Rezultatele cautarii pentru "plata"
Consumatorii vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor

Consumatorii vulnerabili vor primi incă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor la energie şi gaze, dacă legea care permite acordarea acestor ajutoare va fi aprobată in Parlament in septembrie, a declarat joi ministrul Energiei, Virgil ...

Un septuagenar a întârziat o zi plata amenzii şi a ajuns după gratii

Povestea lui Constantin Savin (71 de ani) poate constitui oricand scenariul unei piese de teatru absurd. Totul a inceput intr-o dimineaţă de la sfarşitul lunii mai, anul 2014. Plouase abundent toată noaptea, iar bărbatul ieşise cu sapa pentru a cu ...

Tarifele pentru fiecare autostradă din Grecia. Harta completă și modul de plata la fiecare punct de taxare FOTO

 Te pregătesti să călătoresti in vacanţă in Grecia. Pentru asta trebuie să iţi aloci putin timp pentru a studia ruta pe care o vei urma, ca să-ti poti calcula taxele de drum. Sistemul de autostrăzi din Grecia este relativ complicat, d ...

 Iașul mai are în plată doar 1.509  șomeri

* pe langă acestia, alti 7.337 someri au iesit din plată in ultima vreme, aflandu-se in căutarea unui loc de muncă * cei mai multi someri ieseni au varste cuprinse intre 40 si 49 de ani - 2.588, si peste 55 de ani - 2.276 * persoanele de peste 35 de ...

Digitalizarea IMM: VISA și SmartBill simplifică încasarea facturilor prin integrarea butonului de plată cu cardul

 – IMM-urile care emit facturi pot incasa banii de la clientii lor cu cardul, direct de pe factură, prin simpla apăsare a unui buton de plată pe documentul digital – Acceptarea plătilor cu cardul ajută la gestionarea eficientă a ...

Un cal a violat o iapă, iar stăpânii sunt acum buni de plată

Proces incredibil, ajuns la final, zilele trecute, pe rolul Judecătoriei Iaşi. Protagoniştii principali, un cal şi o iapă din comuna Probota. Întamplarea s-a petrecut in data de 17 mai 2020, pe la orele pranzului. Armăsarul Gelu, cunoscut cu ...

 Google, amendă de 500 de milioane de euro pentru neplata drepturilor de autor

  Consiliul Concurenţei din Franţa a amendat Google cu 500 de milioane de euro, după ce gigantul tech american nu a respectat o decizie cu privire la plătirea editorilor de conţinut şi a agenţiilor de ştiri pentru utilizarea conţinutulu ...

Bitcoin, 3 defecte care îl împiedică să fie un mijloc de plată eficient

Bitcoin, cea mai veche si in acelasi timp cea mai cunoscută criptomondă, incepe să fie criticată inclusiv de adeptii acestui sistem. Are defecte, chiar mari. Chiar si cel mai fluturat atribut, al anonimitătii plătii sau detinerii, de fapt cam disp ...

DigiSport: Tribunalul București a decis: Gigi Becali, bun de plată! Suma pe care patronul de la FCSB trebuie să o achite către ALPAB

Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) a caştigat, in primă instanţă, procesul cu FCSB, intentat pentru plata unor restanţe financiare legate de folosirea Arenei Naţionale.   Tribunalul Bucureşti a dat un prim ve ...

Centrul mobil de la Piața Obor, unde fiecare persoană vaccinată primește o porție de mici și o apă plată, deschis începând de vineri

Vineri se deschide centrul mobil de vaccinare de la Piata Obor, iar fiecare persoană imunizată aici va primi si „o portie gratis de mici cu de toate si o apă răcoritoare”. Potrivit primarului Sectorului 2, Radu Mihaiu, micii oferiţi ...

Bărbat cercetat penal după ce a organizat o petrecere de botez la un restaurant şi nu a achitat nota de plată

Un bărbat din judeţul Bacău este cercetat penal de poliţişti pentru inşelăciune după ce a organizat o petrecere de botez la un restaurant şi nu a mai achitat nota de plată. Purtătorul de cuvant al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru, a declarat ...

O tânără şi-a făcut K.O. vecinul şi acum e bună de plată

Petronela N. (26 de ani) locuieşte intr-un sat din apropierea Harlăului şi nu se impacă defel cu vecinul Costică C. (60 de ani). Certurile aproape zilnice au degenerat, anul trecut, intr-o bătaie in toată regula, desfăşurată pe o uliţă din s ...

Braşovul a ajuns de râsul curcilor: Oraşul nu mai are parcări cu plată după ce au dispărut parcometrele/ VIDEO

Orasul Brasov nu mai are parcări cu plată din cauza unui litigiu intre Primărie si o firmă. Primarul Allen Coliban sustine că fostul concesionar căruia i-a fost reziliat contractul, a plecat cu toate parcometrele. Edilul anuntă că va face panger ...

Criminalului din Pădureni i-a venit o nouă „notă de plată!

Despre cazul lui Cristian M. (45 de ani) am mai scris anul trecut, atunci cand s-a dat sentinţa. Nouă ani de inchisoare pentru săvarşirea infracţiunii de omor. Un episod stupid, incheiat tragic. Era in data de 29 februarie, spre seară, iar Cristia ...

Răsturnare de situație în cazul crimei de la Onești. Chimcomplex, bun de plată

Recent, inspectorii specializati in protectia muncii au pus punct propriilor investigatii si au ajuns la o concluzie uluitoare. Toate probele indică faptul că muncitorii ucisi acum mai bine de două luni de Gheorghe Morosan (68 de ani) nu ar fi trebui ...

Unul dintre spărgătorii de la Altex a fost iertat de la plata a 166,66 lei

 Valentin Ştefan Panait (36 de ani) este unul din cei patru autori ai faimoasei spargeri de la magazinul Altex din Carrefour Era, in urma căreia au fost sustrase 87 de laptopuri şi 190 de smartphone-uri, in valoare totală de 638.872 de lei. Pri ...

Circa 2 milioane de români, buni de plată pentru rablele din curte

 Circa 2 milioane de romani sunt buni de plată pentru masinile foarte vechi pe care le detin, chiar dacă automobilele nu mai pot circula pe soselele din tară. Este concluzia unei decizii a Curtii Europene de Justitie care statuează că toate ve ...

Proiectul privind bugetul Capitalei a fost respins. Nicusor Dan:

Proiectul bugetului Capitalei a fost respins miercuri, 28 aprilie, in sedinta Consiliului General al municipiului Bucuresti, inregistrandu-se 17 voturi "pentru", 22 "impotriva" si 14 abtineri. Reprezentanti din CGMB sustin ca daca p ...

Copiii sub 3 ani, exceptați la plata întreținerii. Legea asociațiilor de proprietari a fost MODIFICATĂ

Senatorii au adoptat, luni, propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, astfel incat copiii mai mici de trei ani sunt exceptati de la plata cheltuielilor repartiz ...

HoReCa, scutită de plata taxelor pentru muzica ambientală în perioada interdicțiilor

Obligarea operatorilor economici să notifice ORDA este un abuz de drept, in conditiile in care activitatea acestora este suspendată de autorităti, pentru combaterea pandemiei. Prin Decizia ORDA nr. 15/30.03.2021, semnată de directorul general al Of ...

Protestatarii de la metrou, buni de plată. Li se vor reduce salariile pentru a acoperi pagubele

Premierul Florin Citu anuntă că prejudiciul creat in urma grevei de vineri de la metrou va fi acoperit de participantii la protest. Prim-ministrul a declarat că prejudiciul creat in urma grevei de la metrou va fi recuperat in totalitate de la partic ...

Beatrice Rancea, bună de plată. Un prim-balerin a câștigat procesul prin care a contestat decizia de desfacere a contractului de muncă

Vlad Marculescu, prim solistul Corpului de Balet al Operei Naţionale din Iaşi, a castigat procesul prin care a contestat decizia de desfacere a contractului de muncă. Decizia a fost luată si semnată de fostul manager al ONRI, Beatrice Rancea in se ...

Ultima strigare pentru plata taxelor și impozitelor locale, cu bonificații

    Direcţia Generală Economică si Finante Publice Locale (DGEFPL) din cadrul Primăriei Municipiului Iasi informează iesenii că 31 martie 2021 este scadenta primului termen de plată pentru principalele impozite si taxe locale (impozit ...

Minerii de la Crucea au încetat lucrul. Ei cer plata salariilor restante de două luni

Minerii de la Exploatarea Minieră Crucea (in jur de 300 de angajati) au incetat lucrul şi cer plata salariilor restante de două luni de zile. Oamenii asteptau ca la inceputul săptămanii să se soluţioneze problema privind plata salariilor, dar o ...

Cine este funcționarul vinovat de neplata salariilor personalului medical din centrele de vaccinare

​Amalia Serban, directorul Directiei Generale de Asistentă Medicală si Sănătate Publică din Ministerul Sănătătii, este omul care a uitat să semneze si să trimită către Ministerul Finantelor solicitarea pentru plata personalului din centrel ...

ULTIMA ORA
info icon Pentru articole pe aceasta tema publicate inainte de 2020 click aici.

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei