Retailerul Carrefour retrage de la comercializare, in Romania, aspiratorul vertical Klindo, in urma constatării unor riscuri date de producţia acestuia şi recomandă clienţilor care au cumpărat deja acest produs să il returneze in magazinul din ca ...
Regina Elisabeta a II-a a apărut zambind duminică alături de cel de-al doilea fiu al său, prinţul Andrew, ducele de York, intr-o biserică din Norfolk (estul Angliei), unde a participat la slujba religioasă, la o zi după ce a anunţat oficial con ...
Printul Harry si sotia lui, Meghan, nu vor mai folosi titulatura "Alteţa sa regală" si nu vor mai primi fonduri din surse guvernamentale, a anuntat Palatul Buckingham, reşedinţa oficială a reginei Elisabeth a II-a, potrivit BBC şi Mediaf ...
Rares Bogdan, sustine că nu-si doreste sub nicio formă o revenire a lui Călin Popescu Tăriceanu in PNL, iar dacă acest lucru se va intampla, atunci ”Rares Bogdan iese pe cealaltă usă”. ”Vă spun din start, ca să fie lucrurile ...
Fumul da tot mai mult peste cap planurile organizatorilor de la Australian Open. Ca o masura disperata, australienii au anuntat ca, daca problemele nu se vor rezolva pana luni, turneul se va disputa integral in sala. Tenismenul Jay Clar ...
Auchan, unul dintre cei mai importanţi retaileri la nivel european, a anunţat că va face concedieri, ca parte a eforturilor de reducere a costurilor. Auchan Retail, divizia de retail a grupului Auchan, a explicat că planul, care include un accent m ...
Conform ANM, astăzi, 14 ianuarie, in Lunca Dunãrii şi a Siretului, sudul Campiei Romane şi in depresiuni, va fi nebulozitate stratiformã şi ceaţã vor persista intreaga zi, astfel cã valorile termice vor fi in general apr ...
Microsoft anuntă, intr-un articol, utilizatorii sistemului de operare Windows 7 că platforma va rămane fără suport tehnic incepand cu data de 14 ianuarie 2020. Sistemul de operare, folosit de aproximativ 400 de milioane de utilizatori, n ...
Bruno Fernandes s-ar fi inteles deja cu Manchester United, iar trasferul său urmează să fie anuntat. Bruno Fernandes ar fi ajuns la un acord cu Manchester United, incheind un contract pană in 2025, in care va primi 5,8 milioane euro pe an si va cos ...
Platforma Social Liberală (PSL) este partidul format recent de către Alex Coita si Ilan Laufer. PSL are mai multe proiecte printre care si reintroducerea serviciului militar obligatoriu in tara noastră. Mail mult decat atat, PSL spune că acest servi ...
Vremea se va mentine una bună, anuntă specialistii de la Administratia Natională de Meteorologie. Pentru săptămana ce debutează, meteorologii aduc vesti bune legate de temperatură, iar vremea se va incălzi treptat. În foarte multe zone din ...
Răzvan Cuc, fost ministru, a postat pe Facebook scrisoarea Comisiei Europene in care i se cer Guvernului clarificări cu privire la unele aspecte de mediu ale proiectului autostrăzii Sibiu-Pitesti, printre care o specie de insectă c ...
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anuntat că 15% din posturile din minister si din institutiile subordonate vor fi reduse, in conditiile in care s-a constatat că sunt angajati care nu au nicio legătură cu domeniul, printre care coafeze, la Agen ...
Artistul de 25 de ani si-a indurerar fanii din intreaga lume. Justin Bieber suferă de o boală gravă, cu care a fost diagonosticat de curand. Cantăretul originar din Canada s-a văzut nevoit să admită adevărul despre starea sa generală de sănăt ...
ANUNŢ DE PRESĂ 9 ianuarie 2020 Anunţ de presă la inceperea proiectului cu titlul „ Cresterea contributiei sectorului TIC pentru competitivitatea economică prin dezvoltarea de produse TIC inovative cu aplicabilitate in restul econ ...
Casa Regală a Marii Britanii a oferit o reactie oficială după ce printul Harry si ducesa Meghan Markle au anuntat că renuntă la rangul de membri seniori ai Familiei Regale. Ducii de Sussex au făcut anuntul pe Instagram, spre surprinderea reginei A ...
Premierul Ludovic Orban a anunţat, miercuri seară, la Bruxelles, că a vorbit cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, despre situaţia bugetului din Romania, in contextul depăşirii deficitului, şi i-a ...
Un bărbat din comuna ieseană Belcesti a sunat la 112 si a anuntat că si-a ucis mama. Politistii ajunsi la locul indicat nu au găsit niciun cadavru, iar in urma cercetărilor au aflat că mama bărbatului era decedată de 7 ani. Bărbatul ...
Un bărbat din satul Ciorani, comuna Belceşti, judeţul Iaşi, a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a spus că şi-a omorat mama. Deşi bărbatul a spus că a ucis-o pe cea care i-a dat viaţă chiar in ziua efectuării apelului la 112, luni, ...
Extrasul de plan cadastral poate fi obtinut online de către notari sau persoanele interesate, fără plata unui tarif de urgentă, incepand cu data de 8 ianuarie 2020, a anuntat miercuri Agentia Natională de Cadastru si Publicitate Imobiliară ( ...
Antrenorul francez al lui Real Madrid si-a declarat intentiile inaintea meciurilor din Supercupa Spaniei. Zinedine Zidane a declarat că Real Madrid nu a venit la plimbare in Arabia Saudită, inaintea meciului cu Valencia, conform Agerpres. „Est ...
Televiziunea de stat iraniană a anunţat miercuri că cel puţin 80 de "terorişti americani" au fost ucişi in atacurile ce au implicat 15 rachete lansate de Teheran asupra unor ţinte americane din Irak, adăugand că niciuna dintre rachete ...
Preşedintele Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură, deputatul PNL Marius Bodea, susţine că autostrada Iaşi-Targu Mureş este eligibilă pentru finanţare din fonduri europene, adăugand că există voinţa politică necesară pentru reali ...
Premierul Ludovic Orban a anuntat cine scapă de desfiintarea pensiilor speciale. ”Pozitia fată de pensiile speciale nu o modificăm, avem un proiect de lege, care a fost aprobat de comisia de muncă a Camerei Deputatilor. Am discutat astăzi ...
Meciurile turneului de tenis Australian Open ar putea fi suspendate in cazul in care calitatea aerului este nesatisfacatoare, au anuntat organizatorii competitiei, dupa ce la Melbourne s-a atins un nivel ''nesanatos'' pe fondul ...