INCHIDE

Cunoscut primar PSD, apel pentru reducerea numărului de bugetari: Am fost într-o comună și toți lucrau la primărie. Băi, sunteţi nebuni?

Cunoscut primar PSD, apel pentru reducerea numărului de bugetari: Am fost într-o comună și toți lucrau la primărie. Băi, sunteţi nebuni?

 Primarul PSD al municipiului Buzău Constantin Toma susţine că, recent, a fost la o înmormântare într-o comună de munte şi ”toată lumea lucra la Primărie”, edilul făcând apel la reducerea aparatului bugetar, potrivit News.ro

”Am fost la o înmormântare într-o comună de munte acum vreo săptămână, două. Toată lumea care mai lucra pe acolo lucra la Primărie. Băi, sunteţi nebuni? Nu se poate aşa ceva. Stau toţi cu mâna întinsă“, a acuzat el. „Atenţie! Deci am încercat şi eu să iau măsuri, să dau oameni afară. Cu Poliţia Locală mă judec de 9 ani de zile. Am pierdut până în martie anul ăsta 30 de milioane de euro. Am plătit salarii şi sporurile astea extraordinare peste 30 de milioane de euro”, a afirmat Constantin Toma, reales anul trecut primar al Buzăului cu 78% dintre voturi.

„Or, cu bănuţii ăştia n-ar mai fi fost trotuar sau străduţă în Buzău neasfaltate. Despre asta vorbim. Pentru că ăştia de la Uniunea Europeană nu-ţi dau bani de asfaltări. Am luat ceva pe mobilitate urbană. Restul trebuie să ai tu bănuţii”, a declarat el.

Primarul municipiului Buzău le-a cerut tuturor partidelor din coaliţia de guvernare să demareze rapid reforma administraţiei publice.

”Toate partidele, că vorbim de PSD, că vorbim de USR, că vorbim de UDMR, să se înhame toţi la reforme, pentru că, fără reforme, nu avem nicio şansă să salvăm ţara şi să putem să creştem lucrurile”, a mai spus Constantin Toma.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!