Teatrul Naţional Iaşi are un nou director artistic

default

Dimensiune font:

| 15-05-2015 05:15

 
 Adi Carauleanu, care deţinea această funcţie din anul 1997, a revenit la statutul de actor * Daniel Busuioc şi-a asumat rezolvarea unei lungi liste de probleme, dar îşi doreşte şi să joace în continuare

 Actorul Daniel Busuioc este noul director artistic al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi. Numirea sa în funcţie a fost anunţată ieri de directorul general Cristian Hadji-Culea, al cărui mandat se află într-o perioadă de interimat: „Din păcate, toată lumea din Teatrul acesta are statut de interimar, atâta vreme cât sunt eu interimar. Cu excepţia celor care au contracte pe perioadă nedeterminată, fireşte. Daniel Busuioc este un actor consacrat, cu multă experienţă”.

 Daniel Busuioc „debutează” în forţă, dat fiind că şi-a asumat rezolvarea unei lungi liste de probleme, de la coordonarea trupei de actori şi a evenimentelor artistice imediate ale Naţionalului ieşean, până la accesarea fondurilor europene, prezenţa în festivaluri, programarea spectacolelor, depozitarea recuzitei, promovarea instituţiei sau... vânzarea biletelor. „Am acceptat provocarea de a prelua această funcţie, pentru că îmi doresc în primul rând o armonizare a relaţiilor în Teatru, care sunt destul de tensionate. Încercăm să dezamorsăm toate aceste tensiuni. Comunicarea nu a funcţionat, de aceea, ca prin pas, am creat un grup de lucru online, pentru ca angajaţii să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă. Îmi propun transparenţă şi o vizibilitate mai mare, atât pe plan local, cât şi naţional”, a spus Daniel Busuioc.

A sărit în aer butoiul cu pulbere de la Teatrul Naţional Iaşi GALERIE FOTO

 Directorul artistic a precizat că este deschis colaborărilor pe care le au actorii în afara teatrului, „pentru că acestea te îmbogăţesc profesional”: „Îi urăm succes colegului nostru Teodor Corban, care după succesul cu «Aferim» la Berlin, zilele acestea se află la Festivalul de la Cannes, unde va avea loc premiera filmului «Un etaj mai jos», în regia lui Radu Muntean. Un astfel de succes se răsfrânge şi asupra Teatrului”.

 Această declaraţie a constituit, în fapt, o „bilă albă” la prima întâlnire cu presa a noului director artistic al Naţionalului ieşean, care nu a uitat să amintească succese ale colegilor săi, precum Premiul pentru întreaga activitate care va fi acordat de Senatul UNITER actriţei Mihaela Arsenescu Werner, pe 25 mai.  „Vreau să îmbunătăţim relaţiile cu asociaţiile de profil care ţin de breasla noastră, cu atât mai mult cu cât Adi Carauleanu este membru supleant în Senatul UNITER, iar de curând, teatrologul ieşean Oltiţa Cîntec a devenit preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru - secţia Română, aşa încât îi urăm succes şi sperăm într-o colaborare frumoasă”, a mai spus Daniel Busuioc.

Mesajul străinilor: „Oamenii mişcă lucrurile” FOTO

 În schimb, Cristian Hadji-Culea s-a arătat reţinut în dezvăluirea preocupărilor de moment, referitoare la instituţia pe care o conduce din 2006, deşi Iaşul este în plină campanie pentru câştigarea titlului de Capitală Culturală Europeană 2021: „Teatrul Naţional a fost relativ puţin implicat, am participat la două întâlniri, aştept să fim implicaţi mai abitir pe viitor. Dar cred că întâi trebuie să existe o viziune a Iaşului pentru următorii 20 de ani, în care aportul cultural să fie implementat. Vă dau un singur exemplu. Iaşul vrea să fie un oraş verde. Care sunt paşii pentru a fi un oraş verde? Şi instituţiile, inclusiv cele de cultură participă pentru ca Iaşul să devină un oraş verde”

Demisia, domnule Cristian Hadji-Culea!

 Şi relaţia dintre Teatru şi autorităţi este pe lista de priorităţi a lui Daniel Busuioc. Pe de o parte, reprezentanţii Primăriei au promis asfaltarea unor zone din jurul teatrului, pe de altă parte, au anunţat demolarea Sălii „Teatru Cub”. În această perioadă, regizorul Claudiu Goga pregăteşte aici un spectacol care va avea premiera în iunie, „Vizita bătrânei doamne”, iar Radu Nica şi-a exprimat, de asemenea, dorinţa de a monta la „Cub”.
Gina POPA

Născut pe 25 iulie 1965, la Vaslui, Daniel Busuioc a absolvit Institutul Politehnic „Gh. Asachi” Iaşi, Facultatea de Mecanică (1990) şi Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi (1994), la clasa prof. Getta Angheluţă - Sergiu Tudose. Este actor la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi din septembrie 1994. A jucat în numeroase spectacole, iar în această stagiune îl puteţi vedea în „Iaşii în carnaval” (regia: Alexandru Dabija), „Focul” (Irina Popescu Boieru), „Pălăria florentină” (Silviu Purcărete), „Golem” (Alexander Hausvater), „Metamorfoza” (Ion Sapdaru) etc.
Printre altele, a fost membru fondator al grupului studenţesc de umor „8 fără cârmaci” (1984 – 1990), a interpretat peste 25 de roluri în spectacole de teatru radiofonic, a prezentat câteva ediţii ale Festivalului Internaţional de satiră şi umor „Constantin Tănase” Vaslui.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei