Oameni uitaţi după ziduri vechi de 500 de ani la Mănăstirea Dobrovăţ

Dimensiune font:

| 05-09-2016 12:15

Abandonaţi într-un monument istoric, opt oameni trăiesc de pe o zi pe alta din mila sătenilor şi a preotului * construcţia, cu o valoare istorică inestimabilă, nu a mai văzut investiţii de zeci de ani, iar călugării, izolaţi de civilizaţie, umblă în şlapi găuriţi şi haine rupte * toate acestea se întâmplă la Mănăstirea Dobrovăţ, acolo unde pelerinii abia mai trec pragul pentru a admira unele din cele mai vechi picturi bisericeşti din judeţ * în complexul de locuinţe de lângă mănăstire, instalaţiile nu fac faţă condiţiilor de iarnă, iar pentru plata facturilor călugării trebuie să se împrumute de la oamenii din sat * aşa ajung monumentele istorice ignorate de statul român care, altădată, erau puncte de mare atracţie turistică şi pelerinaj

Până la Mănăstirea Doborovăţ, drumul a fost bun pe DJ 247, semnă că autorităţile judeţene şi cele locale au înţeles nevoia accesului la simbolurile turistice şi istorice ale Iaşului. Numai că odată ajunşi acolo, am intrat într-o altă lume, ruptă parcă dintr-o epocă apusă. Printre zidurile medievale, am găsit opt oameni, care de zeci de ani îşi duc traiul acolo, în resemnare, dar cu mulţumirea liniştii acelor locuri care le aduce pace în minte şi suflet. Cu o modestie ieşită din comun, unul dintre călugări ne întâmpină, parcă surprins că le mai trece cineva pragul. „Astea sunt condiţiile, pe mine mă mulţumeşte că este un loc liniştit”, ne-a spus acesta, în aşteptarea unui alt călugăr care să ne arate împrejurimile mănăstirii. În curtea mănăstirii, dincolo de vechiul turn care veghează peste întreg domeniul, zac în abandon două biserici, una de vară şi alta pentru slujbe de iarnă. „Suntem în total opt persoane care întreţinem acest loc. Eu stau de 13 ani aici. Noi avem o capacitate de cazare de 70 de persoane, însă este nevoie urgentă de schimbarea instalaţiei electrice, care este veche de 60 de ani. Sunt locuri de cazare, dar se ocupă rar şi pe o perioadă scurtă. Cei mai mulţi pelerini vin în lunile septembrie – octombrie, în apropierea sărbătorii Sf. Parascheva”, ne-a spus un alt călugăr, în timp ce ne îndruma către pictura bisericească.

Drumul florilor din Ţara Haţegului FOTO

Turnul clopotniţei nu a mai văzut lucrări din anii '90, când firma de construcţii a abandonat lucrările, pe fondul lipsei de bani. Acesta a fost construit în 1743, prin grija şi cheltuiala monarhului Macarie Hrisoverhi. Turnul are o înălţime de 30 de metri, întărit cu contraforturi şi are trei nivele.

Primul nivel a servit ca locuinţă pentru paznicii mănăstirii, la nivelul al doilea se află un mic paraclis cu hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, iar la nivelul al treilea, clopotele.

Așa arată intrarea și scările turnului

„Pictura bisericii datează din anii 1.500, nu se cunosc însă cei care au realizat-o. S-a încercat o primă spălare a picturii în anii '70, dar care a dat greş şi care a afectat pictura. Se caută un raport cu privire la acea lucrare, care este un proces foarte scump”, mai povesteşte călugărul. Acesta a mai precizat că, în prezent, se poartă discuţii pentru refacerea picturii. Un alt aspect poate neştiut de unii este că, din pictura exterioară a bisericii au mai rămas doar două fragmente, din care unul aproape că nici nu se observă.

Acesta este unul din fragmentele originale ale picturii exterioare

Călugării se împrumută pentru plata facturilor

Veniturile mănăstirii provin, în mare parte, din donaţii, aşa că oamenii de aici trăiesc în condiţii de subzistenţă. Facturile la energie electrică vin în cifre de ordinul miilor, o adevărată provocare pentru cei care îngrijesc mănăstirea. „În ultima lună, ne-a venit o factură de 2.300 lei, iar cu ceva timp în urmă, de peste 5.000 lei. A trebuit să ne împrumutăm de la oamenii din comună, ca să putem plăti. Din fericire, nu am păţit să ni se taie curentul electric. Noi ne întreţinem din donaţii şi ce ne dă patronul nostru (preotul – n.r.)”, a indicat călugărul.

Primarul comunei Dobrovăţ încearcă de ani buni să readucă mănăstirea pe harta turistică a judeţului, solicitând sprijinul Mitropoliei Moldovei şi europarlamentarilor pentru accesarea fondurilor necesare. „Reabilitarea mănăstirii, cu tot cu lucrări arhitecturale şi pictură, ar costa undeva la 6 milioane de euro, o sumă pe care o putem obţine doar prin finanţare europeană. Noi pregătim un astfel de proiect, am purtat discuţii şi cu Mitropolia Moldovei şi cu anumiţi europarlamentari, pentru că vrem să redăm valoarea monumentului”, a precizat primarul comunei Dobrovăţ, Cătălin Martinuş. Edilul recunoaşte că la Mănăstirea Dobrovăţ vin mai mulţi turişti decât credincioşi, însă a ţinut să sublinieze că importanţa acestui simbol este de natură istorică şi nu neapărat una religioasă. „Este adevărat că oamenii din comună merg la bisericile din localităţile lor, acolo au creat o legătură cu preotul din sat. Însă, trebuie să înţelegem că vorbim de un monument cu o pictură ce datează din 1529. Valoarea acestei mănăstiri este mai mult istorică şi mai puţin religioasă. Noi încercăm să o promovăm prin mijloacele noastre, am oferit infrastructura, am avut tineri care au împărţit pliante prin Iaşi, dar e nevoie de mai mult”, a completat primarul.

Ultima mănăstire a lui Ştefan cel Mare

Într-un document emis la Suceava, la data de 6 octombrie 1503, voievodul Ştefan cel Mare înzestrează Mănăstirea Dobrovăţ, aflată sub conducerea duhovnicească a Părintelui Pahomie, cu un număr de cinci sate. „Viaţa monarhală în aceste locuri a început cu mult înainte de construirea bisericii mari”, spun călugării, care arată printr-un document că biserica „Pogorârea Sfântului Duh” este construită între anii 1503 şi 1504, fiind ultima ctitorie a voievodului Ştefan cel Mare. Construcţia a fost continuată de fiul său, Bogdan al III-lea, şi pictată în anul 1529, în timpul domniei lui Petru Rareş. Pictura a fost executată în frescă, în stil bizantin, iar între naos şi pronaos se află camera mormintelor, unde este pictat sinaxarul de peste an. Printr-un document din 25 martie 1651, emis la Iaşi, domnitorul Vasile Lupu închină Mănăstirea Dobrovăţ Mănăstirii Zografu, din sfântul Munte Athos. „În anul 1851, la iniţiativa egumenului Acachie, biserica este supusă unei intervenţii dictată de moda epocii. Bolţile naosului şi pronaosului au fost sparte, pentru a permite construirea unei turle în zid. Deasupra gropniţei a fost construită o falsă turlă din lemn acoperită cu tencuială”, se arată într-un document istoric al mănăstirii. În anul 1907, din întreaga pictură a bisericii se puteau vedea doar chipurile ctitorilor, iar în perioada 1930 – 1936 a avut loc restaurarea picturii bisericeşti sub patronajul Comisiei Monumentelor Istorice, director la acea vreme fiind Nicolae Iorga.

Cutremurele au distrus paraclisul

Între anii 1974 – 1976, biserica a fost restaurată, cele trei turle au fost înlăturate, iar clădirea a fost acoperită cu o învelitoare unitară, aşa cum a fost iniţial. Paraclisul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” a fost zidit de către domnitorul Simeon Movilă, în anul 1607, pe locul mormântului fiului său, decedat la o vârstă fragedă. Ca urmare a cutremurului din 1977, paraclisul a fost grav afectat, ceea ce a dus la mutarea icoanelor şi a catapetesmei. Aceasta, sculptată în lemn şi poleită cu aur, a fost mutată la muzeul Mănăstirii Golia. La cutremurul din 1986, paraclisul s-a dărâmat, rămânând în picioare peretele vestic şi o parte din pereţii de la nord şi sud. După 1990, paraclisul a fost refăcut pe vechea temelie, păstrându-se planul arhitectonic iniţial.