A violat o femeie şi i-a luat 10 lei
Dimensiune font:
Un sătean din Mogoşeşti a fost pedepsit de magistraţii Judecătoriei fiindcă a tăbărât pe o femeie. Potrivit anchetatorilor, pe 1 februarie 2011, Viorel Vasile Roman (23 de ani), care era beat, s-a înarmat cu o secure şi a intrat în miez de noapte în casa victimei sale. Când femeia s-a trezit şi l-a văzut, a încercat să se salveze cu fuga, însă oaspetele nepoftit a oprit-o. După ce a trântit-o pe pat, Roman şi-a... turnat o cafea şi i-a cerut sătencei să-şi scoată hainele. Cum aceasta l-a rugat să plece, bărbatul a pus mâna pe un cuţit.
Până la urmă, Roman şi-a dezbrăcat victima şi a violat-o. La plecare, a luat nu doar cuţitul, ci şi 10 lei, iar femeii i-a cerut să nu dezvăluie prin ce calvar a trecut. Aceasta însă a cerut ajutorul unei vecine, care a chemat Poliţia. În faţa anchetatorilor, Roman şi-a susţinut nevinovăţia, afirmând că femeia a vrut să facă sex cu el, dar şi să-i dea bani. Acum, pentru viol, violare de domiciliu şi tâlhărie, el a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare. (Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau