„Dacă vom avea autostradă, aceasta va trece prin Bacău şi doar după anul 2030!”

ovidiu_laicu

Dimensiune font:

| 10-02-2020 12:40

 

* dialog cu Ovidiu Mugurel Laicu, fost director general al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi

- Domnule Laicu, Iaşul a început să viseze la o bucată de autostradă de vreo două decenii şi se pare că visul se poate transforma într-un adevărat coşmar, dacă ar fi să ne luăm după zvonurile că Autostrada Unirii poate deveni istorie. Cât adevăr este în varianta aceasta, că nu se va construi A8 şi noi, ieşenii, vom fi nevoiţi să mergem către graniţa de vest prin Bacău şi Braşov, nicidecum pe ruta „consacrată” şi aşteptată: Iaşi – Ditrău – Târgu Mureş?

- Din punctul meu de vedere, ca să ieşim din izolarea aceasta economică şi să ne putem dezvolta, ne trebuie o autostradă în judeţul Iaşi, una care să meargă de la Ungheni către Paşcani, iar acolo să facă legătura cu A7, Ploieşti - Focşani - Bacău - Paşcani - Suceava – Siret. Apoi, de la Paşcani se va putea, cu timpul, continua fie pe Autostrada A8, spre Târgu Neamţ - Târgu Mureş, fie pe A 13 Bacău – Braşov. Cu tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ, din A8, avem deja o problemă, în sensul că analizele multicriteriale făcute de experţi internaţionali spun foarte clar că sunt acolo 53.000 ha de Situri Natura 2000 (Parcul Naţional Ceahlău - monument protejat UNESCO). Doar un nebun îşi poate închipui că ne va da cineva avize de mediu acolo. Păi, astăzi, pentru un simplu gândac croitor s-a blocat autostrada Sibiu – Piteşti, deşi se dăduse iniţial aviz de mediu acolo. Acum, la centura Bacăului vor să anuleze finanţare pentru că au găsit pe acolo nişte plopi şi unele mlaştini cu nişte mormoloci, deşi nu sunt monumente naturale, nici pe departe... Oare cum îşi poate închipui cineva că vom avea aviz pentru tronsonul Târgu Neamţ – Târgu Mureş, care să traverseze direct Parcul Naţional Ceahlău?

Experţii internaţionali au făcut un studiu de impact privind A 13 şi A8 şi s-a constatat că pe Autostrada Braşov - Bacău avem 8 la sută situri naturale, iar pe A8 Târgu Mureş – Târgu Neamţ avem 55 la sută arii protejate!”

- Este acesta un argument suficient de solid pentru a bloca o investiţie de interes naţional major?

- E părerea mea, iar eu am venit cu argumente.... în 2018, când ministrul Transporturilor era Lucian Şova (că el e din Bacău, e altă treabă), dar el a comandat la experţii internaţionali un studiu de impact privind A 13 şi A8 şi s-a constatat aceste diferenţe. Dacă pe Autostrada Braşov - Bacău avem 8 la sută situri naturale, pe A8 Târgu Mureş – Târgu Neamţ avem 55 la sută arii protejate! Părerea mea sinceră este că, în cazul în care vom avea autostradă, aceasta va trece prin Bacău şi doar după 2030!

- În principiu, va fi dificil...

- În principiu, vom cheltui bani aiurea cu A8, doar ca să aducem capital electoral la trei personaje de prin Iaşi. Hai să lăsăm politica la o parte şi să nu ne mai batem joc de ieşeni, să ne luptăm să avem autostradă în judeţul Iaşi. O autostradă ar salva multe chestii aici, dacă ne gândim doar că, venind de la Ungheni, va trece prin faţa aeroportului, pe cealaltă parte a terminalelor, unde s-ar putea ridica un terminal cargo, apoi, de la Cotul Morii se poate face o bretea către viitorul Spitalul Regional de Urgenţă. De la Bogonos, de lângă Leţcani, vom avea 17 km de bretea, la profil de autostradă, către Vânători - Cotul Morii. Apoi, nu trebuie să uităm că vom ocoli zone cu o mare aglomeraţie de trafic, cum ar fi Podu Iloaiei şi Târgu Frumos! În final, se va ajunge la Soci, lângă Paşcani, de unde se va face joncţiunea către autostrada spre Bacău, sau cu cea spre Târgu Neamţ, în cazul în care se va face.

- Măsura anulării construirii Autostrăzii A8 prin parteneriat public-privat a fost o mişcare inspirată? 

 

- Nicidecum! Noi, în loc să ne luptăm pentru treaba asta - care, nu că era făcută de PSD, dar era foarte avansată - noi ne ţinem de tâmpenii electorale. Acum am fi putut avea proiectarea, până în toamnă terminam proiectarea, dar am anulat tot ceea ce s-a făcut bine.

 

  Guvernul actual nu a avut 25 la sută bani pentru cofinanţarea proiectului autostrăzii A8, tronsonul de la Iaşi la Târgu Neamţ. De asta au anulat parteneriatul public-privat!”

- S-a considerat că nu era tocmai un lucru util acest parteneriat public-privat...

- S-a anulat pentru că Guvernul actual nu au avut 25 la sută bani pentru cofinanţarea proiectului autostrăzii A8, tronsonul de la Iaşi la Târgu Neamţ. De asta au anulat parteneriatul public-privat! E clară treaba! Încearcă ei să facă altceva. Dar oare nu-s sătui oamenii de refacerea studiilor de fezabilitate, că s-au cheltuit foarte mulţi bani cu asta? Îmi garantează mie vreun parlamentar dintre cei care se tot bat cu pumnul în piept că se dedică trup şi suflet pentru autostradă, îmi garantează că dacă refacem studiul de fezabilitate pe tot traseul, peste doi sau trei ani, că atât durează refacerea, vom avea surse de finanţare? Garantează cineva? Trec 5 ani şi iar trebuie să refacem studiile acestea de fezabilitate, că doar cinci ani au valabilitate.  

- Şi ce interes ar avea unii politicieni să ne facă cheltuim banii fără să indicăm exact sursa de finanţare? Şi fostul comisar european, Corina Creţu, spunea că erau bani să se fi făcut măcar studiile de fezabilitate, iar în exerciţiul financiar viitor să putem începe lucrările...

- Lucrurile trebuie corelate, nu să facem acum studiul de fezabilitate şi abia apoi să ne gândim la sursa de finanţare. Această finanţare din fonduri europene nu este un panaceu universal. În Mastreplanul general scrie foarte clar că fondurile europene sunt doar una dintre sursele de finanţare, dar mai există BERD, BEI şi multe alte surse. Îşi închipuie, oare, cineva că toată reţeaua asta rutieră din ţara asta va fi finanţată de Uniunea Europeană? Văd că ei şi-au rezolvat problemele cu infrastructura rutieră în Uniunea Europeană şi când a venit vremea să facem şi noi autostrăzi, s-a închis robinetul, nu mai sunt bani!

- E atât de greu să trecem munţii cu o şosea, în ziua de astăzi?

- Dar există vreo autostradă care traversează munţii, la noi? De ce oare, nu ne punem anumite întrebări? Nici Sibiu - Piteşti, nici Comarnic – Braşov... Te pomeneşti că o vom face noi, aici, unde sunt 53.000 ha de situri Natura 2000! Aici nu avem decât oameni care vor să facă din A8 capital electoral, nu vor altceva. Eu, însă, îi invit pe aceştia şi pe toţi cei care vor să afle adevărul, la o dezbatere publică, dar una serioasă, cu argumente, nu cu demagogii.

Erau nu mai puţin de patru investitori interesaţi de tronsonul de autostradă Iaşi – Târgu Neamţ: un chinez, un francez, un italian şi un ceh. Cei patru aveau scrisori de intenţie depuse, iar în decembrie urma să se deschidă scrisorile lor”

- Deci, să înţelegem că nu vom avea A8...?

- Părerea mea sinceră este că nu vom avea A8. Eu cred că a venit momentul ca toate forţele politice să se concentreze pe construirea unei autostrăzi în judeţul Iaşi. Asta este esenţial, acum. Atunci când construieşti o casă, porneşti de la fundaţie.... De ce nu dă noul ministru al Mediului aviz pentru podul de la Ungheni, că acolo este blocată treaba? E blocat de un peşte cu capul roşu, la cotul lui Ivan!

- Va da, probabil...

- Nu are cum să dea aviz, vă spun eu, că sunt nişte condiţii foarte drastice de mediu. Ei vor să mute podul, dar ăia de dincolo de Prut au făcut deja bypass-ul şi vor trebui să se mute şi ei acum vreo 50 de kilometri. Problema este că nu ne concentrăm să ne rezolvăm problema autostrăzii în judeţul Iaşi, să ajungem la Paşcani, iar până ajungem noi acolo, vom mai vedea ce şi cum. Să nu credeţi că e aşa uşor; vom ajunge în vreo cinci ani acolo.

- Dacă ar fi să terminăm noul studiu de fezabilitate, în câţi ani credeţi că vom putea pleca din Iaşi spre Paşcani cu autoturismul?

- Ştiu doar că în varianta parteneriat public-privat eram gata mult mai repede, cam prin 2027 eram gata cu autostrada. Parteneriatul public-privat prevedea un pachet, cu studiu de fezabilitate, proiect tehnic şi de execuţie şi se mergea foarte rapid.

- Dar s-a pus problema că nu există parteneri, că nu e nimeni interesat de o asemenea investiţie, extrem de costisitoare...

- Erau nu mai puţin de patru investitori interesaţi de tronsonul de autostradă Iaşi – Târgu Neamţ: un chinez, un francez, un italian şi un ceh. Cei patru aveau scrisori de intenţie depuse, iar în decembrie urma să se deschidă scrisorile lor. Dar Guvernul a văzut că nu are bani de cofinaţare, că era un impact financiar deosebit, şi a anulat parteneriatul public-privat, susţinând că nu e bun, că e făcut, vezi Doamne, de PSD, de Dragnea, de Vâlcov... Păi, după logica lor, nici pe A2 n-ar trebui să mai mergem, că tot de PSD e făcută, de Mitrea şi de Berceanu! E o nebunie!

Câştigătorul va cere culoar liber în totalitate, altfel nu se va apuca de treabă. Şi atunci, va solicita daune, că nu-şi poate face şantier pe întregul traseu. Vom plăti ca proştii, aşa cum am plătit miliarde la Bechtel. Asta se vrea acum, oare?”

- Dar fără parteneriat public-privat, în câţi ani va fi gata tronsonul Iaşi – Paşcani?

- Guvernul vrea acum să refacă studiul de fezabilitate de la Târgu Neamţ spre Iaşi, căci celălalt, de la Târgu Mureş la Târgu Neamţ, pe care ei tot spun că-l vor face, l-am semnat noi deja anul trecut, în luna mai, la Iaşi. Studiul acela e în lucru, va fi finalizat anul viitor şi e făcut pe finanţare europeană. Tronsonul Târgu Neamţ - Iaşi va dura, că sunt necesare proceduri de licitaţie, cu tot ce trebuie, cel puţin doi ani jumătate. Dacă studiul de fezabilitate va fi gata în 2023, vor dura exproprierile.

- Dar cu sau fără parteneriatul public-privat, exproprierile tot ar fi trebuit puse în practică...

- Trebuie făcute, însă noi scoteam un pachet, în studiul de fezabilitate, pe care-l făceau cei ce ar fi câştigat, era inclus totul. Nu se apuca nimeni de lucru până ce nu era gata culoarul, expropriat. Ne trebuiau avize de la mediu, utilităţi, plus exproprierile, dar în paralel lucra şi statul. Acum, însă, aici va interveni o mare problemă. Aici se va lucra rapid, cu caiet de sarcini făcut pe genunchi, iar în momentul în care se va scoate la licitaţie lucrarea, se va descoperi că nu sunt făcute exproprierile şi câştigătorul va cere culoar liber în totalitate, altfel nu se va apuca de treabă. Şi atunci, va solicita daune, că nu-şi poate face şantier pe întregul traseu. Vom plăti ca proştii, aşa cum am plătit miliarde la Bechtel. Asta se vrea acum, oare?

- Una peste alta, vom avea până în 2020 autostradă dată în folosinţă până măcar la Paşcani?

- În condiţiile de faţă, nu cred! O autostradă până la Paşcani va dura cel puţin un deceniu. Ne-a tras înapoi cu trei ani prostia pe care au făcut-o acum guvernanţii, anulând parteneriatul public-privat. Şi unii continuă să folosească acest obiectiv foarte important pentru ieşeni cu scop strict electoral. Strigau cândva prin Piaţa Unirii că vor Autostradă, dar de ce nu mai ţipă astăzi? Oare n-au folosit A8 în scopuri electorale? A iniţiat domnul Movilă Legea A8, dar de ce oare nu o pun în aplicare, astăzi?

Domnul Flutur vrea încă trei centuri, la Fălticeni, apoi la Gura Humorului şi Vatra Dornei, care vor fi parte componentă a Autostrăzii Nordului. Şi întreb: oare nu cumva au lăsat mai moale finanţările la Bacău ca să ducă banii pe centurile de la Suceava?”

- Ce se va întâmpla cu centura Bacăului, căci au intervenit probleme şi lucrările sunt în impas?

- Acolo, s-au sesizat cei de la Comisia Europeană că s-a descoperit pe nu ştiu unde nişte plopi seculari, nişte mlaştini cu anumite specii de broaşte , dar nu vede nimeni că sunt făcute de mâna omului, nu naturale, ca la podul de la Ungheni sau cele de prin Parcul Ceahlău.

- Credeţi că şi Centura Bacăului va fi blocată, că nu se va mai continua nici acolo mult timp?

- La Bacău sunt şi alte lucruri... Acolo, proiectul e de vreo 760 milioane de lei. Noi, anul trecut am decontat 250 de milioane de lei, iar anul acesta am făcut calculele cu constructorul, cu Umbrărescu, şi am zis că ne mai trebuie vreo 450 de milioane. Am solicitat suma aceasta, banii erau prinşi în buget, dar nu au plătit.

- Cât s-a alocat?

- Doar 64 milioane de lei! Dincolo, la Rădăuţi, unde tot Umbărescu e constructor, ne mai lipseau vreo 300 de milioane să terminăm. Au dat doar 16 milioane de lei.

- E oarecum ciudat că, deşi nu s-a terminat nici un metru de autostradă, discutăm acum de Autostrada Nordului, de exemplu...

- Voi urmări şi eu... am fost la domnul Flutur cu directorul general CNAIR, chiar înainte de a mă schimba pe mine, pe 12 decembrie, şi au fost acolo unele discuţii. Noi am terminat centura Sucevei, am lăsat-o pe cea din Rădăuţi cam la 60 la sută... Acum, domnul Flutur vrea încă trei centuri: centura Fălticeniului, unde tot noi am făcut proiectul şi e deja în faza procedurilor de licitare a studiului de fezabilitate, vrea centura Gura Humorului, centura Vatra Dornei, care vor fi parte componentă a Autostrăzii Nordului. Şi întreb: oare nu cumva au lăsat mai moale finanţările la Bacău ca să ducă banii pe centurile de la Suceava? Iar dacă facem Autostrada Nordului - care nu spun că nu este utilă - Suceava - Vatra Dornei – Dej - Satu Mare, să se iasă din ţară pe la Petea, locuitorii din Botoşani vor merge, bănuiesc, prin Suceava, cei din Neamţ vor avea drum expres şi vor intra pe centura Bacăului, deci vor merge prin Braşov, vasluienii în mod clar nu vor veni prin Iaşi... Vom rămâne noi, cei din Iaşi, izolaţi, cu câţiva politicieni care se bat pentru A8...

 

A consemnat Dan M.BREZULEANU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
CJ Iași insistă să preia proiectul Variantei Ocolitoare de la Podu Iloaiei
16/05/2024 08:55

* pe langă Varianta de Ocolire Podu Iloaiei, Consiliul Judetean Iasi a cerut Ministerului Transporturilor incheierea unor acorduri de parteneriat care să faciliteze realizarea prin ADI „Iasi Infrastruct ...

Sume record investite în modernizarea reţelelor de gaze și electricitate din Moldova
16/05/2024 08:52

* in parteneriat cu autoritătile locale, au fost infiintate 14 distributii de gaze naturale, pe o lungime de 110 km, in zeci de localităti din judetele Iasi, Bacău, Suceava , Botosani * anul trecut a fost de ...

Expoziție de produse alimentare tradiționale, în week-end, în Parcul Expoziției
16/05/2024 08:24

Iesenii sunt invitati in perioada 17 - 19 mai, in Parcul Expozitiei, la o expozitie de produse alimentare  traditionale, ecologice, montane si artizanale, organizată de Primăria Municipiului Iasi (PMI), ...

ApaVital și-a cumpărat instalație de tratare a nămolurilor, pentru a produce energie!
16/05/2024 08:12

* valoarea totală a contractului, care se va derula pe o perioadă de 27 de luni, este de 68,4 milioane de lei * lucrările vor fi proiectate astfel incat instalatia să utilizeze energia termică in scopuri t ...

E ziua Bujorului, floarea națională a României!
16/05/2024 07:45

Jumătatea lunii mai e zi de sărbatoare pentru iubitorii de bujori. Florile viu colorate si foarte parfumate sunt vedete, de doi ani, pe 15 mai, cand este sărbătorită ziua Bujorului, floarea natională a Ro ...

Iaşul va avea, în premieră, trei centre de colectare a deşeurilor prin aport voluntar
16/05/2024 07:45

Deseurile provenite de la echipamentele electrice si electrotehnice, cele din constructii si demolări, anvelopele uzate sau mobilierul care nu-si mai găseste locul in locuinţă vor putea fi reciclate ecologi ...

Iaşul va fi legat de comuna Ciurea printr-un nou drum!
16/05/2024 07:38

Primăria Municipiului Iasi (PMI) doreşte să realizeze o legătură rutieră nouă intre municipiu Iasi si comuna Ciurea, pe strada Hlincea (in spatele Fortus), care să decongestioneze traficul inregistrat i ...

Un bărbat a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa, la Suceava. De la ce a pornit focul
16/05/2024 07:29

Un incendiu a cuprins o locuinţă din localitatea Voitinel, judetul Suceava. Un bărbat de 36 de ani a fost scos din casă de localnici inainte de sosirea echipelor de pompieri. Acesta decedase. Un bărbat, i ...

Cele mai vestite cireșe din România apar în piețe în curând. Cât va costa un kilogram
16/05/2024 07:16

Ciresele de Comarna sunt cunoscut la nivel national si, in curand, vor fi vandute in pietele din Iasi si nu numai. Agricultorii din cea mai cunoscută localitate de producători de cirese au dezvăluit cand vor ...

Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” va avea o nouă sală de sport
16/05/2024 07:12

Primarul Mihai Chirica a semnat miercuri, 15 mai, ordinul de incepere a serviciilor pentru realizarea proiectului tehnic si a celorlalte documente necesare pentru construcţia unei noi săli de sport la Scoala ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei