* sevrajul provocat de lipsa cocainei l-a făcut să-şi reia vechiul obicei * a devenit violent, ameninţand familia cu moartea * s-a ales cu un ordin de protecţie record Familia I. din Hălăuceşti a lucrat ani buni in Italia, strangand bani sufici ...
În ultimii ani, susţin psihiatrii, s-a constatat o creştere a numărului de minori care consumă alcool şi tutun, de la varste tot mai fragede. În Iaşi, transmit specialiştii, situaţia nu este deloc diferită. Astfel, tot mai m ...
Vloggerul Mircea Bravo a intrat cu masina intr-un stalp de sustinere a retelei electrice. O femeie care era in masină cu el a fost rănită in accidentul care s-a produs in localitarea Rosia, din judetul Bihor. Politistii din Beius au fost sesizati lu ...
Politistii au făcut mai multe perchezitii in Olt, Satu Mare, Bihor, Cluj, Arad şi Suceava. Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe langă Tribunalul Olt, au luni, mai multe ...
* beat fiind, deşi avea interdicţie la alcool, acesta a incendiat ciorapii şi lenjeria intimă a intregii familii * a strans toate acestea intr-un morman, in mijlocul sufrageriei, a turnat benzină, apoi a pus foc * au mai ars patul televizorul şi m ...
Gigi Becali a fost implicat intr-un accident rutier, iar luni dimineată a ajuns de urgentă la Politie, unde a fost testat antidrog si pentru alcool. Patronul FCSB-ului i-a transmis un mesaj soferului din cauza căruia a intrat cu limuzina Rolls- ...
Este scandal de proportii la Consiliul Judetean Buzău, in urma unei achizitii controversate. Acolo s-au cumpărat zeci de sticle de vin si sampanie, din bani publici. Totul vine după ce ce biblioteca a fost transformată in cramă, desi presedintele s ...
* „Consumul ridicat de alcool de la varste fragede poate avea un efect ireversibil asupra creierului, perturband capacitatea de invăţare, dar şi memoria tinerilor. Astfel, se poate ajunge şi la probleme psihologice şi creşte probabilitatea c ...
In municipiul Botosani s-a deschis un centru gratuit pentru ajutorarea celor care au căzut pradă adictiilor. Acest spatiu de tratament a luat fiintă la initiativa Mitropoliei Moldovei si Bucovinei si este deservit atat de specialisti in psihologie ca ...
Guvernul a publicat in transparentă decizională Legea privind măsurile fiscale, prin intermediul căreia se propune inclusiv cresterea accizelor pentru tigări si alcool. Premierul Marcel Ciolacu va merge in fata Parlamen ...
Poliţiştii rutierii au dat 33 de amenzi, au deschis 4 dosare penale cu 5 infracţiuni, 3 fiind de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive, şi au reţinut 10 permise de conducere in urma controalelor desfăşurate in Bucureşti in noa ...
Un bărbat in varstă de 32 de ani care consumase alcool a pierdut controlul maşinii, a pătruns pe trotuar şi apoi a acroşat o conductă de gaz pe Calea Turnişorului din municipiul Sibiu, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. ...
Ministerul Afacerilor Interne a transmis că, in ultimele 24 de ore, politistii au retinut 616 permise de conducere si au retras 251 de certificate de inmatriculare. Potrivit MAI, din cele 616 permise de conducere, 60 au fost retinute pentru consum de a ...
Prinţesa Kalina a Bulgariei va fi pusă sub acuzare, după ce a condus in stare de ebrietate si a produs un accident rutier! Prinţesa Kalina a Bulgariei, care a fost depistată la volan in stare de ebrietate, a fost citată să se prezinte la Direcţ ...
Faptul că Romania ocupă un loc ruşinos in topul ţărilor consumatoarea de alcool este extreme de cunoscut. Un studiu realizat recent, in 189 de ţări, arată că Romania ocupă locul 14 cand vine vorba despre cantitatea medie de alcool cons ...
Motivat de faptul că temperaturile exterioare au luat-o razna, tot mai mulţi ieşeni incearcă să combată canicula consumand băuturi alcoolice. Problema ar fi că mulţi o fac pe domeniul public, incălcand astfel dispoziţiile Legii nr. 61/1991. A ...
Şoferul care a accidentat luni dimineaţă două persoane pe trecerea de pietoni, una dintre ele pierzandu-şi viaţa miercuri la spital, avea o alcoolemie de 3.88 g/litru alcool pur in sange, au precizat procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul ...
Promovarea unui stil de viată sănătos si combaterea flagelului fumatului sunt doar cateva din responsabilitătile educatorului sau profesorului. Ele apar in noile norme pentru asigurarea asistentei medicale a copiilor din crese si grădinite si a ele ...
Medicii atrag atentia asupra riscurilor majore la care se supun consumatorii frecventi de băuturi alcoolice. In unele cazuri alcoolul poate duce inclusiv la deces deoarece un consum indelungat declansează afectiuni la nivelul intregului organism. ...
Specialiştii in nutriţie explică de ce este foarte greu să te opreşti după ce consumi un pahar sau două de alcool dar şi, pe de altă parte, de ce este preferabil consumul moderat in locul abstinenţei totale. Potrivit profesorului David Nutt, ...
Un influencer din China a murit la scurt timp după ce s-a filmat in direct, făcand o provocare in mediul online. El a participat la o competitie cu un alt influencer celebru pe versiunea chineză a TikTok. Provocarea consta in consumarea a cat mai m ...
Mitul cafelei sau energizantului băute pentru a te trezi. În cat timp iese alcoolul din sange Romania ocupa, in anul 2021, pentru al cincilea an consecutiv, primul loc in Europa la numărul de morti in accidente rutiere. 1.779 de decese in total ...
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, in ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au retras 267 de certificate de inmatriculare şi au fost reţinute 776 de permise de conducere, dintre care 120 pentru consum de alcool. De asemenea, 159 de şofe ...
Caporalul beat a sunat chiar el la poliţie, după ce a intrat cu maşina-n şanţ Primul condamnat pentru alcool la volan in acest an a fost caporalul N.L., incadrat la o unitate militară din judeţul Botoşani. Tanărul s-a ales cu cazier in u ...
Pentru a ne acomoda mai repede cu acest program şi pentru ca organismul să nu aibă de suferit din cauza unui somn mai scurt, specialiştii ne dau cateva sfaturi pentru a putea face faţă mai bine la schimbarea orei. Cel mai bine ar fi fost ca fieca ...