Rezultatele cautarii pentru "ar"
Bicarbonatul, cea mai ieftină soluţie care te scapă de punctele negre

Bicarbonatul de sodiu este soluţia ideală pentru eliminarea punctelor negre. Pentru a scăpa de punctele negre trebuie să amestecaţi o linguriţă de bicarbonat de sodiu cu două linguri de lapte. Aplicaţi pasta obţinută pe faţă şi lăsati- ...

 „Gaițele” și clanul Duduleanu revin la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”

    Una dintre cele mai cerute si mai apreciate piese din dramaturgia romanească, „Gaitele” de Alexandru Kiritescu, revine la Teatrul National Iasi după 33 de ani, intr-o montare provocatoare, semnată de Ovidiu Lazăr (coincid ...

Familia lui Mario Iorgulescu, precizări de ultimă oră: NU este adevărat

Avocatul familiei lui Mario Iorgulescu a transmis o poziţie oficială cu privire la subiectele privind cazul fiului lui Gino Iorgulescu. Iată textul comunicatului de presă transmis de avocaţii lui Mario Iorgulescu:  

Parlamentul britanic a aprobat Brexitul la 31 ianuarie

Parlamentul britanic a aprobat joi seara legislatia care ii va permite Regatului Unit sa paraseasca Uniunea Europeana la 31 ianuarie cu un acord, punand astfel capat unei perioade de trei ani de incertitudini legate de termenii acestui divort fara prece ...

Donald Trump spune că generalul iranian Soleimani a încercat să arunce în aer ambasada SUA

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că generalul iranian Qassem Soleimani, ucis in 3 ianuarie intr-un atac american la Bagdad, căuta ''să arunce in aer ambasada'' SUA, transmite Reuters. ''Am prins un monstru şi l-am eliminat. Am fă ...

UAIC îi plăteşte regeşte pe cei care publică în revistele de prestigiu

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) a decis implementarea unui nou instrument de stimulare a cercetării ştiinţifice. Mai exact, este vorba de recompensarea autorilor care publică articole in reviste cotate ISI Web of Sci ...

A început consultarea publică pentru constituirea bugetului local

Municipalitatea a inceput strangerea de propuneri din partea ieşenilor pentru constituirea bugetului Municipiului Iaşi pe anul 2020. Aşa cum deja a anunţat primarul Mihai Chirica, consultarea publică este organizată pe trei paliere. Astf ...

Modernizarea transportului public ieşean va continua şi în 2020

Modernizare, dezvoltare şi inovare au fost cuvintele de ordine, in anul 2019, pentru Compania de Transport Public Iaşi. Cu sprijinul susţinut al Primăriei Municipiului Iaşi, CTP Iaşi a continuat procesul de digitalizare a serviciilor şi a cre ...

Cum vrea ministrul Predoiu sa combata traficul de minori: Inventarierea caselor de prostitutie din tara

 Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, s-a intalnit, joi, cu Iana Matei, presedintele organizatiei Reaching Out Romania, cu care a discutat despre problema traficului de persoane din Romania, in special a traficului de minori, cauzele, modalit ...

Eroii SMURD Iaşi, comemoraţi la 14 ani de la dispariţie

Ieri, la Iaşi a fost adus şi un omagiu membrilor echipajului de pe aeronava SMURD care s-a prăbuşit in urmă cu trei ani şi jumătate in Republica Moldova. Pe 9 ianuarie 2006, un elicopter tip Eurocopter EC 135, aparţinand Unităţii Speciale de ...

Șantaj și agresiune plătite cu 85.000 de lei

    Caz socant in comuna Urecheni, judetul Neamt, unde un băiat de 17 ani i-a dat 85.000 lei unui tanăr, de 19 ani, din Timisesti, ca să scape de bătăile lui. Agresat timp de cateva de luni, băiatul i-a achitat periodic sumele cerute. ...

Șefi noi la Finanțe și la Garnizoana Neamț

    Două institutii importante din Piatra Neamt au sefi noi. Este vorba despre Batalionul 634 Infanterie „Petrodava” Piatra Neamt, care va fi condusă de către Locotenent colonelul Vasile Mironescu, care a ocupat postul prin co ...

Justiția americană i-a dat autorizația lui Trump de a utiliza 3, 6 miliarde de dolari pentru construirea zidului de la frontiera cu Mexicul

 O Curte de Apel l-a autorizat pe presedintele american Donald Trump să utilizeze 3, 6 miliarde de dolari din bugetul Pentagonului pentru construirea zidului de la frontiera cu Mexic, o promisiune pe care a făcut-o in campanie, relatează AFP. ...

Deputatii britanici urmeaza sa dea unda verde Brexit-ului pe 31 ianuarie

 Dupa trei ani si jumatate de blocaje, deputatii britanici dau joi unda verde realizarii Brexit-ului pe 31 ianuarie, deschizand o pagina alba greu de umplut in relatiile tumultoase intre Regatul Unit si Uniunea Europeana. Majoritatea confortabil ...

Rednic a semnat doar după ce a vorbit cu primarul!

  Antrenorul Mircea Rednic n-a vrut să se prezinte ieri dimineaţă, la ora 11:00, la reunirea lotului, pană n-a avut o intrevedere cu primarul Mihai Chirica. La ora 10:00, insoţit de preşedintele Adrian Ambrosie, el discuta deja la Palatul Ro ...

Rezultatele inregistrate joi la Auckland: Victorii pentru Serena Williams si Caroline Wozniacki

 Jucatoarea americana de tenis Serena Williams, favorita numarul unu, s-a calificat in sferturile de finala ale turneului WTA de la Auckland (Noua Zeelanda), dotat cu premii totale de 275.000 dolari, invingand-o cu 3-6, 6-2, 6-3 pe compatrioata sa ...

Spania: numărul tot mai mare de imigranți face ca populația să crească în mod alarmant

Spania are parte de o crestere a numarului de imigranti, veniti mai ales din Venezuela, Columbia si Maroc, populatia ajungand in primul semestru al 2019 la 47 de milioane de locuitori, relatează agentia EFE, potrivit Agerpres. Conform datelor Institut ...

Oficialii americani au proba din sateliți: Iranul a doborât avionul ucrainean cu rachete sol-aer, chiar după decolare

 Iranul a doborat din greşeală avionul Boeing 737 al Ukraine International Airlines care s-a prăbuşit miercuri la Teheran, o dramă soldată cu 176 de morţi, relatează joi mai multe media americane care citează surse din cadrul serviciilor a ...

Sase caini impuscati, descoperiti pe un camp din suceava. In zona ar fi avut loc o partida de vanatoare

Cadavrele celor sase caini au fost descoperite pe un drum dintre localitătile sucevene Arbore si Clit. Patrupedele erau impuscate si abandonate. Incidentul a fost făcut public de reprezentantii unui ONG de protectie a animalelor, “Casa lui Pat ...

Ministrul Apărării îi LINIȘTEȘTE pe români: ”Scutul de la Deveselu poate asigura apărarea”

Ministrul Nicolae Ciucă ii linisteste pe romani privind situatia din Iran. Ministrul Apărării a declarat că populatia nu trebuie să fie alarmată pentru atacul de marti noapte deoarece este o reactie la un anumit context. Amenintare există, insă ...

Clienții Apple au cheltuit 1,4 miliarde de dolari în App Store între Crăciun și Anul Nou

Clienţii Apple au cheltuit peste 1,4 miliarde de dolari in App Store, intre Crăciun şi Anul Nou, iar serviciul de stiri al acestora a ajuns la 100 de milioane de utilizatori pe lună, crescand astfel veniturile afacerilor cu servicii ale Apple, infor ...

Controale în industria alimentară: fabrici de pâine și morărit, amendate

Amenzi de peste 500.000 de lei a aplicat ANSVSA unor firme care produc paine si produse de morărit si patiserie ori produse alimentare, băuturi. Direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din ţară au aplicat, in luna decembri ...

Cadavrul unui primar, dispărut din 2018, găsit pe malul unui râu

Descoperire macabră la mai bine de un an si jumătate de la disparitia unui primar. A fost găsit pe malul unui rau. Trupul neinsufleţit al lui Daniel Esteban Gonzales, dat dispărut in 2018 la două luni după ce a fost ales primar al unei localită ...

Avionul prăbușit în Iran a încercat să se întoarcă pe aeroport înainte de tragedie

Avionul care s-a prăbuşit in Iran ar fi incercat să revină pe aeroportul cu puţin timp inainte de a se prăbuşi. Cu toate astea, echipajul nu a solicitat ajutor prin radio. Aeronava s-a prăbusit la scurt timp de la decolare din cauze unei proble ...

Reacția Casei Regale, după ce Meghan și Harry au anunțat că vor să renunțe la statut și să devină independenți financiar. Regina nici măcar nu a știut

Casa Regală a Marii Britanii a oferit o reactie oficială după ce printul Harry si ducesa Meghan Markle au anuntat că renuntă la rangul de membri seniori ai Familiei Regale. Ducii de Sussex au făcut anuntul pe Instagram, spre surprinderea reginei A ...

ULTIMA ORA
info icon Pentru articole pe aceasta tema publicate inainte de 2020 click aici.

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei