Gerard Depardieu, la un pas de a fi arestat pentru agresiune sexuală

descărcare

Dimensiune font:

| 29-04-2024 13:18

Actorul Gerard Depardieu a fost convocat luni pentru a fi plasat în arest preventiv la sediul Poliţiei Judiciare din Paris, unde urmează să fie interogat în legătură cu acuzaţiile de agresiune sexuală formulate împotriva sa, a declarat o sursă din cadrul poliţiei din Franţa, informează AFP.

Gerard Depardieu, un monstru sacru al cinematografiei franceze, deja inculpat pentru violuri şi agresiuni sexuale într-un alt dosar, este vizat de două plângeri formulate de două femei care l-au acuzat de agresiune sexuală.

O decoratoare care lucra în echipa filmului "Les Volets Verts", regizat de Jean Becker, îl acuză pe starul francez că a agresat-o sexual în 2021.

Ea a depus o plângere în februarie 2024 pentru agresiune sexuală, hărţuire sexuală şi insulte sexiste. Anchetele au fost încredinţate districtului trei din cadrul Poliţiei Judiciare din Paris.

Faptele ar data din septembrie 2021 şi s-ar fi petrecut într-o vilă privată din Paris.

Potrivit unui articol publicat în cotidianul Mediapart, Gerard Depardieu ar fi pronunţat mai multe fraze grosolane în timpul filmărilor, apoi ar fi atins-o într-o manieră nepermisă pe reclamantă.

Cealaltă plângere a fost formulată de o fostă asistentă de regie, care l-a acuzat pe starul francez de agresiune sexuală în 2014.

Celebrul actor este inculpat din 2020 pentru viol şi agresiune sexuală asupra unei tinere actriţe, Charlotte Arnould.

Actriţa Helene Darras a depus şi ea o plângere împotriva lui pentru agresiune sexuală în timpul unor filmări din 2007, însă acea plângere a fost clasată de Parchetul din Paris pentru prescrierea faptelor.

În Spania, Gerard Depardieu este vizat de o plângere formulată de jurnalista şi scriitoarea Ruth Baza, care îl acuză că a violat-o în 1995.

"Niciodată, dar absolut niciodată, nu am abuzat o femeie", a declarat actorul francez, în vârstă de 75 de ani, într-o scrisoare deschisă publicată în octombrie 2023 în cotidianul Le Figaro, referindu-se la acuzaţiile formulate de Charlotte Arnould. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Curtea Supremă a SUA a suspendat execuția unui criminal
17/07/2024 09:08

Curtea Supremă a SUA a suspendat marţi execuţia programată a unui bărbat condamnat la moarte pentru uciderea unei octogenare in 1998 in Texas, in sudul Statelor Unite, notează AFP. Execuţia lui Ruben Gu ...

Cine este Kat Torres, influencerul care a avut o relație cu DiCaprio și care racola fete pentru prostituție
15/07/2024 15:00

Cand două tinere brazilience au fost date dispărute, in septembrie 2022, familiile lor si FBI-ul au lansat o căutare in SUA pentru a le găsi. Tot ce stiau era că acestea locuiau cu Kat Torres, influencer i ...

Ralf Schumacher este homosexual
15/07/2024 12:30

Ralf Schumacher, fost pilot de Formula 1 si fratele legendarului Michael Schumacher, a precizat intr-o postare pe contul personal de Instagram că este homosexual. În varstă de 49 de ani, Ralf a postat ...

Shannen Doherty a murit. Vedeta din ”Heathers” și ”Beverly Hills 90210” suferea de cancer
14/07/2024 17:12

Shannen Doherty, starul din ”Beverly Hills 90210” si ”Heathers”, a murit la varsta de 53 de ani. „Cu inima grea confirm decesul actritei Shannen Doherty. Sambătă, 13 iulie, ea ...

Bărbatul care a atacat cu toporul un jandarm a murit la spital, după ce a fost împușcat
14/07/2024 13:34

Parchetul de pe langă Tribunalul Braşov anunţă că a deschis dosar de cercetare penală in urma incidentelor care au avut loc in oraşul Săcele, unde un bărbat care a atacat cu toporul un jandarm a fost ...

Ianis Hagi și-a vândut nunta
13/07/2024 14:13

Ziua de 14 iulie va reprezenta una din cele mai importante zile din viata lui Ianis Hagi. Fiul „Regelui” si Elena se vor cununa religios si vor sărbători apoi evenimentul cu o petrecere la Palatul ...

Jandarm atacat cu toporul la Săcele
13/07/2024 14:03

Un bărbat, in varstă de 36 de ani, din Săcele, care ar fi ameninţat un jandarm cu un topor, a fost rănit, sambătă, de un poliţist, care a tras două focuri de armă in direcţia acestuia, a transmis I ...

Canicula ne tulbură gândirea
11/07/2024 13:30
Hăituită fără milă, Zoia Ceaușescu a locuit în casa unui fotbalist imens al României. Cum a ajuns fiica dictatorilor României chiriașă în casa lui Marius Lăcătuș
11/07/2024 00:25

Presa din Grecia a scris despre rolul important pe care l-a jucat Marius Lăcătuş imediat după Revoluţia din 1989. Jurnaliştii eleni l-au inclus pe fostul internaţional in cercul apropiaţilor familiei C ...

Cântăreț de muzică populară, arestat pentru violarea a doi dintre elevii săi
10/07/2024 14:36

Aurică Totolici, un interpret de muzică populară din Galati, fost angajat al Centrului Cultural Dunărea de Jos, a fost arestat preventiv, la inceputul acestei săptămani, pentru molestarea sexuală a unor ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei