Nivelul ridicat al lichidității din piață asigură o evoluție descendentă a indicilor ROBOR
Cursul euro a avut în prima săptămână din noiembrie o evoluție stabilă față de euro, iar indicii ROBOR și-au continuat parcursul lent, dar constant, către pragul de 6%.
Euro a început săptămâna cu o medie de 5,0861 și a încheiat-o la 5,0860 lei, după scăderea de joi la 5,0845 lei. Stabilitatea s-a reflectat în culoarul îngust în care s-au realizat tranzacțiile, cuprins între 5,084 – 5,087 lei. Trebuie remarcat faptul că vineri, după închiderea pieței locale, cotațiile au urcat pe segmentul american până la 5,092 lei.
Nivelul ridicat al lichidității din piața monetară, volumul zilnic urcând la circa 20 miliarde lei, a asigurat o evoluție descendentă a indicilor ROBOR la 3 și 6 luni sub pragul de 6,5%, care reprezintă nivelul dobânzii de referință a BNR.
Miercuri, se va desfășura ultima ședință de politică monetară a băncii centrale. Majoritatea analiștilor nu așteaptă o modificare a ratei de referință care ar putea fi modificată în ultima parte a primului semestru din 2026, având în vedere că la finalul lui martie viitor va dispare ajutorul de stat la gazele naturale, măsură care ar putea produce un nou puseu inflaționist.
La sfârșitul săptămânii, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,30%, față de 6,50% la începutul lunii octombrie. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,44%, față de 6,65% în urmă cu mai bine de o lună, iar cel la 12 luni la 6,65%, comparativ cu 6,84% în primele zile din octombrie.
Euro s-a depreciat miercuri la 1,1476 dolari, după ce filiala Rezervei Federale din Chicago a anunțat o creștere a șomajului din SUA la 4,4% în octombrie. Odată atins acest minim, direcția s-a inversat, odată cu publicarea indicelui de încredere a consumatorilor americani măsurat de Universitatea din Michigan, care a coborât în octombrie la 50,3 puncte, cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani şi jumătate, pe fondul blocării (shut down) activității sistemului federal. Moneda unică s-a întărit vineri la 1,1529 – 1,1591 dolari și a închis piața americană la 1,1566 dolari.
În piața locală, cursul dolarului american a urcat miercuri 4,4290 lei, dar a alunecat la sfârșitul săptămânii la 4,4037 lei.
Moneda elvețiană a avut o evoluție descendentă față de cea unică, astfel că media ei a scăzut de la 5,4698 lei, în ședința de luni, la 5,4550 lei, în cea de vineri. Chiar dacă
Chiar dacă Banca Angliei a menținut dobânda de politică monetară la 4,0%, valoare stabilită în august, lira sterlină a avut, la rândul ei, o mișcare descendentă față de euro, și a încheiat săptămâna cu un curs de 5,7723 lei, față de 5,7988 lei, la începutul ei.
Metalul galben a urcat la sfârșitul săptămânii la 3.974,10 – 4.027,90 dolari/uncie, însă creșterea nu s-a reflectat în aprecierea gramului de aur care a coborât de la 568,9630 lei la 567,2995 lei, consecință a scăderii cursului monedei americane.
Deprecierea monedei americane a permis bitcoin să crească la sfârșitul săptămânii la 101.475 – 102.327 dolari, după scăderea de miercuri la circa 98.500 dolari. Ethereum a încheiat săptămâna la 3.359 – 3.434 dolari.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Transportatorii ieșeni, ajutați să suporte scumpirea motorinei
Jumătate din mașinile care circulă iarna sunt un pericol public
IPOCRIZIE MIZERABILĂ la libanezul ajuns parlamentar român! Mohammad MURAD propune ca angajaţii să primească procent din profitul companiei la care lucrează… în timp ce firma lui PHOENICIA EXPRESS a furat peste 13 milioane lei din banii angajaţilor (prin st
Cum să investești în aur fără să plătești taxe? Prețul atinge maxime istorice și continuă să crească
Patru companii sunt deja interesate să preia Liberty Galați.
Un electrician pensionat dezvăluie dispozitivul reduce facturile la electricitate cu până la 90%
Impozitele pe proprietate și mașini cresc puternic. Legea Guvernului Bolojan a trecut de CCR / Ce măsuri intră în vigoare de la 1 ianuarie


