Rezultatele cautarii pentru "sprijin"
Mihai Chirica Sprijin din partea primariei pentru persoanele fără adăpost din municipiul Iasi

Odată cu răcirea vremii, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială si in parteneriat cu Poliţia Locală, intreprinde o serie de acţiuni suplimentare pentru identificarea si sprijinirea tuturor persoanelor fără locuinţă ...

Facilităţi fiscale avantajoase, din partea Ministerului Finanțelor. Cine poate beneficia de sprijin

Ministerul Finanţelor a decis menţinerea unor facilităţi fiscale avantajoase, iar contribuabilii care aveau datorii la buget in 31 martie 2020 pot cere anularea dobanzilor şi a penalităţilor de intarziere aferente obligaţiilor fiscale principale ...

Veste uriașă în prima zi a anului: OUG privind sprijinul pentru domeniul HoReCa, publicată în Monitorul Oficial

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anuntat vineri că ordonanta privind unele măsuri de sprijin pentru unitătile din domeniul HoReCa, afectate de pandemie, a fost publicat in Monitorul Oficial. „Vesti bune pentru cei din domeniul HORECA. A f ...

Şedinţă de Consili Local pentru sprijinirea clubului Politehnica Iaşi

  Consiliul Local Iasi va fi convocat astăzi intr-o sedintă extraordinară. Unul dintre proiecte vizează acordarea sumei de 1,6 milioane de lei pentru clubul Politehnica Iasi, in baza Legii Sportului in conditii pe pandemie. Clubul a solicitat, ...

Ambulanţa ieşeană nu mai face faţă solicitărilor şi solicită sprijin autorităţilor

 * „Am solicitat sprijinul autorităţilor pentru a creşte capacitatea de recoltare, intrucat nu facem faţă”, spun cei de la SAJ Iasi * Directia de Sănătate Publică Iasi afirmă că suferă de o lipsă acută de masini si soferi c ...

O mamă cu 13 copii a murit de COVID. Familia a rămas fără niciun sprijin

O sotie in varstă de 35 de ani, cu 13 copii, a murit infectată cu coronavirus, in timp ce familia se confruntă cu evacuarea din casă. Partenera sa de viaţă este disperată, spunand că femeia era persoana pe care se bazau cu toţii.   Sonia ...

Ordin de protecție împotriva soțului mezzopranei Maria Macsim Nicoară. Cine a cerut sprijinul magistraților

În urma accidentului suferit in urmă cu jumătate de an, marea mezzosoprană Maria Macsim Nicoară se află in custodia uneia dintre surorile ei, care le-a cerut magistratilor din cadrul Judecătoriei Iasi să o lase pe aceasta in grija ei, scr ...

 Elevii de la Școala Cornești au nevoie de sprijin

  Povestea copiilor de la Scoala Cornesti, comuna Miroslava, a inceput intr-o seară, primul capitol scris fiind inspirat de către George, o adolescent timid, cu care viata nu a fost foarte blandă. Adolescentul, in varstă de 16 ani, vinde lapte ...

SANITAS iese în stradă. Sindicaliștii vor protesta în fața Guvernului. Ei săun că sunt epuizați și vor sprijin

  Federaţia SANITAS organizează marţi, incepand cu ora 11:00, o acţiune de pichetare a sediului Guvernului la care sunt aşteptaţi peste 100 de sindicalişti, potrivit informaţiilor publicate de reprezentanţii organizaţiei. Protestul SANI ...

„Vă dorim să sprijiniți în continuare valorile culturale deosebite ale Iașului!” - Opera Națională Iași

 „Opera Natională Romană Iasi transmite cele mai bune ganduri cotidianului Evenimentul Regional al Moldovei cu prilejul momentului special de pe 2 noiembrie. Vă dorim să sprijiniti in continuare valorile culturale deosebite ale Iasului!&r ...

VIDEO - „Vă mulțumesc pentru sprijinul pe care mi l-ați acordat la început de drum

 „În acest moment aniversar doresc să felicit redactia ziarului Evenimentul pentru munca depusă in realizarea celor 9000 de editii. Sunt onorată să mă aflu printre cei foarte multi initiatori si coordona ...

Atenție, fermieri! Astăzi este ultima zi pentru depunerea cererilor în cadrul în cadrul Măsurii 21 - Sprijin temporar cu caracter excepţional

 Data limită pentru depunerea cererilor in cadrul in cadrul Măsurii 21 - Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi in mod deosebit de criza COVID-19 este vineri, 23 octombrie, inclusiv, co ...

 Sprijin pentru copiii cu dizabilități, pe timp de pandemie

Fundatia „Star Of  Hope Romania” a anuntat lansarea unui alt proiect dedicat copiilor cu dizabilităti. Intitulat „Incluziune Socială Activă – Viitor Pentru Comunitatea Locală”, proiectul, finantat de către Consili ...

 Războiul de la Opera Iași s-a mutat în social media și capătă miză politică

    Protestele de la Opera Natională Romană Iasi (ONRI) iau o nouă turnură si capătă iz politic. O postare făcută pe pagina personală de către Cosmin Marcovici, secretar in Ministerul Culturii, a determinat o replică din partea ON ...

 Sindicaliștii de la Operă au reluat protestele

  Tensiunile de la Opera Natională Romană din Iasi continuă, iar părtile implicate, membrii Sindicatului ARTIS Moldova, constituit la nivelul structurii de spectacole si afiliat la Federatia Sindicatelor din Institutii de Cultură, solicită s ...

 Sprijin financiar pentru studenții de peste hotare

  Educatia pe datorie e un concept care castigă teren in Romania. E solutia pentru problemele a circa 50% dintre tinerii care vor să studieze in străinătate. Pentru că fix 50% e procentul celor admisi care aleg să nu mai plece din lipsă de ...

 Sprijin de 150 de milioane de euro pentru fermieri

  APIA anuntă trei scheme noi de sprijin, prin care acordă 150 de milioane de lei agricultorilor din sectorul zootehnic – bovine, sectorul zootehnic – ovine şi / sau caprine, dar şi in sectorul vegetal – legume-fructe şi c ...

Festivalul Afterhills, sprijinit financiar de Guvern

  Cel mai cunoscut festival de muzică din toată zona Moldovei – Afterhills Music & Arts Festival – va fi inclus in schema de ajutor financiar pregătită de Guvernul Romaniei pentru evenimentele mari si care au dificultăti d ...

Liderul deputaților PSD: Ne-am bazat pe sprijinul UDMR, după tratamentul aplicat comunității maghiare de Klaus Iohannis

PSD s-a bazat pe sprijinul UDMR la motiunea de cenzură, a declarat luni liderul deputatilor social-democrati, Alfred Simonis. „Ne-am bazat pe sprijinul UDMR. Am sperat ca UDMR nu va sustine si el acest guvern, avand in vedere tratamentul la care ...

România va deschide o nouă ambasadă, pentru sprijinirea unei comunităţi importante de români

 "Am avut o discutie foarte bună cu domnul Declan Kearney, Junior Minister Executive Office al guvernului din Irlanda de Nord in cadrul unei vizite pe care am efectuat-o la Belfast. Am făcut un schimb de evaluări asupra evolutiilor situatie ...

MONSTRU prins cu sprijinul FBI - DIICOT a trimis în judecată un bărbat care și-a drogat, violat și filmat în ipostaze pornografice fiul de 6 ani

 O bestie cu chip de om a fost trimisă in judecată de DIICOT. Faptele omului sunt de neconceput pentru orice om. Bărbatul a fost trimis in judecată după ce si-a violat fiul de 6 ani, in prezenta celuilalt copil, in varstă de 7 ani. Ulterior, ...

UAT Gura Humorului anunța rezultatele proiectului ”T.U.R.I.S.T. (Teritoriu Urban Revitalizat cu Infrastructură pentru Sprijinirea Turismului) Gura Humorului”, Cod SMIS 119557

  ANUNT DE PRESĂ Data: 23.07.2020  ”T.U.R.I.S.T. (TERITORIU URBAN REVITALIZAT CU INFRASTRUCTURĂ PENTRU SPRIJINIREA TURISMULUI) GURA HUMORULUI”, Cod SMIS 119557 UAT GURA HUMORULUI are deosebita onoare de a anunta rezultatele ...

Doar un student ieşean a intrat în afaceri, în ultimii doi ani!

   * in ultimele 80 de luni, studenţii ieşeni au infiinţat doar 8 societăţi comerciale beneficiind de prevederile HG166 din 2003, insă au radiat 112, avand funcţionale doar 364 * in total, 574 firme studenţeşti au fost radiate din Reg ...

ALERTĂ Liderul mafiei din Anglia, căutat în Capitală şi Ploiesti - Poliţia cere sprijin pentru prinderea bărbatului

 Mii de interlopi s-au reintors in ţară după criza Covid, iar Poliţia este in alert. Aceştia dau jafuri la pont şi terorizează oraşe intregi. Un astfel de infractor periculos, căutat zilele acestea de Poliţia Romană este Vlad Marinov, ca ...

ALERTĂ Liderul mafiei din Anglia, căutat în Capitală şi Ploiesti - Poliţia cere sprijin pentru prinderea bărbatului

Mii de interlopi s-au reintors in ţară după criza Covid, iar Poliţia este in alert. Aceştia dau jafuri la pont şi terorizează oraşe intregi. Un astfel de infractor periculos, căutat zilele acestea de Poliţia Romană este Vlad Marinov, care ii ...

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

Bancul Zilei

04:22

info icon Pentru articole pe aceasta tema publicate inainte de 2020 click aici.

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei