EXCLUSIV Abandonat de părinţi şi de stat

default

Dimensiune font:

| 22-04-2015 05:15

Nicuşor Stănescu, un tânăr a cărui viaţă a pendulat între diferite centre de plasament, stradă şi asistenţă maternală, şi-a găsit părinţii după 20 de ani, dintr-o întâmplare * părinţii, care îi credeau mort, nu pot să îl ia acasă, deoarece nu au bani pentru testul ADN care să îi convingă de faptul că tânărul este copilul lor * din cauza vârstei, tânărul a ieşit din sistemul de asistenţa maternală şi riscă să fie dat afară şi din Centrul „Ion Holban”, în care se află în prezent

Nicusor Stănescu are 20 de ani şi toată viaţa şi-a petrecut-o în centrele de plasament din judeţul Iaşi. O întâmplare fericită a făcut ca, în urmă cu câteva luni, să-i cunoască pe cei care i-au dat viaţă, doi căldărari din Ciurea, Grigore Stănescu şi Istrate Mariana. „Pe părinţii mei i-am cunoscut în urmă cu câteva luni, dar nu vor să mă ia, pentru că trebuie să facă testul ADN, că nu ştiu dacă sunt copilul lor. La Mogoşeşti, acolo unde am fost în asistenţă maternală, aveam pe cineva care făcea curat la biserică, care îmi cunoştea părinţii. I-a găsit odată în Alexandru şi o zis: Măi, voi nu aţi avut un copil? Du-te măi de aici, că băiatul nostru e mort, au spus ei. Veniţi aici, la Centrul Ion Holban, căci copilul vostru trăieşte”. A doua zi au venit la centru şi au vorbit cu directorul, dar nu pot să merg la ei până nu fac testul, pentru că ei încă nu sunt siguri că sunt copilul lor”, povesteşte Nicuşor. Statutul social al părinţilor nu este unul care să-l bucure pe Nicuşor, să-l elibereze de povara celor 20 de ani de neajunsuri şi nici unul care să permită acel test de paternitate, care costă în jur de 2.400 de lei. „Părinţii mei vând cazane, nu au condiţii. Acu`, nu or mai venit la centru de vreo trei săptămâni, că or dat telefonu` la amanet. V-aş duce la ei, da mi-e ruşine, că au nişte condiţii groaznice”, le-a povestit Nicuşor reporterilor „Evenimentul Regional al Moldovei”.

Citeste si "Hotel pe locul unui fost cimitir"
Născut de o mamă minoră şi abandonat în spital
Potrivit ultimelor date, imediat după naşterea sa, Nicuşor Stănescu a fost abandonat în spital. Mama sa avea pe atunci doar 14 ani. „Am fost abandonat în maternitate, dar nu în Iaşi. De la maternitate am ajuns direct la centrul de plasament din Bucium, acolo unde am stat vreo 10 ani, iar apoi am fost dat în asistenţă maternală. Mă mai duc pe la mama maternală, când îmi mai iau bilet de voie, dar nu poate să mă mai ţină, că trebuie să îmi fac şi eu un loc de muncă, că sunt mare”, ne spune Nicuşor. Pe 4 august 2014, Nicusor Stănescu ajunge din nou la Centrul Ion Holban, după ce a ieşit din asistenţa maternală, pe care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi o instituise, prin asistenta de profil Emilia Hârjete, din Mogoşeşti. „În toamnă am vrut să mă înscriu la şcoală, la Ion Holban, dar nu m-au lăsat. Au zis că sunt prea mare, că trebuie să îmi fac rost de un loc de muncă, iar acum vor să mă dea afară, spunându-mi că nu pot să mai stau acolo”, a mai spus Nicuşor în timp de îşi palpează piciorul, icnind. Pe lângă o afecţiune la coloana vertebrală, tânărul spune că are un picior mai subţire decât altul, în urma operaţiilor. „Am fost trimis la Popricani, dar am fugit, că nu am putut să stau, pentru că băieţii de acolo voiau să mă violeze. Domnu` director mi-a zis: Ultima soluţie este să rămâi pe stradă. Eu nu pot să te iau acasă şi hotel nu pot să-ţi dau”, a spus Nicuşor Stănescu.
Citeste si "Incremeniti in timp"

Eliberaţi din sistem cu aripile frânte
Deşi a absolvit 11 clase, fiind calificat ca lăcătuş mecanic, Nicuşor Stănescu nu are nici o deprindere practică. Cu toate astea, oferte de integrare socio-profesională au venit din partea DGASPC Iaşi, acestea fiind însă refuzate, motivând că băiatul prezintă o dizabilitate şi nu poate presta nici o activitate fizică. „Nicuşor Stănescu trebuia să meargă la Centrul Popricani. El este adult, absolvent... Atât timp cât nu urmează o formă de şcolarizare, nu mai poate sta în centru, dar încercăm să găsim diverse alternative pentru el. În cazul lui, el a refuzat absolut orice ofertă. La Fundaţia Omenia, care se ocupă cu tineri care părăsesc centrele de plasament, l-am dus de trei ori, de anul trecut şi până acum. Sub nici o formă nu a vrut să rămână. Am mai încercat la ADV, dar şi acolo a refuzat. Nici la noi, acomodarea nu a fost perfectă, după ce a venit din asistenţă maternală. El a avut pensie de handicap, dar atât timp cât este în sistemul de protecţie, nu poate să cumuleze ambele beneficii”, ne-a declarat Lucian Părpăuţă, şeful Centrului Şcolar „Ion Holban”. „Eu sunt cu certificat de handicap şi nu pot să lucrez”, a motivat Nicuşor Stănescu refuzul repetat al ofertelor de integrare. Deşi ar fi putut fi un caz cu happy-end, povestea lui Nicuşor Stănescu este departe de a zugrăvi o imagine a omului nou, liber, neviciat de sistemul de protecţie, dornic să-şi croiască propriul viitor. Din păcate, Nicusor Stănescu reflectă tocmai specificul acestei categorii de tineri care părăsesc centrele de plasament – neadaptaţi la sistemul social şi dependenţi de sistemul asistenţial. Cei care reuşesc să depăşească aceste handicapuri sunt foarte puţini. Nelu PĂUNESCU

* * *
Atât timp cât nu urmează o formă de şcolarizare, nu mai poate sta în centru, dar încercăm să găsim diverse alternative pentru el” - Lucian Părpăuţă, şeful Centrului Şcolar „Ion Holban”

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei