Rezultatele cautarii pentru "istorie"
Muzeul de Istorie Naturală va fi inaugurat pe 24 ianuarie

Muzeul de Istorie Naturală si-a recapătăt strălucirea, după ce lucrările de refacere şi consolidare a uneia dintre clădirile reprezentative pentru patrimoniul ştiinţific şi istoric al Iaşului au fost finalizate. Este a treia clădire pe care ...

Ianis Hagi, prima reacție după ce a scris istorie, la fel cum a făcut și tatăl său în urmă cu 30 de ani

Ianis Hagi, atacantul echipei naţionale a Romaniei, este fericit pentru calificarea la Euro 2024 şi crede că naţionala tricoloră a ajuns pe merit la turneul final din Germania. "Am reuşit să ne calificăm in nouă meciuri, ceea ce e foarte bin ...

Compania care deține concursul „Miss Universe”, cu o istorie de 70 de ani, a intrat în faliment

 Proprietarul thailandez al concursului Miss Universe, care a făcut parte din imperiul de afaceri al fostului preşedinte american Donald Trump, şi-a declarat falimentul la un an după ce a achiziţionat afacerea pentru 20 de milioane de dolari, ...

Poliția Locală din București a dat cea mai mare amendă din istorie: 35 de milioane de euro

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat marţi că Poliţia Locală a dat o amendă proprietarului din Parcul IOR, in sumă de 35 de milioane de euro, pentru schimbarea destinaţiei spaţiului verde sau reducerea suprafeţei de spaţiu verde. Despr ...

Kremlinul amenință Chișinăul cu 'războiul'! 'Maia Sandu va ajunge la groapa de gunoi a istoriei' Republica Moldova repetă scenariul Ucrainei

Reactia Moscovei la decizia Serviciului de Informatii si Securitate din Republica Moldova, SIS, de blocare a 31 de site-uri informative, dintre care jumătate rusesti, nu s-a lăsat asteptată prea mult. Presedintele Comitetului Dumei de Stat pentru afa ...

Napoleon Bonaparte, unul dintre cei mai mari comandanți din istorie. „Zece oameni care vorbesc fac mai mult zgomot decât zece mii care tac”

Napoleon Bonaparte, cunoscut si ca Napoleon I, este considerat unul dintre cei mai mari lideri din istorie. Biografii l-au descris drept un geniu al războiului datorită tacticilor sale militare revolutionare. Bun strateg, cuceririle si reformele poli ...

Liceul „Dimitrie Cantemir”, 60 de ani de istorie, la Iași

Manifestările prin care Liceul „Dimitrie Cantemir” din Iaşi sărbătoreşte 60 de ani de la infiinţare au debutat azi cu depunerea unei coroane de flori la mormantul domnitorului Dimitrie Cantemir de la Mănăstirea „Trei Ierarhi&rd ...

Adidas și Puma, create de doi frați care nu s-au suportat niciodată. Cum au transformat ura în istorie

Conflictul dintre Fratii Dassler a fost unul care s-a manifestat, in egală măsură, si in afacerile lor. Cei doi sunt fondatorii firmelor Adidas si Puma. De altfel, conflictul lor a dus la crearea mărcilor Adidas si Puma, două dintre cele mai mari c ...

”Nu e nimic de discutat legat de asta!” Djokovic e cel mai bun din istorie!

Rafael Nadal sustine că Novak Djokovic este cel mai bun tenismen din istorie si că nu există niciun dubiu in această privintă, transmite Reuters. Nadal spune că statisticile vorbesc de la sine si că reprezintă singurul indicator obiectiv. Cr ...

 Morăritul, o istorie măcinată în piatră

În zorii unei zile de toamnă, vantul mangaie bland campiile aurii ale Moldovei, unde istoria si modernitatea se impletesc armonios in actul ancestral al morăritului. Mestesug cu rădăcini adanci in sufletul national, cunoaste o reinviere de pro ...

 Comisia Internațională de Istorie a Orașelor se reunește la Iași

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi anuntă, in calitatea sa de partener, desfăsurarea la Iasi a conferintei anuale a Comisiei Internationale de Istorie a Oraselor, care va avea loc in perioada 18-20 septembrie 2023. Înfiintat ...

Storm Shadow au făcut prăpăd în Marina rusă: Submarinul Rostov pe Don e istorie, nava amfibie Minsk - grav avariată. Bonus: O navă CS-701 Tuna scufundată

In noaptea de miercuri, 13 septembrie, Ucraina a atacat Sevastopolul si a lovit un submarin rus si o navă cu ajutorul rachetelor britanice Storm Shadow cu rază lungă de actiune, relatează Sky News. Atacul se profilează a fi una dintre reusitele st ...

Au scris istorie! România, calificare senzațională în sferturile Campionatului European de volei masculin

Romania a reusit să se califice in "sferturile" Campionatului European de volei masculin, după o absentă de 40 de ani, in urma unei lupte incredibile in fata Croatiei. Romania a dominat ferm primele două seturi, a avut o scădere in al treilea set, ...

