Şcoala Diplomaţilor

default

Dimensiune font:

| 03-08-2014 12:15

De mai bine de 15 ani, toţi membrii corpului diplomatic britanic învaţă limba română la Iaşi * proiectul aparţine Fundaţiei EuroEd şi se derulează cu sprijinul Consiliului Britanic şi al Ambasadei Marii Britanii * strategia a fost preluată şi de alte ambasade, care şi-au şcolit la Iaşi membrii corpului diplomatic * prin sălile de curs de la EuroEd au trecut aproape toţi ambasadorii Marii Britanii, dar şi diplomaţi ai Olandei, Finlandei, Statelor Unite ale Americii, Consiliului Europei şi Casei Regale a României

Călătorule, de vii la Iaşi, nu uita de cele şapte coline. Şi dacă le străbaţi, îngăduie-ţi câteva clipe de tihnă pe culmea Copoului. Priveşte Iaşul de la înălţimea frumuseţii sale, apoi coboară colina agale. Nu uita să te uiţi împrejur şi să te bucuri de tot ce-i frumos, de tinereţe şi de amintirea celor care au făcut urbea vestită. După ce ai trecut de Universitate şi ai ajuns la Biblioteca Regelui Ferdinand, coboară pe Uliţa Păcurarilor.

La câţiva paşi te aşteaptă strada Florilor, un loc unde îşi dau întâlnire ambasadorii. La numărul unu, pe strada Florilor, te întâmpină o poartă din fier forjat pe care ar fi păcat să nu o deschizi. Curtea frumos pavată şi florile care îi cos un tiv colorat promit câteva clipe de odihnă într-o zi în care soarele parcă a topit Iaşul. N-ai zice că în clădirea cu ferestre mari e o şcoală şi nu una oarecare, ci o şcoală unde învaţă diplomaţii britanici. Nu te gândi că se străduie la lecţii de strategie ori la alte lucruri ce ţin de cârmuirile din lumea mare. Ei buchisesc doar slovele frumos rânduite în limba pedagogului Ion Creangă.


La început a fost dorinţa
Parcă îi şi vezi aplicaţi asupra caietelor, ca nişte şcolari pregătiţi să înşire conştiincios literele alfabetului. „A mic de mână, E mare de tipar”, apoi grupuri de două-trei litere ce dau silabe care adunate fac cuvinte ce nouă, românilor, ne sunt uşor de scris şi de rostit, dar altora poate mai greu uneori.

Iaşul, prin ochii unui diplomat de carieră: „Un oraş prietenos!“

De mai bine de cinsprezece ani, la şcoala de pe strada Florilor se învaţă româneşte pe înţelesul britanicilor. Proiectul aparţine Fundaţiei EuroEd şi a fost lansat în urmă cu mulţi ani, printr-un mesaj trimis de Anca Cristina Colibaba (preşedintele executiv al fundaţiei – n.r.) unor ambasade. Ca inspector şcolar, şi-a dorit mai mult decât îi ofereau structurile împietrite.

„Era în 1990. Eram recent aleasă de corpul profesoral care preda limba engleză în judeţul Iaşi ca inspector de limba engleză şi lucram la Inspectoratul Şcolar. Până atunci, în timpul lui Ceauşescu, poziţia de inspector era mai ales una politică şi nu se făcea prin alegeri profesionale, ci prin numire la nivel înalt, iar cea de limbi străine avea şi o tentă ideologică pronunţată, franceza şi engleza, mai ales, fiind considerate limbi ale «imperialismului». În consecinţă, timp îndelungat, inspectorul care a răspuns de limbile străine înainte de 1989 a fost un profesor de limba rusă, extrem de temut şi de inflexibil. Eu am ajuns acolo de la un liceu industrial, unde predam limba engleză la copiii de la ţară. Acolo prinsesem singurul post din Iaşi, în învăţământ, prin repartiţie ministerială, ca şefă de promoţie. Am fost foarte onorată de faptul că am fost aleasă de colegi spre a-i reprezenta. Anii '90 erau plini de entuziasm şi doar din acest motiv am acceptat poziţia publică”, a reluat Anca Cristina Colibaba povestea cu care mai târziu a deschis Cartea prietenilor de la EuroEd.

Ca inspector şcolar, s-a gândit că toţi profesorii au nevoie de contact direct cu limba pe care o predau şi nu doar cu manualele prăfuite: „Le ştiam pe de rost. Am contactat, din proprie iniţiativă, Consiliul Britanic, Ambasadele UK şi USA, Fundaţia Soros şi Ministerul Învăţământului şi am propus un curs de formare naţională, cu formatori din Marea Britanie, adresat profesorilor de limbă engleză din toată ţara”. Cursul a avut loc în acea vară, cu peste 150 de participanţi din toată ţara şi 15 formatori britanici de înaltă ţinută profesională. Nu peste mult timp a fost constituit nucleul Fundaţiei EuroEd şi, cu ajutorul Consiliului Britanic, al Ambasadei Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi al Fundaţiei Soros, a fost lansat un centru de limbi străine pentru adulţi.


La Iaşi, Ana are mere. Mai rar „apples”

La început, centrul a oferit servicii pentru toţi cei care îşi doreau să-şi perfecţioneze cunoştinţele de limbă străină, apoi a devenit o şcoală pentru diplomaţi. De prin 1998, aproape toţi membrii corpului diplomatic britanic au învăţat limba română la Iaşi. Nu le este uşor, dar pun pasiune în fiecare secundă pe care o petrec în sala de curs. „Mi-am dorit să fiu student diplomat la Iaşi. Zilnic am avut trei-patru ore de curs, apoi întâlniri şi teme pentru acasă. Nu am avut catalog şi nici carnet de note, dar va trebui să susţin un examen foarte riguros”, a spus Excelenţa Sa Paul Brummell, Ambasadorul Marii Britanii în România, care zilele trecute a absolvit Şcoala Diplomaţilor. Alături de domnia sa au urmat cursuri la Iaşi viceambasadorul Adam Sambrook şi Belinda Volans, şeful Departamentului politic şi presă. Tuturor le-a plăcut oraşul, au îndrăgit profesorii şi au fost foarte mulţumiţi.


Adam Sambrook a deschis seria cursurilor în urmă cu cinci luni şi s-a bucurat mult de şederea la Iaşi, mai ales că oraşul are şapte coline, la fel ca şi Roma. „Oameni buni, prietenoşi. Profesori ca la carte, mâncare bună şi multă îngăduinţă faţă de greşeli. Voi reveni în curând”, a spus Adam Sambrook. La fel ca şi Belinda Volans, viceambasadorul a locuit la familii ieşene, strategia făcând parte din proiectul educaţional. „Asimilarea informaţiilor este mult mai uşoară. În plus, se familiarizează cu tot ceea ce este cultură şi tradiţie românească”, a zâmbit cald Anca Cristina Colibaba.


Regula se aplică la toţi diplomaţii care au studiat limba română la Iaşi. Toţi au locuit în familii româneşti şi le-a plăcut. Şi cum să fi fost altfel când au întâlnit oameni calzi, prietenoşi, educaţi şi dornici să-şi facă prieteni din toată lumea? În plus, Iaşul are acel savoir faire care te determină să-l porţi mereu în inimă şi ar fi păcat, de oriunde ai veni, să nu te bucuri de o aşezare care are enorm de oferit.


Echipa care va lucra alături de Paul Brummell a cunoscut tradiţiile de Paşte, a ciocnit ouă, a văzut cum se prepară mâncarea, a gustat din bucate şi din vinuri, a mers prin toată Moldova şi nu numai. „Îşi pregătesc traseul foarte riguros când vine vorba despre vreo ieşire. Ştiu exact unde vor merge, află din timp multe lucruri despre obiectivele pe care le vor vizita, vor să obţină maximum de informaţii din teritoriul în care vor locui. Pentru noi a fost o provocare să găsim trasee noi, să le arătăm toate locurile frumoase din care să-şi extragă informaţii despre România”, a mai spus preşedintele executiv al Fundaţiei EuroEd.


Profilul studentului diplomat

Ori de câte ori vine vorba despre elevi sau studenţi, imaginaţia îţi aduce imediat în faţa ochilor copii sau tineri curioşi. Rareori memoria vizuală îţi prezintă persoane adulte, responsabile, şi care totuşi poartă pe umăr un rucsac plin de caiete. Ei bine, diplomaţii care au trecut prin şcoala de la Iaşi cam aşa arată. Sunt foarte aproape de perfecţiunea studentului adult, sunt foarte motivaţi, au deprinderi de a învăţa o limbă străină şi cel mai adesea nu este prima limbă străină pe care o învaţă. „Sunt harnici, perseverenţi, cu o imensă ambiţie şi putere de muncă. Ei fac un efort uriaş fiindcă nu este uşor să fii la cursuri într-o altă ţară. Sunt departe de familie timp îndelungat, departe de orice contact direct cu nativii din ţara lor”, a adăugat Anca Cristina Colibaba încă o tuşă la profilul studentului diplomat.

Cursurile nu se repetă niciodată şi sunt puse la punct pentru fiecare student în parte. Temele sunt de actualitate şi se folosesc forme noi de predare. Învăţarea unei limbi este un proces ce trebuie permanent validat de o comunicare într-un context cu oameni noi, cu teme variate de discuţie, în locuri diferite. La fel a fost şi “curricula” pregătită pentru Paul Brummell. „Zilnic a avut discuţii, vizite şi interviuri în afara instituţiei. A fost o altă provocare de a folosi ce a învăţat. Am admirat mult seriozitatea cu care a tratat acest curs. Absolut toate discuţiile şi toată comunicarea a fost în limba română”, a punctat profesorul de la EuroEd.


Studenţii diplomaţi sunt luptători şi nu îşi oferă niciun motiv să piardă. Aceeaşi atitudine au avut-o toţi cei care au trecut prin sălile de curs ale Fundaţiei EuroEd. Reuşitele şcolii sunt, de fapt, reuşitele pe termen lung ale proiectului derulat la Iaşi de către Ambasada Marii Britanii şi Consiliului Britanic în promovarea învăţării limbilor străine. „Suntem o şcoală a Marii Britanii prin practică şi prin credinţa că facem o treabă bună. Ambasada Marii Britanii ne-a invitat să translăm tot ceea ce ştiam ca metodică de predare a limbii engleze în România şi să ne exersăm această competenţă pe personalul diplomatic, dar în limba română. Ministerul Afacerilor Externe al Marii Britanii are această strategie de selectare a unor parteneri de cursuri în limba ţării gazdă, model preluat şi de alte ambasade. Am avut studenţi diplomaţi din Olanda, Finlanda, Statele Unite ale Americii, de la Consiliul Europei şi de la Casa Regală a României, prin Principele Nicolae”, a completat profesorul de la şcoala de pe strada Florilor.


Planuri în limba română
Ajunşi la finalul cursurilor, studenţii diplomaţi susţin un examen foarte riguros la Londra. Au probabil emoţii, dar sunt bine pregătiţi şi fac faţă celor mai mari cerinţe. Paul Brummell va susţine unul dintre cele mai dificile examene. Este vorba despre nivelul C1 (Cadrul european de referinţă pentru competenţe lingvistice), un examen foarte greu, iar promovarea lui arată că studentul are aproape competenţe de vorbitor native: „Nu a ratat nicio ocazie de a folosi limba română. Nu l-am întrebat dacă visează în limba română, dar cred că se întâmplă deja acest lucru. Pare o glumă, dar nu este. Este un automatism legat de emoţii, de trăiri”. În schimb, planurile sale sunt făcute în limba română şi frumos prezentate. „Îmi doresc să încurajez mai mult firmele britanice să facă afaceri în România, care este o piaţă foarte interesantă. Eu şi familia mea iubim să călătorim şi când vom fi împreună în România va fi o plăcere să călătorim peste tot, să vedem peisaje diferite. Vreau să ajung în Delta Dunării, să vizitez locuri istorice, să văd filme româneşti. Am descoperit o cinematografie interesantă, cu regizori tineri, care fac filme bune”, a spus Paul Brummell.


Nu ar fi rău ca la Şcoala Diplomaţilor să se deschidă şi un Club Alumni fiindcă Iaşul merită vizitat şi trăit nu doar în timpul studenţiei. „Prin această şcoală, Iaşul devine prima poartă de intrare a diplomaţilor în România. Este un amănunt foarte important, care poate aduce avantaje enorme oraşului. Este primul oraş cu care fac cunoştinţă diplomaţii britanici, iar ieşenii sunt primii lor prieteni”, a punctat Anca Cristina Colibaba. Şi nu doar Iaşul are de câştigat, ci întreaga Moldovă pe care diplomaţii o cunosc şi altfel decât în statisticile economice. Iaşul şi Moldova au multe de oferit, iar studenţii diplomaţi pot confirma oricând acest lucru în toate limbile pe care le-au învăţat de-a lungul carierei lor.
Maura ANGHEL


„Munca îmi aduce satisfacţii şi am şansa de a mă implica mereu în lucruri noi, în proiecte de inovaţie. Cred că o mare parte din mine este marcată de curiozitatea către deschiderea de drumuri noi. Îmi plac parteneriatele şi am o mare satisfacţie să transfer lucrurile pe care le fac la EuroEd către alte dominante ale activităţii mele, de exemplu la Universitatea de Medicină şi Farmacie «Gr.T.Popa», unde am găsit mereu o mare deschidere către toate propunerile de parteneriat şi unde, la disciplina de limbi moderne, în acest moment, conduc un colectiv minunat şi foarte receptiv” – Anca Cristina Colibaba



„Iaşul este un oraş important, are legături bune cu Marea Britanie. Există zboruri directe, există colaborări economice, se pot dezvolta lucruri frumoase. Sunt mulţumit că există un centru al Consiliului Britanic” – Paul Brummell


Diplomatul Paul Brummell a fost numit ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii în România, funcţia urmând să fie preluată în această lună. Paul Brummell şi-a început cariera diplomatică în 1987, fiind în prezent Înalt Comisar în Barbados şi Estul Caraibelor. El este reprezentant al Marii Britanii în Comunitatea Caraibelor (CARICOM), Organizaţia Statelor Est-Caraibiene (OECS) şi Consul General al Caraibelor Olandeze.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Marketing la graniţa cu înşelătoria
26/12/2022 17:00

De bună seamă, nu există vreun muşteriu al hiper-supermarketurilor care să nu fi fost măcar o dată intrigat că socoteala de la raft nu-i deloc aceeaşi cu aia de la casă. Cei mai mulţi inghit găluşc ...

Urari si obiceiuri de Craciun de pe diferite meridiane
26/12/2022 13:21

In trecut, n-a existat la noi o urare specifica sarbatorilor Craciunului, iar oamenii isi urau pur si simplu "La multi ani!", contopind poate sensurile Craciunului cu cele ale Anului Nou, sau foloseau ...

Delicii culinare după reţete vechi
16/12/2022 17:20

Transformate după gust şi preferinţă, bucatele gătite in stil romanesc sunt o parte a culturii şi tradiţiilor noastre. Am preluat de la maeştri străini foarte multe preparate, la fel cum şi alţii le- ...

Narghileaua și istoria fumatului social
16/12/2022 14:14

  Fumatul ca ritual  Indiferent de motivele pentru care alegem să fumăm, putem cădea de acord că fumatul este un interludiu, un moment al nostru in mijlocul agitatiei cotidiene. Este un ritual p ...

Pledoaria unui avocat pentru artă FOTO
16/12/2022 12:40

 Aţi intalnit, pe culoarele instanţelor, avocaţi in varstă mergand greoi ori in baston, cărand o servietă veche, tocită, din piele, aţi văzut ce lucire au in priviri? Li s-a strans acolo, in ochi, ...

Izvorul cu apă vie din Nicolina FOTO
18/05/2019 14:55

Aflată intr-unul dintre cartierele Iaşului, Staţiunea Balneară „Nicolina”, parte a Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, satisface cele mai exigente norme p ...

Un puzzle care continuă să fascineze umanitatea: Civilizaţia Cucuteni
09/09/2017 05:30

Moldova şi-a caştigat de-a lungul timpului renumele de loc incărcat de istorie, artă şi frumos, insă puţine sunt momentele in care specialiştii au avut ocazia să-şi indrepte privirile spre bogăţiile ...

Preţul studenţiei
20/08/2017 12:00

 Cu o ofertă universitară bogată şi diversificată, dar şi cu multe alte oportunităţi, Iaşul găzduieşte anual zeci de mii de studenţi veniţi de prin toate părţile ţării, dar mai ales din ju ...

Secretele „Şcolii Moldoveneşti de Cafea”
29/07/2017 10:32

Aglomeraţie urbană, oameni care sunt intr-un du-te - vino continuu, dar un singur gand: visul la pauză. Cei mai mulţi dintre ei se opresc din tot ceea ce fac şi au un moment de respiro. Se numeşte „ ...

Eroii tăcuţi din „labirintul suferinţei” FOTO
13/05/2017 05:35

Mii de oameni din Romania suferă de cancer. Mulţi dintre ei, mai in varstă, nici nu ştiu ce au sau nici nu li se spune. Trăiesc mai mult prin spitale, acolo luptă să trăiască, sau unde, alteori, se pie ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei