„Efemer înseamnă ceva ameninţat să piară curând”

Interviu cu Bogdan Popa, copilul care a dat viaţă personajului Micul Prinţ din cea mai recentă montare, şi cu regizorul Victor Zaharia

 

În sala Ateneului Tătăraşi aplauzele nu mai contenesc, iar când cortina se ridică din nou, ropotele se înteţesc. La vederea copilului blond, cu ochi albaştri, şi a celor trei actori, chipurile spectatorilor se umplu de Lumină. Pentru un ceas, au (re)trăit povestea Micului Prinţ şi s-au întors în anii în care bucuria era singura emoţie cunoscută. În culise, echipa care a ajutat la punerea în scenă, şi regizorul zâmbesc fericiţi. Ne-am dorit să-l cunoaştem pe Bogdan Popa, elev în clasa a III-a la Şcoala „Mihail Kogălniceanu”, copilul care a intrat perfect în rolul Micului Prinţ, şi pe regizorul Victor Zaharia, care a oferit un dar minunat spectatorilor în luna lui Cireşar. Am discutat despre casting, despre repetiţii, despre disciplina actorului şi bucuria lucrului bine făcut.

 

Citeşte şi „Toţi aceşti copii vor fi parte din familia mea”

- Cum a fost pe scenă, Bogdan? Ai avut emoţii?

Bogdan Popa - Acum nu, dar la premieră (pe 1 iunie – n.a.) da. Nu voiam să greşesc fiindcă altfel ce-ar fi spus oamenii? Înainte de ridicarea cortinei stăteam acolo în spate, în culise, pitit, fiindcă nu voiam să mă vadă lumea din sală.

- Şi ce s-ar fi întâmplat dacă te-ar fi zărit?

Bogdan Popa - Nu este bine, strici toată surpriza: te vede cum arăţi, cum eşti îmbrăcat. El (publicul – n.a.) trebuie să se bucure când te vede pentru prima oară, să fie ceva nou.

- Şi cum ai scăpat de emoţii?

Bogdan Popa - M-am obişnuit. Când joci pe scenă eşti atent la replici, la ce ai de făcut, nu te mai gândeşti la alte lucruri. Şi aşa nu mai ai emoţii.

- Pe Victor când l-ai cunoscut?

Bogdan Popa - La casting, fireşte.

- Cum a venit ideea Micului Prinţ?

Victor Zaharia - Chiar nu ştiu. Am primit o propunere din partea lui Andrei Apreotesei (directorul Ateneului Tătăraşi – n.a.). Ne cunoaştem de câţiva ani, am fost şi colegi la Operă, îmi cunoaşte munca, pasiunile. În ultimii ani am început să lucrez şi ca asistent de regie la Operă, după ce am absolvit Facultatea de Regie Teatru. El îmi ştie activităţile, faptul că am fost asistent de regie la spectacolele lui Andrei Şerban şi la ceilalţi regizori cu care am lucrat, faptul că încep să-mi formez cariera mea ca regizor de teatru, de operă, de teatru pentru copii. Am făcut spectacol la Operă pentru copii, care a fost preluat şi de TVR 3. „Poveste pentru Crăciun” s-a numit, a fost ideea doamnei Beatrice Rancea şi a propus să joace toţi copiii care erau în Corul „Juniorii”, adică 90, câţi erau atunci. «Gândeşte un spectacol pentru 90 de copii», a fost provocarea. Împreună cu Anca Şerbănuţă am pus la punct un scenariu bazat pe Spărgătorul de Nuci, dar şi cu alte elemente, cu un text complet nou. Cred că de aici a venit propunerea.

Citeşte şi Părintele Constantin Necula: „Omul este făcut să se desăvârşească”

 

- Şi care a fost următoarea piesă pentru copii?

Victor Zaharia - Micul Prinţ. Am avut şi altele spectacole, dar pentru cei mici a fost acesta de acum. M-am gândit împreună cu Caterina Ursu, pe care am luat-o în echipă ca dramaturg şi am venit cu această poveste atât de bogată. Am făcut un casting la care am avut 30 de băieţi.

- Ai căutat ceva special?

Victor Zaharia - Da, pentru că am vrut să respectăm linia lui Antoine de Saint-Exupery. El a şi desenat personajul şi l-a desenat blond şi am zis „Aşa să fie”. E teatru pentru copii, e teatru poetic, am vrut să urmăm povestea. Cred că autorul este mai important şi mai inspirat decât mine şi i-am respectat linia.

- Tu cum ai aflat de piesă, Bogdan? Ce gândeai?

Bogdan Popa - Mi-a spus doamna Erica Moldovan, de la cursul de televiziune, şi am venit. A durat câteva ore castingul şi eu am intrat printre ultimii. În timp ce aşteptam stăteam de vorbă cu un coleg şi ne întrebam: «Oare ce-o să ne pună să facem, ce-o să ne întrebe? Dacă trebuie să cântăm? Sau să spunem poezii?» Eu nu ştiu poezii!

- Şi chiar aşa a fost?

Bogdan Popa - Oarecum. M-a rugat să spun o poezie, dar eu am spus că ştiu Imnul României. Şi când să cânt, l-am uitat. Dar l-am cântat împreună cu Victor, cu care apoi m-am şi împrietenit.

- Ce te-a determinat să spui „Ăsta este omul pe care îl caut”?

Victor Zaharia - Noi nu am avut nişte probe clare, dar ştiam că, fiind copii, trebuie să stabilesc cu ei o legătură, să-i fac să se relaxeze. Voiam să le descopăr personalitatea mai mult decât calităţile lor scenice. M-au interesat personalitatea lor, felul în care îşi povestesc amintirile, în care văd ei lucrurile, cum relaţionează cu oamenii. Am stat de vorbă despre şcoală, despre prieteni, despre ultima carte citită, ultimul film. Voiam să aflu ce imagini au în minte şi cum mă fac pe mine să le văd. Asta este foarte important la un actor, indiferent ce vârstă are, să te facă să vezi imagini.

La final l-am rugat să citească un text la prima vedere, voiam să văd dacă el citeşte la modul şcolăresc sau dacă reuşeşte să găsească un anume firesc în modul de a vorbi. Apoi l-am rugat să citească unele pasaje din cartea lui Antoine de Saint-Exupery. Îl priveam rostind frazele şi deja îl vedeam pe Micul Prinţ.

Citeşte şi Violonistă de la 5 ani: „Sufletul meu cântă în culorile sufletelor celor care ascultă”

- Cum a fost la repetiţii? Cât aţi lucrat?

Victor Zaharia - Cam trei săptămâni, zi de zi.

Bogdan Popa – Nu a fost greu. La repetiţii învăţam textul şi nu a fost puţin – 24 de pagini. De obicei, la şcoală aveam cel mult o pagină şi jumătate de învăţat. Ne mai şi jucam. Mi-a plăcut că am devenit prieteni şi că am reuşit astfel să lucrăm bine împreună.

- Ţi-a plăcut de Micul Prinţ?

Bogdan Popa - Da, dar cel mai mult mi-a plăcut că am învăţat cuvinte noi. Efemer, spre exemplu, nu ştiam ce înseamnă şi l-am întrebat pe Victor şi mi-a dat replica din carte (râde). «Efemer înseamnă ceva ameninţat să piară curând». Mă întrebam cum de ştie atât de multe replici. Cum de ştii?

Victor Zaharia - Asta este meseria actorului. Să ştie replici.

- Dar din piesă ce ţi-a plăcut cel mai mult?

Bogdan Popa - Finalul, că s-a terminat. Gata cu emoţiile, gata. Până atunci mă mai temeam să nu mă încurc, să nu fac vreo greşeală. Pe scenă nu e ca în televiziune, când se poate tăia dacă nu este bine ceva. Pe scenă nu mai poţi tăia.

- Ţi-ai dorit mereu să faci regie? Ai început cu asta?

Victor Zaharia - Nu, am avut un traseu profesional foarte sinuos, dar foarte interesant şi nu aş schimba nimic din ceea ce am făcut până acum. La început a fost muzica, venită din dorinţa mamei de a urma o altă şcoală decât cea de cartier şi aşa am ajuns la Liceul „Octav Băncilă”. A fost o întâmplare care mi-a schimbat viaţa. Am avut acces la experienţe total diferite faţă de cele trăite anterior, inclusiv sociale nu doar artistice, prin lucrurile pe care le făceam. Aşa mi-am creat disciplina interioară. După liceu am vrut să renunţ la muzică, am crezut că nu sunt talentat, cântasem la fagot, şi m-am gândit să dau la Psihologie ca să fac ceva cu totul diferit, dar nu s-a întâmplat din cauza metodologiei de examinare. Pe atunci trebuia să reproduci cuvânt cu cuvânt textul din manual şi mi s-a părut absurd. Printr-un concurs de împrejurări am ajuns tot la această facultate, dar la Ştiinţe ale Educaţiei, unde mi-am luat licenţa.

- Te-au ajutat acele informaţii?

Victor Zaharia - Desigur, foarte mult fiindcă am asimilat noţiuni de psiho- pedagogie, am făcut practică, am lucrat cu elevii în şcoli. În plus, mi-a reamintit care sunt nevoile unui copil.

Bogdan Popa - Dulciurile...

Victor Zaharia (râde) - Daaa! La repetiţii îi spuneam «Domnul Zahăr» fiindcă imediat ce se lua pauză poftea la ceva dulce, care îi aducea o enormă energie apoi. Continua în vervă repetiţia.

- Cum te-ai reîntors în lumea artei?

Victor Zaharia - Am aflat, într-o zi, că este concurs pentru corul Operei, cu jumătate de normă la început. Am intrat şi m-a prins foarte mult mediul, publicul, scena, tot ce se întâmpla acolo. Regia a venit după vreo 7-8 ani de mers la Operă, când am ajuns la un festival în Austria. Eram tot în cor şi mi-am dat seama că vreau să învăţ meseria asta de regizor de la început, să fac regie de teatru.

- Ce ai spune despre colaborarea cu Andrei Şerban?

Victor Zaharia - Îmbucurătoare şi cum să fi fost altfel când ai posibilitatea să creşti alături de o personalitate?! Ai posibilitatea să înveţi foarte mult, să capeţi experienţă. Este un om care a lucrat pe marile scene ale lumii, care a făcut şi face spectacole de valoare. Când eram la repetiţii veneam mereu primul şi plecam ultimul, voiam să absorb tot meşteşugul, să fur meserie, cum se spune, să preiau din energia sa fenomenală.

 

- Cum este să lucrezi cu o parte a familiei tale la Operă?

Victor Zaharia - E foarte bine, ne respectăm zonele de influenţă, punem limite foarte clare şi încercăm să câştigăm timp şi pentru noi, ca familie. Aşteptăm (alături de soţia sa, Raluca Zaharia, dirijorul Corului „Juniorii” – n.a.) să mai crească Eva ca să o luăm cu noi la repetiţii. De altfel, toţi copiii artiştilor au crescut la Operă – cei ai balerinilor cresc pe sub pian uitându-se la poante, cei ai coriştilor în sala de repetiţie, cei ai soliştilor printre scaunele din sala mare uitându-se în fosă...

 

Citeşte şi „Mirosurile creează amintiri care nu dispar niciodată“

 

- Ce ţi-ai dori să faci cel mai mult? Ce alte bucurii mai ai pe lângă muzică şi scenă?

Victor Zaharia - Îmi doresc să fac pentru oamenii din Iaşi şi din România spectacole de calitate. Sunt regizori care îşi doresc să fie consideraţi rebeli sau inovatori sau să lase o urmă profundă în istoria artelor spectacolului. Eu îmi doresc să fac spectacole de calitate, aşa cum mi-am dorit să văd reprezentaţii de calitate, duse până la final cu profesionalism, fără compromisuri. Îmi place şi fotografia. Uneori mă bucur să simt aparatul în mână şi intru ca într-o transă în căutarea formelor, a unghiurilor, a liniilor care să mă ajute să scot cea mai frumoasă imagine din ceea ce este în faţa obiectivului. Sunt multe lucruri minunate pe lângă care treci şi care merită păstrate într-o fotografie.

A consemnat Maura ANGHEL

 

 

- „Alteţă”, ştiu că faci sport. Ce alte pasiuni mai ai?

Bogdan Popa - Da, sunt campion la Tae Kwan Do, am luat medalie internaţională în Germania. Fac de vreo cinci ani sport şi-mi place mult. Îmi plac şi poveştile, dar şi Matematica. E obiectul meu preferat.

 

 

 

„Aventurile Micului Prinţ", după Antoine de Saint Exupery, s-a jucat de curând, la Ateneul Tătăraşi.

 

Regia: Victor Zaharia
Scenografia: Cătălin Târziu
Video Design - Andrei Cozlac, Andrei Botnaru
Muzica si sound-design - Ana Teodora Popa
Costume - Rodica Maria Eşanu
Dramaturgia - Caterina Ursu
Distribuţia:
Bogdan Popa
Ovidiu Ivan
Lăcrămioara Maria Hrubaru Roată
Dragoş Stan
Tudor Alexandru

 

 

 

„Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea întruna explicaţii” – Micul Prinţ

 

 

„Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii” – Micul Prinţ