F1: Max Verstappen s-a impus la Monza şi a devenit primul pilot din istorie cu zece victorii consecutive în Campionatul Mondial de Formula 1

  Pilotul olandez Max Verstappen a caştigat duminică Marele Premiu al Italiei, la Monza, şi a devenit primul pilot care a reuşit zece victorii consecutive in Formula 1.     Max Verstappen (Red Bull) a mai bifat un record ...

Cu 5 zile înainte de final, Campionatul Mondial de Esports, desfășurat la Iași, este deja cel mai urmărit din istorie

Timp de 10 zile, orasul Iasi a devenit gazda unui eveniment unic in Romania. Trei scene, amplasate in locatii istorice ale Iasiului, găzduiesc artisti, speakeri si peste 700 de jucători profesionisti de CS:GO, DOTA 2, PUBG Mobile, Mobile Legends, ...

Ambuteiajele din Podu Iloaiei pot deveni istorie

Testele efectuate luna trecută in Podu Iloaiei, in scopul identificării unei soluţii pentru atenuarea ambuteiajelor care se creează de ani de zile, au confirmat faptul că o reţea de semafoare ar aduce o rezolvare imediată. Rezultatele monitoriz ...

Primăria Iaşi casează autobuzele care au făcut istorie în perioada 2013-2018

Odată cu achiziţia de mijloace de transport nou-nouţe, cele vechi sunt casate şi ulterior valoricate. Nu doar tramvaiele fac obiectul unor astfel de proceduri, ci şi autobuzele Companiei de Transport Iaşi, cele cu grad ridicat de uzură, cu durat ...

 Vremea se schimbă radical în România: canicula devine istorie, temperaturile scad simțitor. Furtuni în toată țara

Valorile termice vor fi mai coborate decat cele normale in următoarele două săptămani in regiunile vestice şi centrale, după care vor fi uşor mai ridicate şi apropiate de normal in majoritatea regiunilor, iar precipitaţiile vor fi excedentare i ...

Istoria mai puțin cunoscută a românilor. Singura româncă din istorie care a condus o armată pe câmpul de luptă

Istoria romanilor este dominată de figuri masculine. Mircea cel Bătran, Mihai Viteazul, Stefan cel Mare sau Vlad Tepes au devenit extrem de cunoscuti publicului larg mai ales datorită victoriilor impotriva turcilor, a prosperitătii domniei, dar si a ...

Simpozionul Național „Istorie, cultură, patrimoniu”

Muzeul National al Literaturii Romane Iasi si Asociatia „Patrimoniu pentru comunitate” Iasi organizează, in perioada 29-30 iunie 2023, editia a XIII-a a Simpozionului National „Istorie, cultură, patrimoniu”. Proiectul se va des ...

Recunoşti băieţelul care a dat cămăşuţa pe tricou şi a făcut istorie în fotbal?

Băieţelul cu ochi mari şi părul creţ din fotografie a dat cămăşuţa pe tricou şi a ajuns azi să facă istorie in fotbal, devenind un bărbat de succes. "Atunci imi doream să fie ca acum. Acum mi-as dori să fie ca atunci!", a scris ...

Recunoşti băieţelul dolofan cu obraji rumeni şi ochi albaştri? Este un caz singular în istorie

Băieţelul dolofan cu pomeţi rumeni, blond şi cu ochii albaştri, este unul din romanii care au schimbat lumea şi un caz singular in istorie. Chipul romanului celebru, reconstituit şi colorizat de artistul Florin Roştariu, a starnit valuri de com ...

Performanță fabuloasă pentru Leo Messi: a devenit cel mai titrat fotbalist din istorie

Lionel Messi a devenit cel mai titrat jucător din istoria fotbalului, cu 43 de titluri, cand a fost incoronat din nou campion al Franţei cu PSG, sambătă seara. Acest trofeu completează o vitrină deja plină: o Cupă Mondială, o Copa America, o F ...

Eveniment la Institutul de Istorie „George Barițiu”

Anul 2023 marchează implinirea a 100 de ani de la adoptarea Constitutiei Romaniei Intregite, act legislativ fundamental ce a contribuit la consolidarea statului national unitar si a creat cadrul democratic al vietii politice din Romania in perioada int ...

Moneda euro se apropie de 5 lei. Este cea mai mare valoare din istorie la cursul BNR

Banca Naţională a Romaniei a anunţat joi, 18 mai, un curs de referinţă de 4,9731 lei/euro. Acesta este un maxim istoric inregistrat de moneda europeană in fata leului. Euro a crescut de la 4,9610 lei, nivelul anunţat ieri de banca centrală, la ...

ULTIMA ORA
info icon Pentru articole pe aceasta tema publicate inainte de 2020 click aici.

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei