Teme internaţionale, dezbătute de peste 160 de liceeni
Dimensiune font:
* dialogurile au fost incluse pe agenda Conferinței IașiMUN
La Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași s-a desfășurat de curând cea de-a IX-a ediție a Conferinței IașiMUN, care a încheiat săptămâna aniversară dedicată împlinirii a 53 de ani de existență a instituţiei de învăţământ.
În acest an au participat 163 de liceeni din Iași, Craiova, Gura Humorului, Galați, Botoșani, Vaslui, Constanța, Brăila, București, Pașcani, Bacău, Brașov și din Republica Moldova. La festivitatea de deschidere au participat primarul Mihai Chirica, prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, şeful Inspectoratului Școlar Județean, și Dan Nicolae Doboș, directorul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”.
Inițiată în 2009 de David Pi, voluntar al Organizației „Corpul Păcii”, conferința IașiMUN a fost coordonată timp de opt ediții de profesorul Victoria Sechelea, iar în acest an de către prof. Petrina Frunză. Echipa a fost formată din 12 moderatori de dezbateri, numiți „Chairpersons”, ai celor cinci comitete (Political, Human Rights, ECOSOC, UNESCO, Crisis), redactori ai publicației „IașiMUN Observer” și membri ai corpului administrativ al conferinței, atât de gimnaziu, cât și de liceu.
Experienţa IașiMUN nu trebuie ratată de niciun licean
Elevii care au dovedit abilități deosebite în cadrul IașiMUN au fost premiați la festivitatea de încheiere, printre ei numărându-se Miruna Cozianu (elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași), Tudor Popovici (elev în clasa a XI-a, la Colegiul Național Iași), Alexandru-Andrei Breșug (elev în clasa a X-a, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani), Codrin Aniculăese (elev în clasa a X-a, la Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani) și Teodor Grama (elev în clasa a X-a, la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” București).
„Experiența IașiMUN nu trebuie ratată de niciun licean, mai ales de cei care sunt la «Racoviță». Am avut norocul de a avea lângă noi personalități importante ale instituțiilor ieșene, fapt ce ne-a făcut să ne simțim mult mai împliniți, fiind o dovadă că ceea ce facem nu este doar o activitate a școlii, ci una pentru elevii din tot orașul, din țară și din afara acesteia. Cea mai mare bucurie este să vezi colegi, elevi, prieteni că se bucură și sunt mândri de ceea ce te face mândru și pe tine, de propria muncă. Am avut parte de o echipă de tineri pasionați și ambițioși, și bineînțeles, de susținerea în totalitate a cadrelor didactice ale școlii”, a spus Catinca Doboş, secretarul ediţiei din acest an a IașiMUN.
Maura ANGHEL
Conferințele MUN (Model United Nations) sunt organizate în toată lumea și sunt recunoscute la nivel internațional ca fiind cele mai vii și educative activități prin care elevii sunt introduși într-un mediu formal de dezbateri. Acestea simulează trei zile de dezbateri în cadrul Organizației Națiunilor Unite și sunt desfășurate integral în limba engleză. Elevii au rolul de delegați și trebuie să își susțină poziția țării pe care o reprezintă prin discursuri și rezoluții asupra problemelor propuse.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau