"Pasiunea de a oferi nu o poţi cumpăra de la magazin"

Pentru mulți dintre săracii Iașului, Bogdan Tănasă înseamnă ultima salvare * acolo unde autoritățile locale ar trebui să își facă datoria dar închid ochii, acolo unde sistemul social este defect și acolo unde speranța și-a dat ultima suflare apare numele omului din spatele proiectului Casa Share * nu doar construiește case, dar are grijă de educația copiilor și sănătatea celor vârstnici, pe care îi vizitează săptămânal * „România nu este pregătită pentru un politician cu dorințele care le am eu de la politică”, este convins omul care salvează viețile familiilor nevoiașe * iubit de o țară întreagă dar contestat de cei care îi poartă invidie, Bogdan Tănasă a povestit din culisele proiectului, jocurile politice din jurul său și cum autoritatea locală ține progresul în loc

 

 

Bogdan, prin proiectul Casa Share ai ajuns la un număr de zece locuinţe construite pentru familii cu o situaţie materială extrem de precară. Cum a început totul?

Să povestesc de prima casă. Citeam presa locală despre un caz al unor şase fraţi părăsiţi de mamă, trăiau într-un bordei, în comuna Vlădeni, satul Broşteni. I-am arătat soţiei, care pregătea copilul pentru grădiniţă. Îi spun, uite ce e aici, adună toate jucăriile! Aveam jucării strânse pe care le duceam la grădiniţă, am zis că trebuie să le dăm acelor copii abandonaţi. Era în luna decembrie, chiar înainte de Crăciun. Am luat maşina de la firmă, sacii cu jucării şi am plecat la copii.

Nu ai aşteptat prea mult până să începi primele lucrări...

Iniţial am vrut să le repar casa, să fac o sobă nouă, izolaţie, pentru că era în câmp, venea apa peste ei, era jale acolo. Nu aveau căldură în casă. Am luat materiale să fac sobă nouă, dar când am dărâmat-o pe cea veche, s-a dărâmat jumătate de tavan, pentru că era pus un căprior pe sobă. Am zis: OK, cât costă să facem o casă? Mi s-a spus că în jur de 7.000 de euro. Aşa că ne-am apucat să facem prima casă, pe 16 decembrie 2014, iar pe 29 ianuarie 2015 am dat casa gata. O lună şi jumătate, având în vedere că era iarnă. Am ajuns să fim certaţi de preotul din sat, că de ce am lucrat de Crăciun. Muncitorii erau din sat, plătiţi, desigur!

Nu te-ai oprit doar la o casă. Cum a continuat proiectul?

Au rămas materiale de construcţie de la prima casă în hală, la fabrică la mine. Mă întrebam ce să fac, să le dau cuiva? Dacă le vinde pe băutură, cine ştie? Am zis, hai mai facem o casă! De data asta a fost în Popricani, la o familie care a rămas fără acoperiş din cauza vântului. Aveau patru fete. Când făceam casa cu numărul doi, nu aveam unde duce copiii pe timpul lucrărilor. Casa tatălui meu, din Popricani, era cam departe. Am sunat la mătuşa lor, care era chiar vecină, şi nu i-a luat.

Din păcate, unul din factorii sărăciei în zona noastră este ura în mediul familial. Cum ai reuşit să rezolvi situaţia?

Salvarea a venit de la un vecin, care era tot de la casa de copii, pe care îl cunoşteam, şi i-a luat la el. A dormit pe jos toată perioada de aproape două luni şi i-a lăsat pe copii să stea în pat, pentru că avea o singură cameră. Când am terminat casa numărul doi, a venit un prieten de-al meu din Anglia, Dave, să ofere nişte biciclete copiilor. A rămas şocat de condiţiile în care cele patru fete au stat în timp ce se construia casa doi. A fost impresionat de gestul băiatului care a dormit pe jos şi a zis că trebuie îi facem casă şi lui. Aşa a început casa trei.

În proiectele tale, ai întâmpinat probleme cu administraţia locală?

La prima casă, în Vlădeni, primarul mi-a spus că are conturile blocate, bani nu sunt, dar mi-a dat utilaje, oameni cu care să lucrez, ce a putut. La alte primării, de exemplu la Popricani, am făcut casele, dar nu au energie electrică, stau la lumânare. Ştiţi problema acolo, sunt cartiere fără curent electric. Abia anul acesta, după presiunea mediatică, se trage energie electrică. La Miroslava, niciun ajutor. S-au promis nişte bani, nu s-au mai dat. Primarul a aflat de la angajaţii din primărie cu ce mă ocup, apoi şi-a schimbat atitudinea. La Miroslava a fost un caz special, tatăl lucra în străinătate pe 100 de euro, îi luau românii (angajatorii lui – n.r.) 70 de euro şi el rămânea cu 30 de euro. Acum, amândoi părinţi sunt în ţară şi lucrează aici, aproape de copii.

Casa Share nu înseamnă doar construirea unor case pentru familii nevoiaşe, ci grija constantă ca acele familii să aibă o viaţă mai bună şi copiii să fie educaţi. Cum se întâmplă acest lucru?

Sunt copii buni la învăţătură, printre cei pe care i-am întâlnit. Dau un exemplu la casa şase, din Prisăcani, satul Moreni. Este o poveste foarte interesantă acolo, cu doi copii abandonaţi de mamă. Au crescut cu tatăl, care a fost arestat apoi pentru viol. Copiii au fost duşi la centru, în Tătăraşi, dar nu au stat acolo, au fugit la bunica şi de acolo au fugit înapoi la casa părintească, deşi se dărâma pe ei. Fata avea 10 ani, băiatul 14 ani, creşteau singuri. Noi le-am făcut o cameră, nu am reuşit mai mult, pentru că nu era casa lor, iar locuinţa se afla sub sechestru. Băiatul a terminat şcoala cu media 8,33. Mama s-a întors din Italia şi a luat custodia lor. A luat fata înapoi în Italia şi pe băiat l-a lăsat aici. M-am dus eu cu el să-l înscriu la liceu.

Ai avut un caz special, aproape unic, cunoscut de noi ca fiind „copilul cu oasele de sticlă”. Care este situaţia lui în prezent?

Băiatul este premiant acum în clasa întâi. Nu poate merge la şcoală, aşa că vine învăţătorul la el acasă. El este din satul Popricani, tatăl are două joburi, mama e casnică. Din păcate, la Iaşi, medicii nu pot decât să-l opereze, pentru că are oasele foarte moi, însă am reuşit să găsim tratament la Bucureşti, la un medic care se ocupă cu aşa ceva. Trebuie să-i facă patru operaţii, îi bagă un telescop mecanic în os, iar când creşte osul, creşte şi telescopul. Numai 100 de euro e transfuzia, odată la patru luni, pe o perioadă de ani de zile, plus costurile cu drumul, pe care îl asigur eu, iar la fiecare operaţie cheltuiesc 2.000 de lei. Toată lumea mă întreabă de ce am nevoie de aşa mulţi bani când merg la Bucureşti şi uite că de asta îmi trebuie.

Poţi face o casă, în prezent, doar din donaţii, mai ales că numele tău are rezonanţă în toată ţara şi o susţinere masivă din partea celor care apreciază munca ta?

Nu poţi face o casă doar din donaţii, dacă nu ai un schelet cu care să începi proiectul. Casa Share e un proiect făcut pe un schelet din prieteni apropiaţi, cu un statut social bun. Fiecare participă cu ce are în domeniul lui. Dacă nu ai acest schelet, rişti să dai speranţe unei familii şi vezi apoi că nu poţi să o termini.

Ceea ce poate unii nu ştiu este că tu pui mult accent pe educarea copiilor din proiectele tale şi ai programe pentru motivarea lor...

Ce m-a supărat cel mai tare este că nu am avut sprijin la Popricani să fac o grădiniţă after school şi cantina de săraci. La ţară este o problemă foarte mare cu trimiterea copiilor la şcoală. Dacă eu făceam after school acolo, copiii erau motivaţi să vină şi era convenabil şi pentru părinţi, pentru că ofeream şi masă caldă copiilor. Aşa, copiii ar fi avut ocupaţie şi nu ajung delicvenţi. Am făcut cerere la primărie, nu mi s-a aprobat un teren. În centru, costă foarte mult. Aşa pot lua un teren ieftin la margine, dar e departe de casele copiilor. Nu am avut niciun sprijin de la primăria Popricani. Cu banii cu care voiam să fac acest proiect, am realizat Casa Share numărul zece, de la Vlădeni. Aveam totul pregătit să fac acest proiect la Popricani, dar nu s-a vrut.

Ai avut probleme similare şi la alte primării?

Am ajuns ca, atunci când merg la o primărie, cel mai mare ajutor pe care să-l primesc este nu să sper că mă ajută, ci să nu-mi bage beţe în roate. Gândeşte-te la ce mentalitate am ajuns noi, în ţara noastră, eu merg să ajut, nu să-mi fac o afacere. În sistemul de asistenţă socială trebuie mai multă implicare, trebuie mers pe teren mai mult, nu mai trebuie să se dea bani aiurea pentru cei care nu muncesc. Trebuie făcute programe reale, nu gen dă buletinul, semnează aici, am făcut nu ştiu ce curs, s-au luat bani europeni şi gata, am făcut programe cu asistenţă socială la comună. Ar trebui să se implice mai mult biserica în educarea comunităţii.

Te-ai gândit la un moment dat să renunţi? Acum două luni, pe reţelele de socializare au apărut unii contestatari nemulţumiţi de ceea ce faci şi înţelegem că ai fost reclamat la instituţii de control…

Am fost contestat pentru că locuinţele mele nu au fost făcute după norme, asta după o analiză pe reţelele de socializare, nu în teren, şi că nu ar fi rezistente la cutremur. Păi dacă ceea ce construiesc eu nu este rezistent la cutremur, atunci cocioabele în care trăiau oamenii ăştia erau rezistente? Am fost criticat de modul cum aleg cazurile. Vreau să se ştie că, atunci când aleg o familie, mă uit atent la toate aspectele. Verific dacă părinţii nu sunt beţivi, dacă vor să muncească, dacă cei mici merg la şcoală, cum sunt văzuţi în sat. Supărarea celui care m-a reclamat peste tot a venit pe fondul că s-a oferit la un moment dat să-şi promoveze un proiect personal, însă eu aveam pe cineva care îmi făcea proiectele. Am dat recent declaraţii la Poliţie, iar asta pentru că vreau să fac un bine în ţara asta.

Şi totuşi, ai mers mai departe. Care a fost motivul?

Am stat deoparte două luni, am fost plecat şi am înţeles că lipsea ceva. Nu există alt sentiment. Pasiunea de a oferi nu o poţi cumpăra de la magazin. Asta o primeşti după ce mergi la acele familii, de la copii, când vezi că schimbi ceva în societatea în care va trăi copilul tău.

 

 

Ai fost curtat de partide politice. Cum ai reuşit să faci faţă presiunilor?

Nu există omul politic Bogdan Tănasă. Au existat tatonări, au fost oferte, mai ales în perioada alegerilor din iunie. Mi-au scris oamenii pe Casa Share, îmi spuneau să fac ceva mai mult pentru comunitate. Momentan, ca om politic nu pot face mai mult decât ce fac acum. Provin din business, ştiu realitatea, sunt bine ancorat în realitate. Lumea nu este pregătită pentru un politician cu dorinţele care le am eu de la politică. Cum ar fi să mă duc eu, cu dreptatea înainte, când ceilalţi, imediat te mătrăşesc, pentru că au propriile interese? În primul rând, aş strica un proiect. Casa Share ar muri, aşa că am spus nu la toată lumea şi am continuat să fac ce ştiu eu mai bine. Am fost contactat de un nume mare de la Bucureşti, înainte de alegeri. Eu eram la un caz în Ciurea, şi am spus că nu pot să vin la întâlnire pentru că bătrâna avea nevoie de mine. Ştiţi ce mi-a spus? Să o las acolo că e mai importantă întâlnirea. Este un vid imens de politicieni corecţi.

 

Când mai reuşeşti să ai timp pentru familie şi cât de mult contează sprijinul familiei în proiectele tale?

Dimineaţa merg la fabrică, când am producţie, apoi merg pe la şantiere, să văd ce mai trebuie. Cu familia mă văd seara, cu soţia, cu copilul, cam aşa decurge o zi. Dacă nu eşti sprijinit de familie, nu faci nimic. Băiatul meu, care a fost cu mine la fiecare casă, a învăţat singur ce înseamnă situaţia celorlalţi copii, iar acum două săptămâni a spart puşculiţa şi a zis: «Tati, dăm de aici şi copiilor de la Casa Share!» Soţia m-a susţinut foarte mult, dar vede supărarea mea din cauza necazurilor care vin din răutatea şi frustrarea oamenilor, din cauza piedicilor autorităţilor. Din păcate, este o mentalitate asimilată acestei zone. Trebuie să fie schimbări în mentalitate la nivel de conducere, dar şi la nivelul media.

 

„Casa Share e un proiect făcut pe un schelet din prieteni apropiaţi, cu un statut social bun. Fiecare participă cu ce are în domeniul lui”-  Bogdan Tănasă

 

 

 

 

INTERVIU în exclusivitate cu unul dintre cele mai tinere genii ale lumii