O afecţiune incurabilă a făcut deja sute de victime în Moldova EXCLUSIV

default

Dimensiune font:

| 15-09-2016 19:00

Sute de ieşeni se confruntă cu o boală chinuitoare, care nu le permite să facă aproape nimic * este vorba de boala rinichilor polichistici, care face tot mai multe victime * la cei care au dobândit boala, rinichii le cresc toată viaţa, în unele cazuri ajungând să cântărească, de la 300 de grame, la două kilograme * mai mult, boala este genetică şi se transmite de la mamă la copii * o femeie din Bacău, care a luat boala de la mama ei, a descoperit că are această afecţiune când a rămas însărcinată * medicii de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” spun că în evidenţa lor se află aproximativ 300 astfel de persoane din toată regiunea, iar singura lor şansă este transplantul renal sau un tratament revoluţionar, neintrodus încă în România, care ar stopa creşterea rinichilor

O boală genetică rară face ravagii printre ieşeni. Este vorba de boala rinichilor polichistici, a cărei principală caracteristică este abdomenul umflat. Asta se întâmplă din cauză că rinichii capătă dimensiuni impresionate, fiind în continuă creştere, iar unele femei cu această afecţiune par a fi însărcinate. O tânără de 20 de ani, din Bacău, care avea boala de la mama ei, a descoperit că are această afecţiune tocmai când a rămas însărcinată. Făcând ecografie, medicii i-au descoperit rinichii măriţi, urmând apoi o întreagă colaborare între medicii de la Spitalul „Parhon” şi cei de la Maternitatea „Cuza Vodă”, pentru ca sarcina să nu aibă probleme. Din fericire, totul a decurs bine, în cele din urmă. „Pacienta, care avea boala de la mama ei, a descoperit că este bolnavă atunci când a rămas însărcinată, fiind o muncă de echipă, împreună cu colegii de la Ginecologie, să supraveghem sarcina. Era o sarcină cu risc crescut din cauza complicaţiilor renale, dar şi din cauza spaţiului intra-abdominal redus. Din fericire, sarcina a mers până la capăt cu bine. Avem mulţi pacienţi frate-soră, mamă-fiică, unii chiar şi pe lista de transplant din cauza acestei boi. Iar când avem un caz, cerem în mod activ să-i aducă pe toţi membrii familiei la control la spital, fiind vorba de o boală genetică”, a declarat medicul specialist nefrolog dr. Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului „Dr. C I. Parhon” Iaşi.

Citeşte şi: Plimbată jumătate de ţară cu piciorul în cutie!

Peste 5% din pacienţii care fac dializă au această boală
La Iaşi, în evidenţele medicilor, sunt aproximativ 300 de persoane cu această afecţiune, considerată cea mai frecventă boală genetică pe nefrologie, iar dintre pacienţii care fac dializă, 5-7% au ajuns la spital din cauza acestei boli. „Boala polichistică renală este una din bolile genetice care afectează rinichiul, fiind cea mai frecventă boală genetică de acest gen. Dacă mama are această genă, o transmite, în aproape 50% din cazuri, la copii. La noi, sunt aproximativ 300 de pacienţi care sunt în evidenţa spitalului şi care trăiesc. Este o boală a adultului, descoperită pentru că cineva din familie e cunoscut cu istoric în acest sens, sau e descoperită întâmplător, când apare creşterea abdomenului şi cu ocazia unei ecografii abdominale”, a mai explicat dr. Ionuţ Nistor.

Rinichi de 20 de centimetri şi două kilograme
Boala rinichilor polichistici este chinuitoare, întrucât rinichii cresc toată viaţa. Aceştia pot căpăta dimensiuni impresionante, acest lucru fiind evident la abdomenul persoanelor. Mai mult, boala poate duce la diverse complicaţii, precum tensiune mai mare, insuficienţă renală şi implicit dializă, precum şi riscul de a face accident vascular hemoragic. Totodată, persoanele afectate nu pot face diverse sporturi şi mult efort. De asemenea, aspectul abdomenului nu este tocmai plăcut, unele femei lovindu-se des de întrebarea dacă sunt însărcinate. „E greu să trăieşti cu această boală. Rinichii pot ajunge la dimensiuni impresionante, până la 20 de centimetri sau mai mult, când ei au, în mod normal, 12 centimetri. Iar ca greutate, sunt cazuri în care ajung până la 2 kg. Iar dincolo de asta, apar şi o serie de complicaţii, precum infecţii sau litiază renală, iar o parte din pacienţi au asociate şi anevrisme cerebrale, fiind riscul de a face accident vascular hemoragic”, a mai declarat medicul specialist nefrolog de la Spitalul „Parhon”, dr. Ionuţ Nistor.

Citeşte şi: Un leac „băbesc” face ravagii printre bolnavii de cancer EXCLUSIV

Nu există vindecare
Boala se întâlneşte la unul din 1000 de pacienţi şi, din fericire, nu toţi pacienţii ajung la dializă, mai spun medicii ieşeni. Afecţiunea apare, de obicei, în jurul vârstei de 40 de ani, bărbatul fiind diagnosticat mai frecvent decât femeia. Ca simptome sunt cunoscute creşterea în dimensiune a abdomenului, dureri de spate, infecţii urinare, tensiune arterială mai mare şi analize modificate la rinichi. Medicii recomandă ca atunci când au un caz în familie, oamenii să meargă la control, având în vedere că boala se moşteneşte. Din păcate, aceasta nici nu are un tratament care s-o remedieze sau s-o trateze complet. În cazul unora, singura şansă ce le mai rămâne este transplantul renal. „Boala nu are vindecare. Pacienţii beneficiază de un tratament simptomatic care tratează simptomele şi previne sau încearcă să încetinească progresia insuficienţei renale. Mai nou, se poate încetini şi creşterea dimensiunii rinichilor cu tratamente noi, recent aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului, care încă nu au fost folosite în România. Este vorba de un tratament cu Tolvaptan, aprobat anul trecut, care încetineşte dezvoltarea chisturilor, dar nu încetineşte progresia spre insuficienţă renală”, a mai declarat dr. Ionuţ Nistor.

Pe viitor, cei de la Spitalul „Parhon”, vor ca în cadrul centrului de boli rare ce urmează a fi înfiinţat, ca pacienţii cu această boală să beneficieze de acest tratament şi să primească o nouă şansă la o viaţă normală. „Sperăm ca pe viitor să putem introduce pacienţii din stadiile precoce, nu cei care au deja insuficienţă renală pentru care se mai poate face decât transplant, să-i putem include într-un program naţional, pe tratament cu Tolvaptan, care să împiedice progresia bolii. Asta ar urma să se întâmple prin centrul de boli rare pe care îl dorim la spital. Acesta ar fi unul din principalele beneficii, ca pacienţii să fie evaluaţi, să fie incluşi pe liste de aşteptare şi să poată beneficia de acest tratament de ultimă generaţie”, a mai spus medicul nefrolog ieşean. Roxana NĂSTASĂ

* * *
„Rinichii pot ajunge la dimensiuni impresionante, până la 20 de centimetri şi două kilograme” – dr. Ionuţ Nistor, medic specialist nefrolog la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” Iaşi

Citeşte şi: INTERVIU cu medicul legist Călin Scripcaru: „Crimele şi cazurile cele mai grele se petrec în ultima casă, din ultimul sat”

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei