asupra sectorului pescăresc, mergând de la acţiunile de lobby politic şi de demonstraţii de stradă până la distrugerea ilegală a cuiburilor acestora. Cormoranii se hrănesc exclusiv cu peşte, având un necesar zilnic de hrană de 400-600 g. Sunt o specie cu hrănire oportunistă, adică nu au o preferinţă pentru anumite specii, ci cu orice peşte poate fi prins mai uşor. Cormoranul, ca pasăre de mari dimensiuni cu durată mare de viaţă, începe să se reproducă abia pe la 3-5 ani, iar populaţia totală din Europa se cifrează probabil la (cel puţin) 1,7-1,8 milioane de păsări. Ele fac să dispară anual peste 300.000 de tone de peşte din apele europene. În multe state membre, cantitatea de peşte consumată de cormorani este de câteva ori mai mare decât producţia obţinută din acvacultură. De exemplu, 300.000 de tone înseamnă mai mult decât producţia piscicolă din acvacultură din Franţa, Spania, Italia, Germania, Ungaria şi Republica Cehă împreună. Cormoranul mare nu mai beneficiază, în Europa, de regimul strict de protecţie, fiind alocate anual, în ţări ca Franţa, Germania, Ungaria, Polonia, Cehia, cote de vânătoare, tocmai pentru a limita pagubele pe care le fac fermelor.

- În ultimii ani a început să dispară din amenajări crapul românesc. Se preferă cel din import, din Ungaria, de exemplu. Este o situaţie cel puţin paradoxală.

- România, deşi are un potenţial productiv în piscicultură de circa 50.000 tone, este al treilea mare importator de crap din Uniunea Europeană. În prezent, producţia de crap comun din România a atins circa 5.000 de tone, iar importurile oficiale (deoarece sunt şi unele neoficiale) se ridică la circa 2.000 de tone. În amenajări se cultivă în continuare crapul, a treia specie cea mai produsă la nivel global, şi el adus din Asia acum 2000-2500 de ani, dar şi alte specii de crap cum ar fi cosaşul (cea mai produsă specie la nivel global, pentru că se hrăneşte doar cu stuf, papură etc), sângerul (a doua specie produsă la nivel global deoarece curăţă apele de alge) şi novacul (a cincea specie produsă la nivel global ca fiind un peşte filtrator). Crapul din import, şi în special din Ungaria, ajunge în România la preţuri sub cele ale producătorilor români din mai multe motive: statele de provenienţă au strategii şi politici clare de susţinere a pisciculturii şi se asigură că fermierii îşi pot desfăşura activitatea pe termen lung.

Fermele de piscicultură se vor închide, una câte una

- De ce nu se mai merge pe popularea cu reproducători autohtoni?

- Fermele piscicole din România produc, de mai bine de cinci decenii, într-un sistem devenit acum modă în Uniunea Europeană, care e din ce în mai preocupată de valorile de mediu, şi anume piscicultura multitrofică integrată. Ce presupune termenul multitrofic? Utilizarea, în formula de populare a amenajărilor piscicole, a mai multor specii care să valorifice întregul potenţial al apei. Ca un exemplu, crapul fiind omnivor, consumă furaje, în special de pe fundul bazinului. Furajele neconsumate se transformă în alge (fitoplancton), în animale de mici dimensiuni (zooplancton) sau în vegetaţia macrofită (stuf, papură). Pentru fiecare dintre aceste forme ale materiei există o specie de crap care o poate transforma în proteină de înaltă calitate: pentru alge se adaugă în formula de populare sânger, pentru zooplancton se adaugă novacul, iar pentru vegetaţia macrofită se adaugă cosaş. De asemenea, pentru controlul sanitar al exploataţiei piscicole şi consumul speciilor nedorite de talie mică se adaugă somn european, ştiucă şi şalău. Proporţiile şi vârstele acestor specii se stabilesc în mod ştiinţific de către inginerul piscicol. Ce presupune termenul integrat? în principiu, acesta desemnează modul în care se pot integra în activitatea de piscicultură şi alte activităţi, ca de exemplu cultura cerealelor, creşterea păsărilor acvatice (raţă, gâscă), zootehnia, creşterea plantelor acvatice sau a plantelor medicinale.

- Mai există cercetare în piscicultură?

- Cercetarea românească a trecut prin momente de grea cumpănă, şi asta o spune unul care a lucrat opt ani în domeniu. În ceea priveşte partea de piscicultură, cel mai vechi centrul de cercetări, înfiinţat la Nucet, Dâmboviţa, în 1941, la iniţiativa lui Grigore Antipa, continuă să fie port-drapelul cercetării, mai ales după iniţiativa ministrului Petre Daea de a revigora acest domeniu. De asemenea, Centrul de cercetări de la Galaţi, care a trecut şi el prin momente de profundă restrişte financiară, sperăm să îşi regăsească o cadenţă cu care ne-a obişnuit. în ceea ce priveşte crapul, trebuie să menţionez că există în România, rase/ linii/varietăţi elecţionate obţinute ca urmare a eforturilor staţiunilor de cercetări piscicole (Frăsinet, Ineu, Ropşa, Podu Iloaiei, Topless de Movileni). Toate aceste eforturi făcute vor fi, însă, în van dacă fermele de piscicultură, care are trebui să colaboreze cu centrele de cercetare şi să beneficieze de rezultatele acestora se vor închide, una câte una, strivite de indiferenţa Parlamentului şi Guvernului României.

Pescuitul electric nu distruge selectiv, ci distruge tot materialul piscicol

- Din Deltă, dar şi din alte cursuri, a dispărut crapul, chiar şi carasul. În schimb s-a înmulţit foarte mult albitura-plătica, roşioara, babuşca, obletele şi bibanul. Pescarii din Deltă spun că este braconat electric şi astfel se distruge pentru generaţii.

- Dispariţia unor specii de peşti din anumite cursuri de apă este rezultatul a 28 de ani de furt calificat la care aceste ape au fost supuse în diverse forme, de la pescuitul aşa-zis recreativ până la pescuitul comercial practicat de unii care nu au legătură cu această meserie. Primul care a încercat să pună ordine în pescuitul comercial a fost tot Grigore Antipa, prin Legea pescuitului din 1896. Şi atunci a fost atacat de cei ale căror interese le-a lezat, dar nu de către pescari. Ca şi atunci, pescarii din Deltă, mai ales lipovenii, asistă neputincioşi la reducerea resurselor acvatice care pentru ei înseamnă supravieţuirea. În Cehia, pescarul recreativ este obligat să înregistreze atât exemplarele pe care le reţine, cât şi cele pe care le eliberează şi să predea lunar asociaţiei din care face parte carnetul cu înregistrări. În România, sub masca pescuitului recreativ, se făcea jaf. În ceea ce priveşte pescuitul comercial, din datele oficiale (adică ceea ce raportează pescarii comerciali, care spre deosebire de cei sportivi, înregistrează – măcar şi parţial – capturile) rezultă că 47% este caras, 8,5% plătică, 6% ştiucă, 6% somn, 6% babuşcă, 5,4% crap şi 4,6% scrumbie. Pescuitul electric nu distruge selectiv, ci distruge tot materialul piscicol, mai ales de vârste mici aflat în aria sa de acţiune. în funcţie de caracteristicile curentului electric electronarcoza poate fi letală sau nu pentru organismele vii aflate în raza de acţiune. Din păcate, furtul de peşte, fie el din amenajări piscicole sau din bunurile naturale nu este considerat o infracţiune gravă şi cercetarea penală sau procesul penal nu duce la condamnări, consemnându-se, aproape de fiecare dată lipsa pericolului social.

Florin CRĂCIUN