Topul sectoarelor cu cele mai mari pierderi

default

Dimensiune font:

| 03-12-2014 06:32

O analiză a CIT Restructuring arată că dezvoltarea şi consultanţa imobiliară, respectiv prelucrarea metalelor feroase şi neferoase sunt principalele sectoare generatoare de pierderi * în total, peste 3.800 de companii sunt incluse în acest clasament

CIT Restructuring, parte a CITR Group (fosta Casă de Insolvenţă Transilvania), a lansat a doua ediţie a studiului de solvabilitate a companiilor la nivelul economiei naţionale, care urmăreşte evoluţia tuturor companiilor din România cu active mai mari de un 1,5 milioane de euro (aproximativ 16.500 de astfel de companii), în perioada 2012-2013.


Astfel, din cele 16.500 de companii, în anul 2013, un număr de 11.097 au raportat profit, cu un total de 8,85 miliarde euro. Numărul companiilor care au raportat pierdere reprezintă mai puţin de jumătate din cele care au raportat profit, iar valoarea pierderii produsă de acestea anulează 47% din totalul profiturilor înregistrate de companiile sănătoase. „Putem afirma aşadar că anul 2013 a fost un an de revigorare a economiei faţă de anii anteriori, cu scădere doar la nivelul numărului de angajaţi. În anul 2013 companiile româneşti au înregistrat cele mai bune performanţe, la nivel consolidat, din ultimii 4 ani. Cu toate acestea, aproape 60% dintre ele se află în continuare în stare de dificultate netratată, pondere similară cu anul 2012“, apreciază autorii studiului.


Fragilitate a mediului economic

Mai puţin de 2,3% din totalul companiilor active din România asigură peste 40% din totalul angajaţilor din ţară, ceea ce subliniază o mare fragilitate la nivel naţional, prin dependenţa de un număr atât de mic de companii cu impact social şi economic. În 2013 aceste companii au generat o cifră de afaceri de 164,69 miliarde de euro, în creştere cu aproximativ 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, reprezentând 65,88% din cifra de afaceri a României. Cu toate că din punct de vedere macroeconomic România se află în topul ţărilor de interes pentru investitori, la nivel microeconomic se identifică foarte greu oportunităţi, tocmai din pricina unei majorităţi predominante de întreprinderi mici şi foarte mici, situate sub standardul de interes al acestor investitori, avertizează sursa citată.


Probleme la nivelul microeconomiei

Printre concluziile studiului se numără faptul că 16.497 companii din România avut la finalul anului 2013 angajate peste 1,7 milioane de persoane, respectiv 40,29% din totalul salariaţilor din ţară. Cifra de afaceri medie pe companie cu impact a crescut de la 9,67 milioane de euro în 2011 la 10,16 milioane de euro în 2013.


Întreprinderile mijlocii, cu active între 1,5 şi 5 milioane de euro generează 16,5% din cifra totală de afaceri, în timp ce întreprinderile mari (10% din totalul companiilor analizate) produc 70% din cifra totală de afaceri. În anul 2013, un număr de 11.097 companii cu impact au raportat profit, cu un total de 8,85 miliarde de euro, doar 67% dintre companiile analizate şi doar 44% dintre companiile de impact aveau în 2013 o structură sănătoasă, restul aflându-se în stare de dificultate sau chiar în insolvenţă iminentă, însă nedeclarată. De asemenea, 53% dintre companiile profitabile în 2013, au înregistrat marje de profit sub 5%, faţă de 56%, câte au fost raportate în anul 2012.


„Principala problemă cu care se confruntă cele mai multe companii din România este faptul că starea de dificultate se prelungeşte prea mult. Deşi constatăm o îmbunătăţire la nivel macro, la nivel micro problemele rămân aceleaşi: supraîndatorarea şi lipsa de lichiditate. (...) Economia românească este precum un tren cu o locomotivă multinaţională, care trage după ea prea multe vagoane supraîncărcate. E normal ca trenul să meargă încet. Se impune în acest context un program de susţinere prin procese de restructurare, într-un cadru organizat şi pe cât posibil reglementat“, a declarat Rudolf Vizental, directorul executiv al CIT Restructuring.


Pentru viitor sunt aşteptate multe modificări în comportamentul participanţilor la fenomenul economic. „Comportamentul ultraprudenţial din ultimii ani, practicat de bănci şi de investitori, a determinat scăderi în creditare, investiţii şi implicit în consum. (...) Ne îndreptăm către o lume a dobânzilor zero la depozite, ceea ce constrânge deţinătorii de resurse să identifice alte oportunităţi de plasament, într-un context geo-politic tensionat. Pentru a înţelege contextul economic trebuie analizată imaginea la nivel macro, dar pentru a influenţa această imagine trebuie intervenit la nivel micro şi invers“, se mai arată în studiu.


Analiza arată că dezvoltarea şi consultanţa imobiliară, respectiv prelucrarea metalelor feroase şi neferoase sunt principalele sectoare generatoare de pierderi, iar activităţile de extracţie a petrolului şi gazelor şi cele de comerţ sunt cele mai profitabile. Topul sectoarelor generatoare de pierderi este completat de prelucrarea ţiţeiului şi hotelurile, în total 3.809 companii fiind incluse în această categorie (23% din totalul firmelor analizate), cu 109.331 angajaţi şi pierderi nete totale de 825 milioane euro, în 2013.

De cealaltă parte, în topul sectoarelor profitabile în 2013 se regăsesc companii din extracţia de petrol şi gaze, comerţ, producţia şi distribuţia de energie, industria auto şi fabricarea produselor din material plastic. În acest eşalon, CITR a inclus 4.386 de companii, respectiv 26,58% din firmele analizate.

Ponderea companiilor neprofitabile în totalul companiilor din fiecare judeţ este la nivelul cel mai ridicat în Bucureşti şi Ilfov (43,36%), urmate de Caraş-Severin (40%), Mehedinţi (39,62%), Timiş (37,34%) şi Giurgiu (36,44%). Din punctul de vedere al gradului de îndatorare total, în anul 2012 România a avut cel mai ridicat indicator (56,8%), urmat de o uşoară îmbunătăţire în 2013.

„Economia românească este precum un tren cu o locomotivă multinaţională, care trage după ea prea multe vagoane supraîncărcate. E normal ca trenul să meargă încet. Se impune în acest context un program de susţinere prin procese de restructurare, într-un cadru organizat şi pe cât posibil reglementat“- Rudolf Vizental, directorul executiv al CIT Restructuring

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei