Trei copii, fraţi gemeni in varstă de 7 ani şi un altul de 11 ani, au ajuns de urgenţă la spital in comă alcoolică. Copiii sunt din Harghita şi erau impreună cu părinţii in vizită la rude din Gura Humorului (Suceava). Trei copii din Harghit ...
Un ordin pus in dezbatere publică de Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) prevede noi reguli pentru tăranii care vand fructe si legume in piete. Cei care trebuie să se asigure că acestea sunt respectate sunt administratorii ...
Două doctoriţe de la Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti au fost trimise in judecată de Parchetul de pe langă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvarşirea infracţiunii de fals intelectual, fiind acuzate că, in anul 2021, au falsificat o foaie de o ...
Mai multe comune din judetul Botosani sunt intr-o criză fără precedent de medici de familie, din cauza reticentei doctorilor fată de mediul rural. Astfel, comunităti sătesti intregi au rămas fără asistentă medicală, iar sătenii fac zeci de k ...
Fosta sefă a Sectiei Oncologie a Spitalului Judetean Suceava Anca Ababneh Dumitrovici, care a recunoscut că a primit mită de 280 de ori in mai putin de o lună, a depus o plangere penală impotriva rudelor pacientului care au denuntat-o. Dacă nu ar ...
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC) a organizat luni, 15 aprilie 2024, ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa domnului prof. univ. dr. Nadji Rahmania, de la Universitatea din Lille, Franta * prezent la cere ...
„Medicina, la performantele maxime, nu e niciodată un act al ratiunii, ci unul al ratiunii combinate cu emotia si credinta. Pacientii au nevoie de emotia doctorului, nu doar de strălucirea mintii sale” * dialog cu prof. univ. dr. Dacian ...
O elevă de 17 ani s-a prezentat la Urgenta Spitalului Judetean Suceava si a cerut să i se facă un avort. Refuzul doctoritei a dus la deznodămant neasteptat. O elevă de 17 ani, din clasa a XII-a, s-a prezentat marti seara, 9 aprilie 2024, alături ...
Ca sansele să ajungi director de spital sunt zero dacă nu esti membru de partid stie toată lumea in Romania. Se pare insă că nici medicii rezidenti nu au prea multe sanse să ocupe un post cu acte in regulă dacă nu sunt pilangii sau spăgari. Tin ...
William Makis este un binecunoscut specialist in domeniul oncologiei, cu peste 100 de lucrări publicate pe această temă. De curand, specialistul a venit cu o teorie care a pus pe jar lumea medicală. In urmă cu trei zile, Printesa de Wales a făcut ...
Candidatul comun la primăria Capitalei va fi, potrivit unor surse de la varful PSD si PNL, medicul Cătălin Cirstoiu, managerul Spitalului Universitar din Bucuresti. In timp ce Nicolae Ciucă spune că acesta va fi votat de bucuresteni pentru că toat ...
Născută la Bucureşti pe 27 aprilie 1867, in familia lui Dumitru Bilcescu (din Bilceşti-Muscel), fost şef al Controlului Finanţelor in vremea domnitorului Barbu Ştirbey, Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu a fost prima femeie doctor in Drept din lume ...
Laudatio, Nae Caranfil, Doctor Honoris Causa. Dacă in politică, doctoratele se iau si se dau cu usurintă nemeritată, in artă, in cinematografie, Nae Caranfil merită pentru că, asa după cum spunea Conf. univ. dr. Andrei Gorzo ”este visul un ...
După ce jurnalista Emilia Sercan a relatat miercuri că in sălile de lectură ale Bibliotecii Nationale cititorii sunt nevoiti să stea cu gecile pe ei, la temperaturi de 16,6 grade, ea a fost criticată de directorul Adrian Cioroianu pe contul de fac ...
Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC), a primit marti, 20 februarie 2024, titlul de Doctor Honoris Causa al Universitătii de Stat din Moldova (USM). Ceremonia a avut loc in ...
* acesta este cel de-al cincilea titlu de Doctor Honoris Causa pe care reputatul profesor iesean il primeste, după cele conferite de Academiei de Studii Economice din Bucuresti (ianuarie 2024), Universitatea din Craiova – Facultatea de Drept (in ...
După ce a fost, in două randuri, deputat in Parlamentul Romaniei, iar din 2019 europarlamentar, la Bruxelles, doctorul iesean Tudor Ciuhodaru visează să devină si primar. Din partea AUR. Anunţul candidaturii medicului urgentist la Primăria Iaşi ...
La propunerea Facultătii de Drept, Senatul Universitătii de Stat din Moldova va discuta, in sedinta de marti, 20 februarie 2024, decernarea titlului de Doctor Honoris Causa (DHC) prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul Universitătii „Alexandru ...
Plagiatul, in multiplele sale forme, este prezent in cele mai multe dintre scolile si universitătile din Romania. Lucrul acesta nu este ignorat nici de mass-media, dat fiind faptul că plagierea doctoratelor este un subiect popular de presă. De la el ...
Şeful PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, ii oferă susţinerea partidului managerului Spitalului de Neurochirurgie, dr Lucian Eva, pentru un loc pe lista europarlamentarilor. Surse din partid spun că acest lucru l-ar fi deranjat pe colegul dr Eva, dr Ciuhoda ...
* „Îl felicit pe domnul rector si garantez că merită din plin acest titlu. Felicit si Facultatea de Drept pentru că l-a ales pe profesorul Tudorel Toader să fie primul Doctor Honoris Causa propus”, a declarat prof. univ. dr. Nicola ...
Rectorul Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, prof. univ. dr. Tudorel Toader, a primit astăzi, 17 ianuarie, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Studii Economice din Bucuresti, la initiativa ...
Medicul Virgiliu Stroescu spulberă una din cele mai mari plăceri ale romanilor. Acesta spune că o cească de cafea dimineata este similară biciurii organismului si că acesta este stresat si obligat să consume din resursele pe care le are. "Un cal ...
Rectorul Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, prof.univ.dr Tudorel Toader, va primi miercuri, 17 ianuarie, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Studii Economice din Bucuresti, la initiativa Facultătii de Drept a ...
* dispozitivele de vapat sunt la modă printre tinerii ieşeni. Acestea sunt la mare căutare şi pot fi găsite pe rafturile oricărui magazin. Medicii au constatat această problemă şi susţin că trebuie luate măsuri urgente În ultimii ani, ...