Postul vine să restaureze ceea ce este greşit în interiorul omului

Despre căutările interioare ale credincioşilor din Postul Mare a vorbit preotul Valentin Tofan, protopopul de Piatra Neamţ * prelatul explică de ce este important ca în această perioadă „să ne umplem timpul şi mintea cu lucruri frumoase“

Postul este o călătorie, un pelerinaj spre izvorul credinţei, spre Hristos. De regulă, atunci când vine vremea postului, credincioşii încearcă să se abţină de la ceva, să renunţe la anumite lucruri. Unii chiar respectă cu multă stricteţe regimul alimentar şi îşi modifică meniul, apoi consideră că este potrivit să se spovedească, să se împărtăşească, apoi se gândesc că sunt cumva drepţi înaintea lui Dumnezeu fiindcă au îndeplinit o poruncă a Bisericii. Postul, în esenţă, nu constă în aceste lucruri, este ceva mult mai adânc, mult mai profund. Despre această perioadă care precede Sărbătorile Pascale a vorbit preotul Valentin Tofan, protopopul de Piatra Neamţ, pentru ziarul „Evenimentul Regional al Moldovei“.

- Este postul obligatoriu pentru a fi un bun creştin ?
Postul în esenţă este un act de libertate. Este un moment în care noi ne manifestăm libertatea din perspectivă duhovnicească. Un om care este stăpânit de patimi nu este un om liber şi atunci pentru omul acela va fi foarte greu să postească.
- Cum trebuie să ţinem Postul Mare ?
- În acest post eu, ca om, trebuie să mă străduiesc să înţeleg ce înseamna Învierea. Pentru un credincios autentic, viaţa creştină înseamnă o stare de pocăinţă. Nu este suficient ca mergând la Biserică, la taina spovedaniei, să înşirui pur şi simplu ceea ce am făcut eu greşit. Nu acesta este sensul postului sau al spovedaniei. Eu trebuie să recunosc în interiorul meu că prin felul în care am trăit l-am trădat cumva pe Dumnezeu. În post trebuie să mă străduiesc să înţeleg ce înseamnă iubirea creştină, pentru că, aşa cum zice Sfântul Ioan Evanghelistul, „Dumnezeu este iubire”. Postul trebuie să strecoare în inima credinciosului mai mult decât simpla abţinere de la alimente. Vrea să restaureze ceea ce este greşit în interiorul omului.
- Cu ce se completează postul alimentar?
- Postul presupune şi un timp de mai multă hărnicie sufletească. Asta înseamnă rugăciune, păşirea mai des în Biserică la slujbele şi rugăciunile săvârşite în toată această vreme, care reuşesc să transmită acest duh al postului creştinesc. Este important să citim mai mult, fie o care religioasă, fie o carte care îţi îndreaptă mintea şi sufletul spre lucruri înalte. Să ne umplem astfel timpul şi mintea cu lucruri frumoase, care ne aduc aminte de Dumnezeu, care ne îndeamnă să fim mai buni decât am fost până acum.
- Este mai dificil să ajunăm astăzi decât altădată?
- Dacă mă gândesc în vremurile de demult îmi vine în minte un exemplu din Rusia, unde până în secolul al XIX-lea exista un obicei foarte frumos. În primul rând clopotele se auzeau mai des, apoi nu mai existau spectacole sau alte reprezentaţii şi chiar tribunalele îşi închideau activitatea. Asta înseamnă că şi societatea îl ajuta pe om dacă vroia să se ostenească mai intens în ceea ce înseamnă acest post. Se crea cumva o atmosferă, se aducea un ajutor în demersul credincioşilor. Societatea în care trăim noi astăzi nu mai este una care să ne ajute. Eu cred că pentru fiecare om în parte există o preocupare în vremea postului de a posti, poate a se ruga mai mult, a păşi mai des pragul Bisericii, a fi mai bun cu cei din preajmă. Cred că aceste lucruri se întâmplă cu fiecare dintre noi, însă societatea în care trăim nu ne mai ajută pentru aceste lucruri.
- Tot pentru a-i apropia pe creştini de Biserică organizaţi în această perioadă diferite evenimente.?
- În general Protopopiatul nostru organizează în vremea postului mai multe întâlniri duhovniceşti, la care noi încercăm să îi chemăm pe credincioşi pentru a reuşi să se îmbogăţească mai mult sufleteşte. Am avut o conferinţă duhovnicească cu un titlu foarte frumos, „În biserică soţ, soţie, părinţi şi copii”, familia văzută prin prisma Bisericii la care a luat parte părintele profesor doctor Vasile Mihoc, de la Universitatea din Sibiu. Pe 21 martie am avut un marş pentru viaţă, ca să promovăm o cultură a vieţii în locul unei culturi a morţii sau a altor culturi care îl degradează pe om.

- Sâmbătă va avea loc procesiunea de Florii, devenită deja tradiţie la Piatra Neamţ.
- La procesiunea de Florii vrem să amintim despre Intrarea lui Hristos în cetatea Ierusalimului care, de fapt, este o intrare în Săptămâna Patimilor. Lumea de atunci l-a primit cu mare bucurie, a aşezat flori în drumul său, l-au aclamat, însă ştim în acelaşi timp că aceeaşi oameni l-au şi condamnat în Săptămâna Patimilor. E un lucru care se întâmplă cu fiecare dintre noi. Pe de o parte, atunci când avem nevoie ne rugăm la Dumnezeu şi rostim cuvinte frumoase în faţa Lui, dar de fapt prin păcatele noastre îl ţintuim pe Iisus pe crucea de pe Golgota. Revenind la procesiune, îi aşteptăm pe toţi preoţii şi credincioşii, pentru că această manifestare este de fapt o mărturisire de credinţă. Până în vremea războiului din ce am văzut pentru că am găsit nişte afişe, această procesiune era organizată în special de autorităţi. Primăria chema credincioşii şi foarte mulţi elevi mai ales, care aveau fiecare locul bine stabilit. Era implicată toată societatea din cetatea respectivă. Acum organizăm noi şi este normal să facem acest lucru pentru a readuce în atenţie momente din istoria mântuirii şi a credinţei noastre.
- În ziua de Florii încep şi deniile. Prin ce sunt aceste slujbe deosebite de altele de peste an?
- «Denie» este un cuvânt de origine slavonă care înseamnă «o slujbă de dimineaţă care se săvârşeşte seara». În cazul nostru este vorba despre slujba Utreniei care se săvârşeşte seara, la începutul nopţii. De ce? Pentru ca întunericul care există în fiecare dintre noi să îl schimbe în Lumină. Însuşi Hristos mărturiseşte «Eu sunt Lumina lumii», noi prin aceste slujbe încercăm să strecurăm mai multă lumină în inimile tuturor. În Săptămâna Patimilor este reamintită toată învăţătura adusă în lume de Hristos. Fiecare zi are o anumită semnificaţie.
- Cum ar trebui aşteptate aceste sărbători ?
- În primul rând cu multă bucurie. După ce a Înviat, Mântuitorul s-a întâlnit cu doi dintre apostolii săi, iar cel dintâi cuvânt pe care l-a rostit a fost «Pace vouă!». Întâlnindu-se cu femeile mironosiţe, cel dintâi cuvânt rostit, după Înviere, a fost «Bucuraţi-vă!». Învierea Domnului pentru noi este un moment de bucurie duhovnicească şi atunci când ai bucurie în suflet cu siguranţă există şi pace în suflet. Cred că acestea sunt sentimentele cu care trebuie să întâmpinăm această sărbătoare a creştinătăţii.
- Se poate spune că sărbătorim Paştele dacă nu participăm la slujba de Înviere ?
- Nu cred. Nu poţi să te gândeşti la Înviere fără să treci pragul bisericii. A spune că serbezi Învierea Domnului fără să mergi la Biserică înseamnă să te minţi foarte bine pe tine însuţi în primul rând. Ca să simţi în tine Lumina, trebuie să mergi acolo de unde vine Lumina. Ca sărbătoarea să fie completă în primul rând trebuie începută în biserică. După aceea bucuria primită de la rugăciune o duci acasă unde poţi să te întâlneşti cu cei dragi şi în primul rând cu familia. Sărbătoarea trebuie să ne adune pe toţi. La biserica aduni lumină şi bucurie pe care apoi le împărtăşeşti celor din preajmă. Poţi să îţi iei o vacanţă de Paşte în nu ştiu ce staţiune, dar nu înseamnă că ai prăznuit Învierea. E un simplu concediu în care te relaxezi, dar nu să îţi aduci aminte că Hristos a înviat şi pentru tine. E un fel de a ne amăgi.

Lecţii de supravieţuire pe „Olimpul Moldovei“

Alina FERENŢ

- Ce înseamnă pentru dumneavoastră perioada postului şi a sărbătorilor pascale?
- Este o perioadă încărcată din punctul de vedere al slujbelor şi rugăciunilor care se oficiază în Biserică, dar e un timp pe care eu îl aştept. În vremea postului, în Săptămâna Patimilor simt că mă regăsesc mai mult, în sensul că îmi aduc aminte şi încerc să conştientizez toate aceste momente din istoria mântuirii noastre în care şi eu ca om, ca slujitor al lui Dumnezeu, încerc să fac ceva pentru credincioşii pe care îi păstoresc. E un timp pe care îl aştept pentru că mă întâlnesc mai des cu credincioşii la slujbe, la taina spovedaniei, la Sfânta Liturghie. E o perioadă a bucuriei, plină de lumină, în care stau mai mult cu cei dragi ai mei, mă gândesc la părinţi şi totul capătă mai mult sens decât în orice perioadă. E un timp în care dialoghez mai mult şi văd în sufletul fiecăruia din cei cu care stau de vorbă că, în esenţă, fiecare dintre noi îl căutăm pe Dumnezeu, avem nevoie de el şi încercăm să facem ceva pentru a ajunge la inima lui pentru ca El să intre în inima fiecăruia.