„Credința este starea de bine pe care o am când sunt împreună cu Domnul”

 Dialog cu preotul militar Valentin Pâțâligă, de la Batalionul 151 Infanterie „Războieni”

La Biserica Militară din Tătărași este încă liniște. Doar mișcările ușoare ale unor femei ce fac ultimele pregătiri și murmurul preotului din altar anunță slujba ce va să vină, dedicată marii sărbători a Înălțării Domnului, celebrată la 40 de zile de la Înviere. În popor, hramul poartă şi numele de Ispas. Potrivit tradiţiei, în unele zone din ţară au loc Moşii de Ispas, când toate casele şi mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean. Se dă de pomană de sufletul morţilor vase cu alimente şi pahare cu rachiu. Înălţarea este ultima zi din an când se va pot vopsi ouă, dar şi momentul în care salutul pascal „Hristos a Înviat!” este înlocuit cu „Hristos S-a Înălţat!”.

Înălțarea Domnului, după cum ii spune chiar numele, semnifică ridicarea la cer a Mântuitorului Iisus Hristos de pe Muntele Măslinilor. Din acest loc, aflat în mijlocul Apostolilor săi, Le-a vorbit despre cea de-a doua pogorâre a Sa pe pământ. Despre acest moment am stat de vorbă cu părintele Valentin Pâțâligă, preot militar la Batalionul 151 Infanterie „Războieni” (sau Lupii Negri, cum mai este cunoscut).

- Care este semnificația sărbătorii?

- Ca să putem explica mai bine ar trebui să derulăm firul istoriei pentru că este un fapt care s-a întâmplat, a fost o realitate . După Învierea Domnului, Apostolii s-au reunit, ei fiind împrăștiați după Răstignirea lui Iisus. Ei bine, în acest răstimp, Domnul li s-a mai arătat și lor, dar și Femeilor Mironosițe, a și mâncat alături de unii pentru a dovedi că are trup, nu este o nălucă. A încercat să-i convingă de realitatea Învierii lui și să îndepărteze frica și nesiguranța pe care le simțeau. Ei nu mai erau siguri nici pe ceea ce spusese Mântuitorul, nici pe ceea ce urma să se întâmple. Ca urmare, a tot încercat să-i convingă și să alunge teama. La un moment dat, după 40 de zile, Evanghelistul Luca i-a dus afară pe ucenici spre Betania și i-a binecuvântat, moment în care Mântuitorul S-a înălțat la cer și s-a așezat din nou în Sfânta Treime, adică în locul în care a stat înainte de a veni. Înălțarea Domnului este o etapă... Le-a făcut și o promisiune apostolilor și le-a spus - „Voi să rămâneți în Ierusalim pentru că după mine va veni Mângâietorul pe care Eu îl voi trimite de la Tată”. Apostolii au rămas bucuroși în Cetatea Ierusalimului timp de zece zile, când s-a Pogorât Sfântul Duh. Înălțarea la Cer a fost o bucurie pentru Apostoli, dar este o bucurie și pentru noi. În acest mod, Dumnezeu încheie un drum și începe altul. Semnificația sărbătorii este că Dumnezeu se ține de cuvânt și termină lucrurile pe care le începe cu noi, oamenii. Își respectă promisiunile. Este cu adevărat Domn și cu adevărat Om și reîntregește Sfânta Treime. Mărturia apostolilor despre Domnul Hristos Înviat a devenit temelie a Bisericii.

- Ce se întâmplă de Rusalii?

- Un lucru foarte frumos ce aparține acesti sărbători, Pogorârea Sfântului Duh, este că Apostolii scapă cu adevărat de teamă, de frică. Duhul Sfânt are acest efect de a îndepărta frica. Ei bine, cea ce nu a reușit Hristos să convingă, a reușit Duhul Sfânt să împlinească prin lucrarea lui. Iisus a încercat să fie convingător prin cuvânt și prin minunile pe care le-a făcut, iar unde nu reușește Omul să priceapă, reușeste Domnul să Le acopere. Rusaliile sunt o sărbătoare cu totul specială, de aceea se și numește Duminica Mare. Era respectată chiar și pe timpul lui Iisus, era o sărbătoare a florilor inițiată de romani. Se chema Rosaliile, hramul trandafirilor, și aduna multă lume. De altfel, era nevoie să fie multă lume pentru a fi și martori la ceea ce s-a întâmplat la Pogorârea Duhului Sfânt. Mulți dintre ei au crezut în acel moment, s-au botezat și au alcătuit prima comunitate ortodoxă.

- De Înălțare sărbătorim și Ziua Eroilor, un alt moment important.

- Ideea de a cinsti eroii a aparținut Armatei și a apărut în Primul Război Mondial, la sugestia Reginei Maria și Patriarhului Miron Cristea. În 1920, după ce a fost semnat Tratatul de la Versalilles, a fost dat și un decret pentru ca ostașii căzuți pe câmpul de luptă să fie comemorați în Ziua Înălțării. Celebrările au durat până în 1948, când regimul comunist a decis ca aceste comemorări să aibă loc pe 9 mai. După Revoluție, Armata, prin Ministerul Apărării Naționale, a făcut demersurile pentru a relua ideea Reginei Maria și a Patriarhului Miron Cristea. Ei bine, din 1990  au fost reluate celebrările dedicate eroilor în ziua Înălțării Domnului.

- Sunteți un preot militar cunoscut pentru dedicarea dvs. Ce a fost la început - preoția sau armata?

- Categoric, preoția. Timp de nouă ani, am fost preot într-un sat mic de lângă Cotnari.  La un moment dat, am simțit nevoia unei schimbări, am văzut concursul pentru postul de preot la Batalionul 151 Infanterie „Războieni”, am dat examen și am fost admis, dar nu știam mai nimic despre viitoarea mea misiune. Tot ceea ce știu ca preot militar am învățat de la soldații alături de care lucrez. Până la ei știam să fiu preot, învățasem alături de oamenii din sătucul din care plecasem. Ei bine, militarii alături de care am lucrat sunt niște oameni extraordinari, puternici, de cuvânt, care apreciază și lucrurile profunde la care noi poate ne gândim mai rar cum ar fi pământul străbun, patria, curajul. Sunt oameni credincioși, cu familii frumoase. Sunt unul și unul!  Renunță la multe pentru misiunea lor. La început îi vedeam foarte serioși, în continuă mișcare, ocupați, prinși de emoțiile trăite în teatrele de război și mi-a fost greu să intru în rezonanță cu ei. Ei m-au învățat tot ce știu - am intrat împreună în biserică, am mers în poligon, pe câmpul de instrucție, chiar și într-o misiune în Afganistan. A fost extraordinar pentru mine și ca preot, și ca om. Am simțit lucrarea Domnului, ne-am întors cu toții acasă, sănătoși.

- Toate aceste moment v-au zidit misiunea. Ce face un preot militar?

- În afară de slujbele clasice, cateheze, liturghii și tot ceea ce ține de serviciul religios există și alte momente pe câmpul de instrucție, în batalion. În fiecare săptămână rostesc o rugăciune sub drapel și este un moment deosebit pentru mine, sunt clipe înălțătoare pentru care sunt recunoscător. Mai avem și rugăciunile făcute în alte straie decât cele preoțești, adică în echipament de luptă.

- Ați vorbit mult despre credință. Ce este credința pentru dvs?

-  Este starea de bine pe care o am când sunt împreună cu Domnul. Acest sentiment include dragostea pe care o simt pentru El, ajutorul de care m-am bucurat din partea Lui, efortul de a încerca să-L mulțumesc și de a nu-L supăra niciodată. Înseamnă dorința de a-L iubi și de a mă bucura de dragostea Lui.

A consemnat Maura ANGHEL

 

Legenda lui Ispas

Despre Ispas se spune că ar fi fost un om vesel, motiv pentru care credincioşii caută să fie şi ei binedispuşi de ziua acestuia. Ispas ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer. La Ispas abundă obiceiurile şi practicile magice legate de cultul morţilor: pomeni, ospătarea sufletelor morţilor care plutesc în aer, în drum spre cer, curăţirea şi împodobirea mormintelor cu flori, frunze şi ramuri de paltin, pomenirea morţilor. În drumul lor din mormintele părăsite spre cer la Joimari, unele spirite ale morţilor se pot însă rătăci. Rămânând pe Pământ, acestea devin moroi sau strigoi care provoacă rele animalelor, în special vacilor cu lapte şi oamenilor. De aceea, în noaptea şi ziua de Ispas se fac multe ritualuri magice de apărare: se culeg şi se sfinţesc flori, frunze şi ramuri de alun, nuc, leuştean şi paltin. Buciumaşii sună din buciume ca să alunge relele.