Tablete de lux, plimbate cu rablele Ambulanţei

default

Dimensiune font:

| 17-09-2016 05:45

 Pe principiul „ţara arde și baba se piaptănă”, printr-un proiect european, cei de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale au dotat ambulanţele cu tablete de nu mai puţin de 11.600 de lei bucata * SAJ Iaşi a primit 51 astfel de tablete, în condiţiile în care nu a mai primit o ambulanţă nouă din anul 2014 şi are 14 ambulanţe în service * de altfel, Serviciul funcţionează la limita de avarie, cu doar 45 de maşini, când ar trebui să aibă cel puţin 120 * mai mult, personalul medical e de părere că aceste tablete le complică munca, în condiţiile în care totul se face contra-timp, fiind nevoie şi de personal specializat * de asemenea, lipsa semnalului din unele locuri le dă bătăi de cap medicilor şi asistenţilor, iar, potrivit unor asistenţi medicali, unele tablete nici măcar nu funcţionează * în tablete ar urma să fie introduse toate datele pacientului, fişa făcându-se, de acum înainte, electronic

Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi a primit în dotare 51 de tablete în cadrul unui proiect european desfăşurat la nivel naţional de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS). Acestea au fost puse deja pe ambulanţele funcţionale, inclusiv pe cele de consultaţii cu medic la domiciliu. Dispozitivele au ajuns la începutul lunii septembrie la Iaşi şi au fost puse deja în funcţiune, în acestea fiind introdusă fişa 112 a fiecărui pacient la care se deplasează echipajul, transmisă ulterior spitalului la care este transportat pacientul. Tabletele sunt într-o perioadă de probă de trei luni, de testare a aplicaţiilor, timp în care personalul medical trebuie să se obişnuiască să lase pixul şi să completeze electronic fişa pacientului.
Toate bune şi frumoase, numai că, potrivit unor asistenţi medicali, unele tablete nici măcar nu funcţionează cum trebuie, deşi au costat nu mai puţin de 11.600 de lei bucata.

Lipsa semnalului îngreunează procedura
Potrivit cadrelor medicale, tabletele extrem de scumpe care au intrat în dotarea tuturor serviciilor de Ambulanţă din ţară, inclusiv a Unităţilor de Primiri Urgenţe şi SMURD, le îngreunează munca medicilor şi asistenţilor, iar semnalul prost din anumite locuri îi împiedică să-şi facă treaba. Cei de pe Ambulanţă spun că trebuie să meargă să salveze vieţi, iar, acum, trebuie să-şi ocupe timpul, deja foarte scurt, stând la tabletă.
„Tabletele ne complică şi mai tare munca, în condiţiile în care noi şi-aşa eram contra timp. Ocupă foarte mult timp, noi avem şi un număr redus de echipaje, personal puţin şi este foarte dificil. Mai ales când trebuie să cari targa, echipamentul şi să acorzi primul ajutor, aşa cum este cazul unor accidente rutiere, nu mai ai timp și de tabletă! De asemenea, în unele locuri nici semnal nu este, însă încercăm să completăm ulterior”, a declarat dr. Alina Iordache, medic primar în cadrul SAJ Iaşi.

Citeşte şi: O afecţiune incurabilă a făcut deja sute de victime în Moldova EXCLUSIV

Ambulanţe, la limita de avarie
Situaţia de la SAJ Iaşi este gravă, în condiţiile în care funcţionează doar 45 de ambulanţe din 59, 14 fiind în service. Raportat la populaţia Iaşului, ar fi nevoie de cel puţin încă pe atâtea, după cum afirmă reprezentanţii SAJ Iaşi. De asemenea, ambulanţele care sunt acum în dotare au kilometrajul dat peste cap, fiind maşini de salvare care au depăşit și un milion de kilometri rulaţi. „Din 59 de ambulanţe cu targă, funcţionale sunt doar 45, restul fiind în service. Ca şi kilometraj, sunt unele ambulanţe care au depăşit un milion de kilometri, restul variind între 500.000 şi un milion de kilometri. Raportat la populaţie, ar fi necesare 120-130 de ambulanţe, dar noi nu am mai primit o ambulanţă din anul 2014”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Iaşi, Nicolai Pralea.

Personal special pentru tabletă
Lipsa personalului este o altă problemă cu care se confruntă SAJ Iaşi, şi pentru care, din păcate, nimeni nu găseşte o rezolvare. Pe tot judeţul Iaşi, SAJ are doar 32 de echipaje, în condițiile în care numărul ar trebui să fie dublu. Mai mult, potrivit reprezentanţilor instituţiei, o persoană ar trebui să se ocupe în mod expres de această tabletă şi întreaga procedură de introducere a datelor, întrucât cei doi membri ai echipajului de pe ambulanţă merg la faţa locului, întâi de toate, pentru a salva vieţi. „Avem de cărat targă, pacient, echipament şi trebuie să acordăm primul ajutor. E greu să te ocupi şi de tabletă în aceste condiții”, a adăugat Alina Iordache.

Ca totul să fie în regulă, reprezentanţii SAJ Iaşi spun că ar trebui adăugată o persoană pe fiecare ambulanţă, care să se ocupe strict de tabletă. „Ar trebui reconfigurată organigrama şi să se angajeze personal. Un echipaj SAJ ar trebui format din trei membri, pentru a face faţă atât complexităţii cazurilor, mai ales în situațiile de urgenţă majoră, cu cod roşu sau galben, cât şi să care echipamentul, să se ocupe şi de tabletă”, a mai declarat asistentul medical principal şi purtător de cuvânt al SAJ Iaşi, Nicolai Pralea.

Citeşte şi: Plimbată jumătate de ţară cu piciorul în cutie!

Circuitul fişei electronice
Fişa electronică de pe tabletă care ar fi trebuit să le uşureze munca celor de la Ambulanţă este trimisă după apelul 112 către Dispeceratul integrat Ambulanţă-SMURD, ajungând ulterior la echipajul care pleacă spre locul solicitării. De acolo, cei de pe echipaj completează în fişa electronică, timpii, starea pacientului, ce le administrează şi tot ceea ce mai constată acolo. Mai departe, fişa este trimisă către Unitatea de Primiri Urgenţe la care pacientul este transportat, în Iaşi existând trei soluţii, respectiv UPU „Sf. Spiridon”, UPU „Sf. Maria” şi UPU Neurochirurgie. Roxana NĂSTASĂ

* * *
„Tabletele ne complică şi mai tare munca, iar în unele locuri nici semnal nu este” - dr. Alina Iordache, medic primar SAJ Iaşi

* * *
„Sunt unele ambulanţe care au depăşit un milion de kilometri, restul variind între 500.000 şi un milion” - Nicolai Pralea, purtător de cuvânt al SAJ Iaşi

* * *
11.600 DE LEI
Este preţul unei tablete achiziţionate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în cadrul unui proiect european derulat la nivel naţional, în valoare totală de aproximativ 13 milioane de euro; pentru Iaşi au fost achiziţionate 51 de bucăţi

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei