De pe câmpul de luptă din Afganistan, în jungla urbană

Interviu cu generalul în rezervă Vasile Roman, fostul şef al Batalionului „Lupii Negri”, actual consilier pe probleme de siguranţă a cetăţeanului şi securitate societală al primarului interimar al Iaşului, Mihai Chirica

 Cu o vastă experienţă în teatrele de operaţiuni militare din Angola, Afganistan, Irak sau Bosnia, generalul de brigadă în rezervă Vasile Roman şi-a asumat o nouă misiune, aceea de a încerca să îndrepte derapajele de ordine publică din municipiul Iaşi. După o strategie cu specificităţi militare, generalul Roman încearcă, foc cu foc, să puncteze pe ţinta noii sale misiuni, atât îndreptarea cadrului legislativ care face ca intervenţia poliţistului local să se facă pe jumătate, a conduitei poliţistului şi destructurarea grupurilor de indivizi care atentează la siguranţa şi liniştea publică prin adoptarea unei noi strategii.

- Aţi reuşit să luaţi pulsul Poliţiei Locale, să vă familiarizaţi cu slăbiciunile ei?
- Mi-am stabilit o strategie de lucru pe termen scurt şi apoi să vedem ce putem face pe termen lung. Facem o radiografie, vedem dacă suntem eficienţi sau ce măsuri de corectare se impun. Pe termen lung, trebuie îmbunătăţit cadrul legislativ şi, totodată, se impune o reorganizare a Poliţiei Locale. Fiecare dintre angajaţi trebuie să vină cu o opinie vizavi de modificare, pentru că, dacă am responsabilitate, trebuie să am şi competenţe, deoarece că atunci când poliţistul îşi pune problema ce poate să facă pentru a produce efecte de îndreptare a unei situaţii, legiuitorul spune că nu are acel drept. Poliţia Locală din Iaşi este atât de avansată ca şi resurse, ca şi dotare, încât e păcat să avem doar un instrument, dacă nu avem cadrul legal de utilizare la maximum a eficienţei acestuia. În ce priveşte ordinea publică, este indicat să permanentizăm prezenţa poliţistului în zone cu risc ridicat de abateri de la lege. Permanentizarea în anumite puncte face ca omul să cunoască mai bine situaţia, să fie cunoscut mai bine de cetăţean şi să ştie să găsească mai repede soluţii. Cetăţeanul ştie prea puţin din câte lucruri face Poliţia Locală…

„Până pe la sfârşitul lunii iunie, acele hărţi virtuale ale zonelor de risc din Iaşi vor apărea şi pe site-ul Poliţiei Locale”

- Cetăţeanul ia pulsul activităţii Poliţiei Locale prin prisma nevoilor sale, de prezenţă a agentului acolo unde este nevoie, şi aici ne întoarcem la acele puncte nevralgice. Vi s-a pus la dispoziţie un plan al acestor zone? Poliţia Locală avea la un moment dat o hartă a zonelor de risc. Mai există acestea în monitorizarea instituţiei?
- Rolul meu este ca, din ceea ca văd ca şi cetăţean, din ceea ce ştiu ca fost militar şi din ceea ce cred că înseamnă o strategie, să mă implic. Prin această analiză, vom crea harta virtuală sau harta riscurilor, ca şi bază de date, ca şi memorie organizaţională, şi am discutat despre acele hărţi virtuale pe care am încercat să le punem inclusiv pe site-ul Poliţiei Locale, astfel încât oamenii să ştie în ce zonă găseşte poliţistul local. Probabil că până pe la sfârşitul lunii iunie, acele hărţi virtuale ale zonelor de risc din Iaşi vor apărea şi pe site-ul Poliţiei Locale. Apoi, trebuie să reuşim complementaritatea cu secţiile de poliţie. Dacă secţia de poliţie şi-a luat un bulevard şi două străzi adiacente, trebuie să avem certitudinea că şi celelalte spaţii rămase sunt acoperite de Poliţia Locală, astfel încât să nu existe moment în care să ne intersectăm pe aceeaşi zonă şi să nu fie niciun moment în care să fim descoperiţi. Această situaţie va fi coroborată cu o situaţie certă asupra violenţei stradale, vulnerabilităţilor din municipiu sau traficului de ţigări...

„Eu am experienţa Afganistanului când discutam despre saturaţia prin prezenţă”

- Spuneaţi de nişte fenomene care ridică mari semne de întrebare asupra modului în care sunt abordate. Spre exemplu, traficul de ţigări. În Piaţa Nicolina sunt la vedere, în fiecare zi, persoane care fac trafic, chiar în buza punctului de control al Poliţiei Locale…
- Una dintre cerinţele domnului primar a fost să găsim modalitatea prin care acest trafic de ţigări - pentru că nu este o problemă de amploare, dar există - să fie eradicat. Eradicarea este o chestiune care ţine de toate instituţiile, pentru că se discută de la intrarea pe teritoriul naţional şi până la ceea ce înseamnă distribuţie. Structurile care vor fi în zona intervenţiei vor trebui să fie prezente în mod agresiv în zona în care se face comerţ cu ţigări. Dacă va fi să consumăm o resursă numai pe chestiunea respectivă, o să o facem. Eu am experienţa Afganistanului, când discutam despre saturaţia prin prezenţă. Dacă doream să nu avem probleme cu talibanii, însemna că zi şi noapte eram prezenţi, iar prin prezenţa noastră împiedicam să se desfăşoare sau să se dezvolte un fenomen. Cel puţin pe moment, eu nu văd altă soluţie, şi asta va fi şi soluţia Poliţiei Locale, o saturaţie a prezenţei poliţiştilor în zonele în care se petrec anumite fenomene. Împiedicând distribuirea, speranţa mea este că atunci se va slăbi fenomenul şi din exterior. Sunt anumite puncte în Iaşi în care un anumit fenomen nu va fi stopat decât printr-o prezenţă permanentă. Indivizii cu intenţii antisociale trebuie să ştie: „Nu mă pot mişca pentru că este Poliţia aici”. Eu nu văd o altă formulă. Ideea că se patrulează pe baza unui grafic nu va da roade.
- Cum câştigaţi încrederea oamenilor, cum îi faceţi pe cetăţeni să ia atitudine în faţa unor elemente antisociale? Mulţi sună la dispecerat şi solicită intervenţia unei patrule, vin poliţiştii, dau o sancţiune şi omul rămâne în acelaşi mediu cu cei reclamaţi.
- S-a pus problema ce se întâmplă cu aceeaşi persoană care este violentă şi care, amendată sau reţinută, se întoarce în mediul respectiv. Una dintre chestiuni cred că va fi acea hartă de risc prin care putem să-i vedem pe fiecare, în sensul că memoria instituţiei să-i reţină pe cei cu probleme antisociale. Înainte ca individul să producă violenţa verbală sau de comportament, poliţistul trebuie să fie vizibil în cercul lui, ca să realizeze ce se întâmplă. E o problemă de psihologie socială. Poliţia nu este cea care strânge tot ce este rău famat şi duce undeva la marginea societăţii. Nu, suntem obligaţi să convieţuim, iar în ajutorul acestui fapt, avem nevoie de prevenţie şi de spiritul civic. Poliţia Locală va avea de-a face cu infracţionalitatea, pe măsură ce tinerii nu primesc acel grad de educaţie care să-i tempereze în atitudinile lor antisociale. Memoria organizaţională, adică tot ceea ce ştim despre zona respectivă sau despre oamenii din acea zonă, este o chestiune de experienţă personală. Poliţistul lucrează într-o anumită zonă, le ştie figurile, comportamentul... Dar dacă omul respectiv iese la pensie, îşi schimbă serviciul sau este promovat, cine mai deţine informaţiile despre zona respectivă?
- Pentru neamurile şefilor din Poliţia Locală s-au găsit, în timp, tot felul de posturi călduţe în organigramă. Aşa s-a ajuns ca jumătate din efectivul Poliţiei Locale să ducă muncă de birou. Ce veţi propune în acest sens pentru a regla o anomalie existentă într-o structură creată expres pentru a veghea la siguranţa publică?
- Cetăţeanul nu vede oamenii care sunt în afara sediului Poliţiei Locale, dar se găsesc tot în birouri şi aici e vorba de cei de la managementul traficului, de la dispecerat, de cei care fac patrulări în maşini. Atât este în defavoarea instituţiei, faptul că un cetăţean din Alexandru nu ştie că în ziua respectivă, în care trece patrula prin cartier, sunt încă 10 echipaje de poliţie rutieră care se găsesc în diferite zone. Tocmai de aceea, vreau să discut despre eficientizarea resurselor umane. Oameni sunt, dar trebuie să fie utilizaţi eficient. Numai la Serviciul Circulaţie sunt vreo 20 de oameni, suplimentaţi pentru fluidizarea circulaţiei...

„Când văd maşina de la Poliţia Locală, tot timpul îmi amintesc de America, unde am stat un an de zile”

- Revenind la ordinea şi liniştea publică, pentru că aici e punctul nevralgic în ce înseamnă Poliţia Locală, cum vedeţi Iaşul, ca simplu cetăţean? Este un oraş sigur, o zonă de confort?
- Eu locuiesc în cartierul Dacia de 20 de ani. Ca să discutăm despre un oraş sigur, ar trebui să fi avut experienţa de a trece prin fiecare zonă. Când văd maşina de la Poliţia Locală, tot timpul îmi amintesc de America, acolo unde am stat un an de zile. Noaptea este imposibil să nu vă întâlniţi cu un echipaj de poliţie pe oricare traseu din centrul oraşului către un cartier...
- Până acum, la şefia Poliţiei Locale au fost oameni aserviţi intereselor primarului Nichita. După ce s-a întâmplat, oare a înţeles poliţistul local că el este pus în slujba cetăţeanului, nu a primarului?
- Noi avem o predispoziţie şi oamenii, în general, spre obedienţă. Nouă ni se pare că trebuie să facem orice, bine sau rău, legal sau ilegal, pentru a ne certifica permanenţa pe un post. Instituţia Poliţiei Locale şi toate instituţiile care funcţionează pe anumite ierarhii au un grad de obedienţă, prin fişa postului, pentru că aşa este făcută structura, cu şef, cu ierarhie... Între obedienţa faţă de instituţie şi de lege şi obedienţa faţă de lege este o chestiune de educaţie şi de mentalitate. Poliţia Locală nu poate ieşi cu noua schemă de organizare, dacă mai întâi nu demonstrează că prin mişcările pe care le face este o structură eficientă.
- În ce împrejurări aţi ajuns să fiţi numit consilier pe probleme de siguranţă publică al primarului interimar, în condiţiile în care nu aveţi expertiza necesară pe segmentul de ordine publică?
- Prima chestiune vizavi de experienţă este dată de faptul că am fost militar. Apoi, am absolvit Psihologia. Din punct de vedere al activităţii cu oamenii şi ce înseamnă psihologia socială, eu zic că am un grad de expertiză. Lucrarea mea de licenţă la Universitatea Naţională de Apărare s-a numit „Dimensionarea structurilor militare”, fiind o lucrare de management. Apoi, am făcut Colegiul de Război în Statele Unite, acolo unde am făcut interagenţii. Un an de zile, la nivel strategic s-a discutat tot timpul despre ce înseamnă interinstituţii. Nu în ultimul rând, e vorba de experienţa mea militară. Ultimul an de zile am fost conducătorul unei echipe care a construit o structură la nivelul Statului Major General şi am exersat-o într-un exerciţiu numit „Histria 15”. Dacă am această experienţă, ce m-ar împiedica să pot fi de folos? În fond, asta îmi doresc, să fiu de folos acestei instituţii în a deveni mai eficientă, mai transparentă şi mai atentă la misiunea ei.
A consemnat Nelu PĂUNESCU